Orientări și performanțe bancare

Băncile, prin ampla lor implicare în viaţa economică şi socială, constituie un element structural deosebit în viaţa societăţii, a cărui bună organizare şi permanentă şi eficientă funcţionare condiţionează întreaga viaţă economică.

Buna organizare şi funcţionare a băncilor nu poate fi lăsată în voie, iar comerţul de bancă nu poate fi exercitat pe deplin liber, aşa cum se pot desfăşura lucrurile pentru multe alte profesii şi întreprinderi.

O dereglare cât mai mică în activitatea bancară creează impedimente miilor de întreprinderi creditate şi poate pune în panică milioanele de depunători.

Astfel, sistemul bancar în ansamblul să, din considerente de solidaritate şi securitate profesională statutează norme precise pentru desfăşurarea profesiunii bancare şi organizării sale în întreprinderi specifice; bănci şi societăţi financiare, norme a căror respectare este supravegheată şi controlată cu minuţiozitate de organe speciale.

Sistemul bancar reprezintă aparatul circulator al economiei naţionale. Prin bănci se redirecţionează fluxurile monetare din economie, de la entităţile economice ce au exces de resurse la un moment dat şi care plasează aceste resurse în bănci sub formă de depozite la entităţile economice aflate în deficit de resurse şi care apelează la bănci pentru finanţarea acestui deficit sub forma creditelor. Volumul, viteza şi preţul sunt caracteristicile definitorii ale acestui proces numit de intermediere financiară, iar aceste caracteristici depind atât de strategiile de politică monetară al Băncii Naţionale a României, cât şi de calitatea şi performanţele sistemului bancar românesc.

În contextul susţinutei aderări la structurile europene, restructurarea sistemului bancar este unul din elementele esenţiale ale strategiei naţionale de integrare, deoarece: pe o piaţă financiară europeană deschisă, băncile româneşti trebuie să fie suficient de puternice pentru a susţine interesele capitalului autohton atât în zona de economie românească, cât şi în restul Europei; sprijinirea capitalului românesc (aflat în prezent la începuturile procesului de acumulare) în condiţiile în care se dezvoltă acesta în ţările aflate în tranziţie presupune legături stabile cu restul Europei, dar şi existenţa unui solid bazin al resurselor de sorginte românească, aceasta în contextul în care economia nu mai putea fi protejată de moneda naţională datorită convertirii patrimoniului economic şi financiar al ţării într-o monedă aflată în circulaţie şi zonele economice extrem de productive ale Europei.

Restructurarea sistemului bancar la condiţiile economiei de piaţă este un proces deja demarat o dată cu eliminarea, la 1 decembrie 1990, a operaţiunilor comerciale efectuate de Banca Naţională şi acordarea statutului de bancă centrală cu atribuţiuni exclusiv monetare şi financiare.

Funcţiilor fundamentale ale sistemului bancar, de intermediar financiar şi de transfer, li se adaugă în prezent alta, datorată creşterii rolului băncilor în cadrul politicilor monetare ale statelor: aceea de factor de atragere şi menţinere a nivelului resurselor financiare naţionale în cadrul mişcărilor internaţionale de fonduri, prin aceasta băncile asigurând echilibrul monetar relativ, element considerat esenţial în realizarea echilibrului economic.