Relații valutare - modalități și acorduri de plăți internaționale

Reglementări privind cadrul juridic şi fiabilitatea derulării

plăţilor internaţionale

Pentru a menţine corectitudinea, siguranţa şi fiabilitatea derulării schimburilor materiale, de servicii, credite, investiţii, titluri de valori şi tranzacţii valutare sunt necesare reglementări interne şi internaţionale pe deplin compatibile, ferme, lipsite de ambiguităţi care să fie respectate de toţi participanţii la tranzacţiile internaţionale. Actele normative, regulile şi uzanţele din practica internaţională formează baza juridică a decontărilor internaţionale. Ea este formată din:

A. Acordurile şi convenţiile interstatale;

B. Reglementările elaborate de Comisia Naţiunilor Unite pentru Comerţul Internaţional (UNCITRAL) şi de Camera de Comerţ Internaţional;

C. Reglementările naţionale privind plăţile internaţionale.

A. Acordurile şi convenţiile interstatale

Acestea Reprezintă expresia voinţei guvernelor de a facilita derularea schimburilor economice internaţionale în condiţii de siguranţă şi fluiditate a plăţilor:

- Acordul monetar internaţional de la Bretton Woods, care, prin FMI şi BIRD, a pus, pentru prima dată, baza unor reglementări juridice agreate de statele membre, care se obligă să le aplice în plan intern şi să asigure respectarea lor de firmele, societăţile şi băncile ce acţionează pe teritoriul lor. Reglementările se referă la mijloacele de plată, cursurile de schimb valutar, balanţele de plăţi, convertibilitatea valutară sub diferite forme, creditele internaţionale, garantarea plăţilor etc. Acorduri de comerţ şi plăţi bilaterale se întâlnesc într-o măsură tot mai redusă ca urmare a opoziţiei FMI, derivată din prevederile articolului VIII din Statutul FMI, care insistă asupra aplicării principiului decontărilor multilaterale ce se pot realiza în condiţiile convertibilităţii monetare;

- Banca Reglementelor Internaţionale (BRI);

- acorduri şi convenţii de garantare a investiţiilor străine şi de monitorizare a acestora;

- convenţiile adoptate la Geneva privind titlurile de credit: cambia şi biletul la ordin (1930) şi cecul (1931). Statele au introdus prevederile acestor convenţii în codurile comerciale naţionale sau în legi specifice care reglementează utilizarea titlurilor de credit, ce reprezintă o bază temeinică în plăţile internaţionale. România, deşi nu a aderat la aceste convenţii, a adoptat Legea nr. 83/1994 asupra cambiei şi biletului la ordin şi Legea referitoare la cec în mai 1993, având ca model legile italiene (elaborate pe baza convenţiilor de la Geneva);

B. Reglementările elaborate de Comisia Naţiunilor Unite pentru Comerţul Internaţional (UNCITRAL) şi Camera de Comerţ Internaţional.

Aceste organisme elaborează reguli uniforme care au un caracter de recomandare, facultativ, dar, o dată incluse în acorduri, convenţii şi contracte, ele devin obligatorii pentru părţi; de asemenea ele (organismele) au atribuţii în elaborarea de reguli uniforme, contracte şi documente standardizate, desfăşurând o largă activitate de unificare a regulilor de drept aplicabile comerţului internaţional. Menţionăm: