Filosofie

este în acelasi timp o sarcina usoara, dar si una extrem de grea, daca nu chiar imposibila. Sarcina este usoara în masura în care vom fi multumiti sa ni se indice cazuri exemplare de oameni si de opere care au avut preocupari de filosofie politica sau care exprima realizari recunoscute în domeniu. Daca ne gândim la oameni ca Platon, Aristotel, Hobbes, Locke, Kant, J.St. Mill, Marx, dintre clasicii disciplinei, sau la opere ale lor, precum Republica, Politica, Leviatanul, Al doilea tratat asupra guvernamântului, Spre pacea eterna, Despre libertate, Optsprezece Brumar al lui Napoleon Bonaparte, atunci avem deja o idee cu privire la genul de preocupari teoretice pe care le consideram ca fiind de filosofie politica. Pe de alta parte însa, daca vrem sa fim pusi în fata unei definitii în sensul ei clasic – a unei expresii de genul: filosofia politica este … – atunci sperantele noastre de a ne lamuri rapid si corect vor fi puse la încercare. Fiindca filosofi ca cei mentionati au avut abordari extrem de diferite, iar pozitiile lor, exprimate în lucrari precum cele mentionate, sunt atât de diferite încât este de-a dreptul hazardat sa se spuna ce au în comun abordarile lor sau pozitiile sustinute.

Dificultatea noastra poate proveni din mai multe locuri. Noi încercam sa spunem ce este filosofia politica. Aceasta poate însemna, mai întâi, sa încercam sa spunem ce face ca o preocupare intelectuala sa vizeze politicul. Asadar, ce este politicul, ca sfera a societatii, este prima problema care se pune daca vrem sa definim filosofia politica. Dar ea nu este singura. Caci sa presupunem ca stim ce este sfera politica a societatii. Va decurge de aici ca stim în ce consta o abordare filosofica a ei? Nu neaparat. Aceasta, pentru ca viata politica a societatii

este obiectul de studiu al multor discipline: stiinta politica, în primul rând, apoi sociologia, psihologia, antropologia, istoria, economia etc. Fiecare dintre aceste discipline se apleaca asupra fenomenelor si proceselor politice cu instrumente proprii. Mai mult, în fiecare dintre aceste discipline exista abordari distincte. Atunci, care este directia dinspre care vine filosofia? S-ar putea crede ca e posibil sa procedam în felul urmator: sa vedem ce este în general filosofia si apoi sa aplicam ceea ce am aflat în cercetarea politicii. Strategia este însa gresita. Un personaj al lui Dickens, care voia sa stie ce e metafizica chineza, sperase ca, daca va cauta în dictionar la intrarea despre China si, separat, la cea despre metafizica, iar apoi va pune totul împreuna, va gasi si raspunsul dorit. Ceea ce de buna seama ca nu i-a reusit. Cam asa se întâmpla si aici: trebuie sa stim ce e filosofia politica, nu ce e filosofia în general pentru a înainta spre scopul propus.