Jocuri Sportive

1. IMPORTANŢA CUNOAŞTERII JOCURILOR SPORTIVE DE CĂTRE KINETOTERAPEUŢI

Jocurile permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice de bază şi/sau specifice, a calităţilor motrice, a deprinderilor şi însuşirilor moral-volitive.

Jocurile de mişcare oferă posibilităţi multiple de formare şi consolidare a deprinderilor motrice de bază utilizate (mers, alergare, echilibru, sărituri, aruncări şi prinderi, căţărări, escaladări etc), favorizând în acelaşi timp şi dezvoltarea calităţilor motrice (viteza sub multiplele sale forme de manifestare, rezistenţa, forţa, îndemânarea).

Jocurile de mişcare oferă posibilitatea aplicării, în condiţii mereu schimbătoare, a priceperilor şi deprinderilor motrice de bază şi a procedeelor tehnice.

În timpul jocului, indiferent de natura sa, apar legături noi şi complexe între priceperi şi deprinderile motrice, ceea ce contribuie la perfecţionarea lor. Apar, de asemenea, relaţii de condiţionare care pot favoriza transferul poziţiei între diferitele componente ale procesului instructiv-educativ: cunoştinţe, priceperi, deprinderi, calităţi motrice. Această manifestare simultană a mai multor laturi ale acţiunilor motrice este specifică jocului, fiind determinată de caracterul lui complex.

Relaţiile şi interdependenţa dintre deprinderi, priceperi şi calităţile motrice, se realizează în condiţii mereu schimbătoare, pe fondul solicitării intense a unor calităţi şi însuşiri morale şi volitive.

Specifică jocului este activitatea în colectiv, cu toate avantajele ce decurg din valorificarea ei în cadrul procesului instructiv-educativ, jocul presupunând cooperare, colaborare cu partenerii de joc, echilibru între interesele, motivele acţiunilor şi eforturilor personale cu cele ale colectivului din care face parte persoana, presupune încadrarea în colectiv, acceptarea şi recunoaşterea liderului, asumarea unor responsabilităţi, conducerea şi întrajutorarea, atitudinea critică şi autocritică.

Situaţiile favorabile sau nefavorabile care apar pe parcursul consumării diferitelor faze de joc, lasă urme adânci asupra personalităţii persoanei care practică jocurile sportive. Emoţiile şi sentimentele, stările afective trăite şi celelalte procese psihice prezente în aceste împrejurări, sunt proprii fiecărei persoane, dar – în acelaşi timp – şi comune echipei din care face parte. Ele sunt determinate de succesele sau insuccesele personale ale echipei. Din această particularitate, proprie jocului, rezidă imensele resurse formative ce pot fi valorificate în realizarea obiectivelor urmărite.

Jocul permite manifestarea iniţiativei şi independenţei în acţiuni şi manifestate în rezolvarea unor situaţii de joc. Acestea devin posibile numai în situaţia în care persoana are un minimum de deprinderi, calităţi motrice suficient dezvoltate şi a fost instruită să acţioneze în limitele unor reguli precise.

Jocurile nu permit o dozare precisă a efortului şi nici o reglementare strictă a execuţiilor tehnice. În timpul jocului, unele persoane participă mai activ, altele mai puţin activ, fie datorită unor însuşiri temperamentale diferite, fie datorită volumului redus şi a calităţii scăzute a deprinderilor motrice pe care le posedă. Unele persoane depun un efort intens şi susţinut, ceea ce determină apariţia simptomelor de oboseală, iar altele se sustrag de la efort. Diferenţe însemnate se înregistrează şi pe plan afectiv: unii prezintă stări emoţionale deosebite, în timp ce alţii sunt mai nepăsători faţă de evoluţia şi rezultatul jocului.

Iniţiativa şi independenţa în rezolvarea acţiunilor în diferitele situaţii oferite de desfăşurarea jocului la un moment dat, favorizează dezvoltarea unor procese importante, ca: gândirea (compararea, selectarea, analiza, sinteza etc.), inteligenţa, atenţia distributivă, creativitatea, memoria etc. Astfel, acelaşi joc poate fi folosit la orice vârstă, amplificându-i însă cerinţele, regulile, mărin distanţele şi numărul obstacolelor, solicitând din ce în ce mai multă corectitudine.

Date fiind toate aceste aspecte, jocurile sportive prezintă importanţă pentru kinetoterapeut din două puncte de vedere:

- În scopul folosirii lor în activitatea specifică de profilaxie, terapie şi recuperare a diverselor categorii de pacienţi nesportivi (mai ales în şcoli speciale, sanatorii, cămine-spital, cămine-şcoală, staţiuni balneare şi climaterice)

- În scopul obţinerii cunoştinţelor (teoretice şi practice) necesare activităţii de kinetoterapeut în cadrul cluburilor sportive (la echipele de jocuri sportive)

2. CONCEPTUL DE JOC ŞI JOC SPORTIV

Majoritatea definiţiilor consemnează că jocul este o activitate specifică copilăriei sau procesului de formare şi de dezvoltare a fiinţei umane. Ulterior s-a constatat că, de fapt, omul este un jucăuş (HOMO LUDENS) pe toată durata vieţii. Din copilărie până la bătrâneţe omul se joacă în permanenţă din diverse motive (trebuinţe, porniri, nevoi etc.) interioare şi / sau exterioare, care îl împing spre diverse acţiuni. În acest stadiu de cunoaştere a fenomenului, numeroşi specialişti au încercat să răspundă la întrebarea Ce este jocul? Astfel, literatura de specialitate abundă în definiţii care nu reuşesc însă decât să surprindă anumite caracteristici sau laturi ale jocului şi nu esenţa lui.

O contribuţie însemnată în definirea noţiunilor de joc şi joc sportiv l-au avut specialiştii români. În lucrarea Terminologia educaţiei fizice şi sportului noţiunile amintite sunt definite astfel:

Jocul este o activitate complexă, predominant motrică şi emoţională, desfăşurată spontan după regulile prestabilite, în scop recreativ, sportiv şi totodată de adaptare la realitatea socială.

Jocul sportiv este un complex de exerciţii fizice practicate sub formă de joc cu un anumit obiect (minge, puc etc.) având dimensiuni specifice, prin care două echipe sau doi adversari se întrec conform unor reguli de organizare şi desfăşurare.

În aceeaşi lucrare se mai precizează că practicarea jocurilor sportive urmăreşte realizarea sarcinilor educaţiei fizice (în care caz devine mijloc al acesteia), realizarea de performanţe sportive (în care caz devine formă de întrecere şi spectacol sportiv), precum şi mijloc de recreere a celor care îl practică în afara formelor de organizare menţionate mai sus.

Jocul reprezintă o formă tipică de activitate creată de om, fiind un fenomen social, format şi statornicit în cadrul societăţii omeneşti.

Izvorând din cerinţele sociale obiective, jocurile contribuie la stimularea şi cultivarea relaţiilor de prietenie şi colaborare, a iniţiativei şi imaginaţiei creatoare, la formarea unui fond complex de priceperi, deprinderi şi calităţi motrice.