Decizia Financiară a Firmei în Condiții de Risc

CAPITOLUL 1 Cadrul de fundamentare a deciziilor

financiare ale întreprinderii

1.1.Organizarea afacerilor în economia de piaţă

Afacerea este definită ca o tranzacţie financiară, comercială sau industrială, în urma

căreia participanţii speră să obţină un câştig. În economia de piaţă există trei forme principale

de organizare a afacerilor: afacerea proprietate individuală, afacerea în parteneriat şi

corporaţia.

Afacerea proprietate individuală presupune ca proprietatea să aparţină unei singure

persoane. Aceasta oferă individului proprietar atât avantaje, cât şi dezavantaje. Dintre

avantajele cele mai semnificative enumerăm faptul că:

- proprietatea se constituie cu uşurinţă şi fară mari cheltuieli datorită faptului

că nu este necesară stabilirea unui statut, sau a altui act juridic similar;

- nu se plătesc impozite corporaţionale pe profituri, ci doar impozite pe

veniturile individuale.

Dezavantajele proprietăţii individuale angajată în afaceri, sunt mai numeroase şi sunt,

cu deosebire, de natură financiară şi anume1:

- aceasta îşi constituie cu dificultate capitalurile de care are nevoie şi aceasta în

primul rând datorită accesului limitat la piaţa financiară;

- proprietarul este unicul răspunzător pentru rambursarea datoriilor, suportând

singur şi consecinţele riscurilor, inerente afacerii. De asemenea, toate bunurile personale pot fi

urmărite de creditori, chiar dacă ele nu au fost implicate în afacere şi aceasta până la

recuperarea integrală a datoriilor;

- transferul de proprietate se face cu mare greutate;

- viaţa afacerii este egală cu durata de viată a proprietarului.

Afacerea în parteneriat presupune asocierea a două sau a mai multor persoane, pe baza

unei înţelegeri verbale sau contractuale scrise. Avantajele şi dezavantajele sunt, în mare,

aceleaşi ca şi în cazul afacerii proprietate individuală.

Corporaţia este o persoană juridică care poate încheia contracte şi poate avea bunuri în

proprietate. Juridic, această formă de organizare a afacerii presupune o separare faţă de

proprietari şi/sau managerii săi. Această separaţie conferă corporaţiei trei avantaje majore:

- are o viaţă nelimitată, acest fapt semnificând că poate continua să existe şi după ce

primii proprietari nu mai sunt în viaţă;

- proprietatea poate fi divizată în părţi de capital social, situaţie care creează posibilitatea

unui transfer mult mai uşor decât în celelalte două forme de organizare prezentate anterior şi în

plus prezintă o răspundere limitată.

Înfiinţarea unei corporaţii presupune întocmirea mai multor acte juridice în care să se

regăsească numeroase informaţii care să permită funcţionarea ei cu maxim de fiabilitate şi

eficienţă.

Organizarea afacerilor sub forma corporaţiilor prezintă o serie de avantaje:

- răspunderea limitată reduce riscul acţionarilor, situaţie care conduce la sporirea

activelor;

- posibilitatea de a atrage rapid şi în volum mare de capital, urmare a unei bune legături

cu piaţa financiară, fapt care creează premise favorabile pentru sporirea valorii întreprinderii;

- corporaţia are o lichiditate mult superioară afacerilor în parteneriat, conferind acestora o

mai bună bonitate pe piaţă.

În literatura şi în practica economică sunt utilizate mai multe noţiuni cu ajutorul cărora

se fac referiri la participanţii la diferitele forme de organizare a afacerilor şi anume: organizaţii,

agenţi economici, firme, întreprinderi, societăţi comerciale, companii, unităţi economice.

În definirea fiecărei noţiuni, autorii au în vedere elementele pe care aceştia le consideră

ca fiind reprezentative pentru a exprima condiţiile manifestării participanţilor menţionaţi, în

mediul afacerilor, precum: competenţele decizionale, cadrul juridic în care îşi desfăşoară

activitatea, modul de organizare a activităţii, etc.

Organizaţia economică reprezintă un grup de persoane cu concepţii sau preocupări

comune care are un regulament sau un statut propriu, constituit în vederea depunerii unei

activităţi organizate. În literatura economică se pot identifica, schematic, trei viziuni ale

conceptului de organizaţie:

- prima, exemplificată de teoria relaţiilor de agenţie, sau de mandatare, caracterizează

organizaţiile ca fiind un nod de contracte şi îşi propune să exploreze în profunzime

mecanismele sale incitative, precum şi dificultăţile punerii lor în aplicare, atrăgând atenţia

asupra constrângerii puternice care o constituie exigenţa contractelor;

- a doua, care poartă amprenta economiştilor „evoluţionişti”, propune o viziune

„moderată” a organizaţiilor concepute ca depozitare ale unei cunoaşteri şi ca producătoare de

competenţe. În această abordare se remarcă perspectiva dinamică a cercetării şi rolul central pe

care îl joacă activele umane;

- a treia abordare, cunoscută ca şi teoria costurilor de tranzacţionare este incontestabil cea

care a propus caracterizarea, cea mai bine fundamentată, organizaţiilor interpretate ca „structuri

de guvernare” care conduc tranzacţiile prin modalităţi diferite de cele folosite de structurile

alternative reprezentate de pieţe şi de formele hibride.