Farmacologie

Farmacologia este definita ca ştiinţa care se ocupă cu studiul acţiunii medicamentelor sub toate aspectele. Farmacologia generala se ocupa cu studiul proceselor de baza, chimice, fizice, fizico chimice, fiziologice, biochimice care apar ca urmare a administrarii medicamentelor, la nivelul molecular, celular, tisular, în organismul viu (uman, animal).

In sens etimologic: pharmakon =medicament, logos=stiinta, discurs.

Farmacologia este alcătuită din două ramuri principale distincte şi anume: farmacocinetica, ce urmăreşte evoluţia (în sensul circulaţiei şi al transformărilor) medicamentelor în organism de la administrare până la eliminare şi farmacodinamia, ramură care studiază efectele medicamentelor asupra organismului.

Farmacologia cuprinde sau este corelata si cu alte discipline, printre care se numără:

Farmacotoxicologia – studiază efectele toxice ale medicamentelor.

Farmacognozia - are ca obiect de studiu provenienţa medicamentelor de origină naturală: animală, vegetală sau minerală. Farmacogmozia nu prezintă un interes deosebit pentru medici, dar ea este importantă pentru farmacişti.

Farmacografia - stabileşte modalităţile de prescriere a medicamentelor, astfel încât acestea să poată fi folosite.

Farmacoterapia – reprezintia aplicarea practică a farmacologiei şi constituie o modalitate de tratament, în unele cazuri cea mai importantă, care, de multe ori se completează cu dietoterapie, fizioterapie, balneoterapie, tratament chirurgical.

Farmacologia este o disciplină experimentală, deoarece se bazează pe cunoştinţele acumulate în urma inveestigării unor unor modele experimentale, prin metode: fizice, chimice, biofizice, biochimice, morfologice şi fiziologice.

Farmacologia generala studiaza: procesele fundamentale prin care se realizeaza circulatia medicamentelor, etapele parcurse de medicament de la patrunderea sa in organism pana la eliminare, modificarile suferite de medicamente in organism (farmacocinetica generala), precum si efectele medicamentelor asupra organismului si mecanismele prin care se realizeaza aceste efecte (farmacodinamie generala).

Practic, modificarile ce au loc ca urmare a administrarii unui medicament, atat la nivelul medicamentului, cat si la nivelul organismului asupra caruia actioneaza acesta, se succed conform schemei de mai jos:

Fig. 1.1. Fazele care urmeaza administrarii unui medicament

Capitolul 1. NOŢIUNI DE BAZĂ SPECIFICE MEDICAMENTELOR

1.1. Elementele componente ale unui medicament

Conform definiţiei agreate de Organizaţia Mondialã a Sãnãtãţii (OMS), orice substanţã sau produs utilizat cu scopul de a modifica sau explora un sistem fiziologic sau o stare patologicã în interesul individului cãruia îi este administrat se numeşte medicament.

Altfel spus, medicamentul poate fi definit ca substanţa sau produsul (rezultat din asocierea mai multor substanţe) utilizat în scopul prevenirii, al vindecării bolilor sau al îndepărtării unor simptome supărătoare pentru individ.

Noţiunea de substanţă medicamentoasă (substanţă activă) defineşte substanţa care are proprietatea de interacţiona prin mecanisme fizice, fizico-chimice sau chimice cu moleculele, atomii sau ionii din care este alcătuită materia vie, declaşând succesiv, la nivelul organismului, un lanţ de reacţii, care se manifestă practic simultan, sub forma efectului farmacologic. Prin urmare, acţiunea biologică a subtanţelor medicamentoase este determinată de structura chimică a acestora şi implicit de proprietăţile lor fizice, fizico-chimice şi chimice. Prin acţiunea lor, substanţele medicamentoase au capacitatea de a modifica funcţiile diferitelor celule, ceea ce se reflectă asupra întregului organism, ca urmare a interrelaţiilor complexe ce caracterizează organismele vii.

De cele mai multe ori, asigurarea eficienţei terapeutice a substanţelor medicamentoase (active) depinde de asocierea acestora cu substanţe auxiliare.

Substanţele auxiliare (excipienţi) sunt substanţe inactive din punct de vedere farmacologic, dar care influenţează favorabil manifestarea efectului farmacologic al substanţelor medicamentoase, îndeplinind mai multe roluri, indispensabile pentru utilizarea substanţelor active în scop terapeutic.

Formele sub care sunt prelucrate substanţele medicamentoase împreună cu substanţele auxiliare, pentru a putea fi administrate în condiţii optime şi folosite în mod uzual cu eficacitate maximă, poartă numele de forme farmaceutice.