Cultură populară

Cultura reprezinta proectia mentala si subiectivarea vietii reale a oamenilor apartinand unei comunitati umane structurata social.

Oralitatea desemneaza o caracteristica definitorie a folclorului; se exprima si se transmite in contexte de comunicare verbala directa (prin viu grai). Nu este insa o caracteristica exclusiva a folclorului pt ca exista si forme ale culturii moderne care se transmit oral. Deasemenea primele forme de cultura au fost forme orale. Chiar si dupa conservarea scrisului unele culturi arhaice au continuat sa utilizeze transmiterea orala a bunurilor spirituale. Oralitatea a asigurat conservarea si transmiterea bunurilor spirituale in timp mai mult decat scrierea dar s-a restrans odata cu aparitia formelor scrise, limitandu-se doar la folclor.

Caracterul colectiv aflat intr-o relatie de interdependenta cu caracterul oral diferentiaza creatia populara de creatia culta. In poezia populara nu isi au loc ideile logice, nu aduce un principiu moral. Ea este in schimb spontana, afectiva. In circulatia orala nu se mai stie care este textul primordial, original. Deci putem spune ca folclorul are caracter colectiv si ca textul este “plural”. Prin caracterul colectiv si prin circulatia orala textul folcloric se manifesta sub variante. Cautarea arhetipurilor este o iluzie. Prin circulatia orala fiecare interpret adauga cateva ceva.

Caracterul anonim desemneaza acea trasatura prin care o creatie folclorica nu mai este raportata in circulatia sa la numele autorului sau. In domeniul creatiei culte trebuie sa stim intodeauna numele autorului si o creatie culta poate prelua caracterul anonim daca este interpretata sub forma unei romante. Pentru creatia folclorica caracterul anonim este solidar cu oralitatea si caracterul colectiv.

Caracterul sincretic desemneaza fenomenul generarii si manifestarii simultane a unei creatii prin mai multe limbaje.(forme de expresie) In folclor in afara de comunicarea verbala exista si alte limbaje: limbajul text-melodie este cea mai frecventa asociere. Putine creatii pop nu se canta dar se asociaza cu elem de ritm, de intonatie incat o poezie daca nu se canta, se recita. Recitative sunt si textele ce apartin folclorului infantil; oratiile de nunta contin elem de limbaj muzical. Folclorul ceremonial are un sincretism mai complex. In colindat este prezent un limbaj simbolic, limbajul cromatic. Mesajul unei creatii populare este uneori complicat integral prin toate limbajele. Caracterul complex al continutului de idei face ca acesta sa se distribuie prin diferite limbaje si aici putem lua ca exemplu basmul.

Categoriile prozei folclorice

In folclorul romanesc s-a dezvoltat alaturi de formele versificate ale discursului literar si o bogata creatie literara in proza, aceasta stand sub semnul epicului. Elemente narative intalnim si in folclorul ceremonial (mit) Se intalnesc si elemente dramatice in folclorul ceremonial (oratia de nunta are si un caracter dramatic in sensul ca se manifesta sub forma unui dialog) Vom gasi dialoguri si in poezia epica si proza folclorica. Genul epic apartinand folclorului lit cunoaste doua forme de manifestare: epica in proza si poezia epica (balada)

Clasificarea prozei folclorice

- Dupa dimensiunea textului

- Prezenta fantasticului

- Natura si functia personajelor

1. basmul

2. povestirea

3. legenda

Basmul este proza cea mai ampla din lit folclorica:

a. basmul propriu-zis, fantastic

b. basmul nuvelistic sau povestea

c. povesti animaliere

Din pdv folcloric fata de basmul fantastic, povestea ne introduce intr-un univers rural.

Legendele sunt proze mai scurte decat basmul. Prezinta actiunile ca fiind adevarate, reale (au un sambure de adevar) Inceput tipic (“am auzit ca”) detaseaza autorul de realitate (adevarul este sugerat)

a. legenda mitologica (un mit devenit literatura)

b. legenda istorica (anumite fapte puse pe seama unei pers istorice atestate)

c. legenda etiologica (vb despre originea unor obiecte din realitate)

Povestea, nuvela, snoava are in vedere doar unul sau doua personaje si nu contine mai mult de doua-trei teme epice. Privesc personaje umane tipizate, oameni ai universului rural. Se mai numesc si farse erotice sau anecdotice. Sunt si povestiri care vin din spatiul urban: legende urbane (povestiri cu caracter legendar – neolegende)

a. legendele hagiografice (vietile sfintilor)

b. legendele Maicii Domnului

c. legendele apocrife (pers biblice)

Basmul propriu-zis, fantastic

Au fost identificate cca 270 de basme romanesti dintre care 140 sunt comune, universale si 130 sunt dezvoltari specifice romanesti. Vladimir I Propp in lucrarea sa “Morfologia Basmului” afirma ca ordinea secventelor epice este stabilita. Reuseste ca in diversitatea de expresie a basului sa gaseasca o ordine, sa modeleze si sa comprime o structura de basm formata din 31 de functii ale basmului. Secventele epice in desfasurarea unui basm au un cadru, o matrice in care se incadreaza. Secventa introductiva (expozitiva) este o formula redusa in basmul romanesc la “a fost odata ca niciodata” care ne duce intr-un univers fictiv.