Dimensionarea Posturilor de Transformare

Deoarece conservarea energiei electrice, cu mijloacele tehnicii actuale, este utilă, pentru a putea asigura continuitatea dorită în alimentarea cu energie a unui consumator se impune cunoaşterea variaţiei în timp a sarcinii acestuia, reprezentată prin una din mărimile P, Q, s, I.

Puterea activă absorbită, care se ia în considerare pentru grupe de cel puţin patru receptoare, se numeşte putere cerută sau de calcul (Pc). Puterea cerută este o putere convenţională, de valoare constantă, ce produce în elementele instalaţiei electrice aceleaşi efecte termice ca şi puterea reală (variabilă) într-un interval de timp determinat (30 minute, în general), în perioada de încărcare maximă a instalaţiei.

Determinare analitică a puterii cerute se face diferenţiat, în funcţie de stadiul proiectării şi nivelul la care se efectuează calculele. Deoarece calculele se fac în sensul receptor  racord înaltă tensiune, rezultă că sînt preferabile acele metode ce conduc la rezultate acoperitoare în toate situaţiile, şi în acest sens cităm:

-metoda coeficienţilor de cerere, aplicabilă la orice nivel, dar recomandată pentru grupuri de receptoare, cum ar fi secţii, întreprinderi;

-metoda formulei binome, care dă rezultate acoperitoare pentru un număr restrîns de receptoare de forţă cu puteri mult diferite între ele. Se recomandă pentru calculul puterii cerute la nivel de tablou de distribuţie secundar sau principal;

-metoda analizei directe, recomandată pentru tablourile cu puţine plecări, inclusiv a tablourilor de utilaj, cînd se cunosc diagramele de funcţionare şi încărcare a tuturor receptoarelor;

-metode bazate pe consumuri specifice, cu raportare la unitatea de producţie sau la unitatea de suprafaţă productivă. Sînt imprecise şi se recomandă numai pentru etapa preliminară a proiectării, corespunzătoare fazei notă de comandă;

-metode bazate pe puteri medii şi indicatori ai curbelor de sarcină, indicate pentru determinarea puterii cerute la nivelele superioare, de la barele de joasă tensiune ale posturilor de transformare către liniile de racord de înaltă tensiune.

La instalaţiile în exploatare, puterea cerută se determină pe baza curbelor de sarcină ale consumatorului.

a)Determinarea puterii cerute prin metoda coeficienţilor de cerere

Puterea cerută de o grupă de receptoare (Pcg), caracterizate prin acelaşi grafic de sarcină, se determină ca produsul dintre puterea instalată (Pi) şi coeficientul de cerere (kc): Pcg = kc Pi [kW]

în care: - receptoare cu regim prelungit de funcţionare, kW; - receptoare cu regim intermitent de funcţionare, kW;

Pnj , DAj – puterea nominală, respectiv durata relativă de acţionare a receptorului “j”.

Coeficientul de cerere este o funcţie complexă de forma:

ce ţine seama de randamentul mediu al receptoarelor ( m) din grupă, de randamentul reţelei ( r) în punctul de calcul, de coeficientul de încărcare (ki) al receptoarelor şi de coeficientul de simultaneitate (ks) al funcţionării acestora.

În cazul în care Pi este putere utilă în expresia lui kc intervine m, iar dacă Pi este putere absorbită, atunci randamentul mediu al receptoarelor nu participă la stabilirea factorului de cerere.