Opinii referitoare la finanțele publice

1.Conceptul despre finantele publice.

Finantele reprezinta un concept cu semnificatii multiple si controversate, daca pornim de la sensul de stiinta a gestiunii patrimoniului individual, a patrimoniului unei intreprinderi sau a fondurilor publice, pana la ansamblul de profesiuni care au ca obiect banii si modalitatile specifice de reprezentare, in principal valorile mobiliare.

Cuvantul “finante” isi are originea in limba latina, expresiile finatio, financias si financia pecuniaria, se folsoeau in se

nsul de “plata in bani” in secolele al XIII-lea si al XIV-lea. Se presupune ca aceste expresii deriva de la cuvantul finis, ce semnifica incheierea unei operatiuni contractuale sau termen de plata.

Romanii foloseau cuvântul “fiscus” pentru a desemna coşul în care se depuneau dările, fiscul fiind întâlnit ulterior cu sensul de visterie, trezoreria statului, sistemul organismelor care au ca atribuţii stabilirea, încasarea şi administrarea impozitelor şi taxelor. În unele ipoteze, se afirmă cã originea acestui concept este localizatã spre sfârşitul sec. al XIl-ea, cu referire la impozitul pontifical, ca fiscalitate suprateritorialã şi la constituirea dreptului canonic, ceea ce poate explica integrarea acestei expresii în formulele contractual.

În Franţa secolului al XV-lea se iterat pentru prima dată cuvântul finanţe în raport cu

gospodăria itera, iterature finanţe însemna o sumã de bani şi un venit al statului; se foloseau expresiile iter de finances şi financiers pentru arendaşii de impozite şi pentru persoanele care încasau impozitele regale. Din secolul al XV-lea până în secolul al XVII–lea, în limba germană termenul finanz însemna o plată în bani iar prin denumirea de finanzen erau recunoscuţi cămătarii, încasatorii de bani.

În iterature noastră de specialitate s-a acceptat originea latinã a finanţelor3, de la verbul “finare”= a termina, a încheia un diferend, o acţiune judecãtoreascã care presupune o platã în bani.

Conceptiile specialistilor referitoare la finante sunt diferite. In acest sens, finantele sunt considerate ca fiind, de la caz la caz:

• Fonduri banesti la dispozitia statului (venituri ale statului si ale autoritatilor administrativ -teritoriale ; resurse banesti prelevate la dispozitia statului in vederea indeplinirii functiilor si sarcinilor sale; mijloace de acoperire a cheltuielilor administratiei de stat si ale colectivitatilor locale etc.)

• Bani si bunuri pentru utilizate pentru functionarea institutiilor publice.

• Totalitatea resurselor si a sarcinilor care se refera la activitatea institutiilor publice (venituripublice, cheltuieli publice, buget, datorie publica, trezorerie publica) precum si regulile care stabilesc regimul acestora.

• Forme si mijloace de interventie a statului sub forma impozitelor, imprumuturilor, alocatiilor bugetare, subventiilor precum si a altor parghii ori instrumente prin intermediul carora statul intervine in viata economica;

• ansamblul activitatii desfasurate de sectorul public al economiei.

• relatii sociale de natura economica, ce iau nastere si se dezvolta in procesul constituirii si repartizarii fondurilor publice de resurse banesti si al repartizarii acestora in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii.

2. Conceptiile clasice referitoare la finante

De-a lungul timpului, conceptiile despre finante au evoluat continuu conturandu-se doua etape distinct: prima, cea clasica, corespunde capitalismului ascendent (secolele XVIII-XX), iar cea de-a doua etapa, cea moderna , corespunde dezvoltarii monopolurilor (secolulu XX, in special dupa marea recesiune economica mondiala).

Concepţiile “clasice”, reflectate de doctrina economicã liberalã, conduc la ideea de superioritate a iniţiativei private (Francois Quesnay, Adam Smith, J. B. Say). Activitatea economicã trebuie sã se desfãşoare după principiul “laissez-faire, laissez-passer”, urmarindu-se evitarea oricarei intervenţii a statului care ar putea sã perturbe iniţiativa privatã şi libera concurenţã. Rolul statului se limita la furnizarea unor servicii pe care iniţiativa particulară nu era capabilă să le ofere, cum ar fi menţinerea ordinii publice, apãrare, administraţie generalã, construcţia şi întreţinerea lucrãrilor publice, s.a. Statul trebuia să stabilească legile care constituie cadrul de acţiune al subiecţilor economici şi să supravegheze respectarea acestora. In aceasta conceptie, sarcina finantelor publice consta in asigurarea resurselor necesare intretinerii institutiilor publice, functionarii normale a acestora; impozitele, imprumuturile si celelalte metode de procurare a resurselor financiare trebuiau astfel concepute incat sa aiba caracter neutru , sa nu modifice relatiile social-economice existente.

Concepţiile din această perioadă vizau în principal problemele acoperirii cheltuielilor publice, în aşa numita etapă a statului jandarm, fiind analizate de teoreticienii vremii, printre care Gaston Jèze (“Cours de Finances Publiques”, V. Giard, Paris, 1925), Paul Leroz Beaulieu (“Traité de la Science des Finances”, Guillaumin et C., Paris, 1877), Adolph Wagner (“Traité de la Sciences des Finances”, V. Giard et E. Brière, Paris, 1909).

Paul Beaulieu, prin stiinta finantelor intelegea “stiinta veniturilor publice si a utilizarii acestor venituri. Veniturile publice sunt insasi substanta finantelor, regulile de gestionare a banilor, procedeeele de imprumut, de amortizareetc., constituie ceea ce am putea numi partea exterioara a finantelor…Cel care scrie despre stiinta finantelor poate sa deplanga in mod sincer statele care fac cheltuieli prea mari, dar sarcina sa reala consta in a arata cum un stat poate sa-si procure resursele menajandpe cat posibil interesele particularilor sirespectand justitia. Iata de de noi am definit stiinta finantelor prin aceste cuvinte: stiinta veniturilo publice si utilizarea acestor venituri” (Traite de la science de finances, VII-eme edition, tome I. Paris, 1906, p.203).