Economie monetară internațională

Curs.I. MONEDA: DEFINIŢIE, COMPONENTE;MONEDE INTERNAţIONALE

1.1. Moneda: definiţie, componente

1.2. Monedele utilizate pe piaţa internaţională

1.2.1. Atragerea monedelor naţionale pe piaţa internaţională

1.2.2. Emisiunea semnelor băneşti pe piaţa internaţională

Moneda: definiţie şi componente

Definirea monedei a format obiectul a numeroase dezbateri şi controverse, fără ca subiectul respectiv să fie epuizat sau abandonat nici astăzi. Aceasta datorită poziţiei cheie a monedei în economia naţională şi internaţională, ca instrument de cunoaştere şi schimb.

Moneda reflectă, în mod sintetic, schimbările structurale din economie şi societate, iar pe măsură ce moneda a fost recunoscută ca instrument de conducere a activităţii economice, ştiinţa economică a început să acorde problematicii monetare un loc principal în cadrul mai larg al conceptelor de economie şi de management micro,macro şi mondoeconomic.

Moneda: definiţie şi componente

Din mulţimea definiţiilor date banilor, în contextul mai larg al economiei politice sau în tratate speciale pentru prezentarea banilor şi circulaţiei băneşti, se desprind două idei dominante:

prima, care consideră banii o marfă cu însuşiri speciale, desprinsă din lumea diversă a mărfurilor

şi a doua, după care banii sunt o expresie a voinţei oamenilor, un semn sau o creanţă asupra emitentului sau economiei.

Definiţii ale banilor

Astfel, în La Grande Encyclopédie se dă următoarea definiţie pentru noţiunea de monedă: „Moneda este o marfă de o anumită valoare proprie într-un volum mic, relativ omogenă, cu posibilitatea de a fi uşor divizată fără a pierde valoare, uşor de identificat şi destinată pentru a servi schimbul în opoziţie cu toate celelalte mărfuri şi, prin urmare, pentru a servi ca etalon şi unitate pentru a exprima cifric valoarea acestor mărfuri”.

şi în literatura economică din S.U.A. definiţia banilor merge pe aceleaşi funcţii de bază ale banilor; astfel, Paul Samuelson consideră banii ca „un mijloc modern de schimb şi unitatea etalon în care se exprimă preţurile şi obligaţiile”, iar E. Mansfield defineşte banii prin caracteristicile lor fizice (bilete, monede) şi prin funcţiile lor („mijloc de schimb, etalon al valorii, depozit de valoare”).

Banul cuprinde cele două componente– banul-etalon şi banul-semn.

Banul-etalon este o unitate de măsură care concentrează în dimensiunile sale cantitative şi calitative valoare, având însuşiri specifice bunurilor pe care le măsoară;

Banul-semn este rezultatul unui proces social de semnificare, proces care dă unui semn, pe baza unei convenţii instituite, dreptul să reprezinte o altă entitate (fenomen, proces) distinctă faţă de el; .

Banul - etalon

La aproape trei mii de ani de la atestarea istorică a banului, el continuă să se transforme ca formă şi structură; faza în care a ajuns în prezent cuprinde un ban complet diferit de cel care se practica până nu demult. Astfel, banul-etalon a evoluat de la bunurile-bani, la aurul din monedă sau depozitele bancare, pentru ca azi să se contopească cu bunurile, mărfuri şi servicii, din componenţa Produsului Intern Brut din fiecare economie; de fiecare dată însă el a fost o marfă care conţinea valoare, fapt care îi permitea să măsoare valoarea din celelalte mărfuri. El asigură egalitatea şi comensurabilitatea schimbului.

Banul- semn

Banul-semn s-a schimbat necontenit; el a fost reprezentat pe rând de banul-etalon, apoi de banii de hârtie şi de cont. Prezentul i-a adus o nouă transformare, el devenind un semn magnetic în memoria unui sistem informatic naţional sau mondial.