Finanțe Publice

CAPITOLUL 1

SISTEMUL FINANŢELOR PUBLICE – CONCEPT / CLARIFICĂRI TERMINOLOGICE:

Etimologie:

• Latină : - Finis - termen, sfârşit;

-În dreptul roman marchează sfârşitul operaţiunilor juridice, adică efectuarea de plăţi.

-Termenii financias, finatio, financia pecuniaria erau folosiţi cu sensul de plată în bani.

• Franceză: - finance - sumă de bani;

- les finances – bani şi cheltuieli ale statului;

• Germană - secolele XV-XVII, finanz (plată în bani), finanzer (cămătar).

Opiniile specialiştilor:

• Paul Leroy Beaulieu (1906) consideră finanţele publice drept - „ştiinţa veniturilor publice şi a utilizării acestor venituri”.

• Enciclopedia activităţii bancare şi financiare distinge trei înţelesuri ale termenului de finanţe:

1. Strângerea banilor pentru a organiza, reorganiza sau extinde o întreprindere fie prin vânzare de acţiuni sau de obligaţiuni.

2. Teoria şi practica creditului monetar, activităţi bancare.

3. Strângerea de bani prin impozite sau emisiuni de obligaţiuni şi administrarea veniturilor şi a cheltuielilor de către guvern.

• Richard Musgrave (1959), The Theory of Public Finance, McGraw-Hill, New York, consideră că politica bugetară – ca element fundamental al intervenţiei statului în economie - îndeplineşte trei funcţii:

1. funcţia de alocare

- producerea şi distribuirea bunurilor sociale (publice - non-exclusive şi non-rivale) prin intermediul autorităţilor publice; statul, producător de bunuri şi servicii, asigură satisfacerea necesităţilor publice şi ajustările necesare în afectarea resurselor ce se formează în economie;

o problema care intervine: eficienţa statului ca agent economic producător de bunuri şi servicii.

2. funcţia de redistribuire

o justeţea, echitatea şi egalitatea socială se pot realiza doar prin redistribuirea veniturilor de către autorităţile şi instituţiile statului;

o căile de realizare a funcţiei de redistribuire: statul colectează, sub formă de impozite, o parte din veniturile create pe plan naţional; apoi redistribuie ceea ce a prelevat prin transferuri cu caracter social şi economic, în cadrul aşa- numitului stat al bunăstării generale .

o problemele intervenite: redistribuirea veniturilor creează o cultură a dependenţei şi o societate egalitară care încurajează ne-munca.

3. funcţia de stabilizare a conjucturii economice:

o prin politica fiscală statul urmăreşte atingerea unui set de obiective economico-sociale sau/şi soluţionarea unor dezechilibre macro-economice (şomaj, scădere PIB, inflaţie, diminuarea cererii agregate, etc.

o această funcţie este atinsă prin folosirea unui set de politici macroeconomice, cum ar fi: politica monetară, politici sectoriale, politici bugetare, etc.

o problema intervenită: dimensiunea temporală şi cantitativă a intervenţiei macroeconomice a statului; de la conjunctură la permanenţă.

• Clasic versus modern în finanţele publice. Concepţia clasică (liberală) - bazată pe principiul laissez-faire-ului – susţine derularea activităţilor economice prin intermediul firmelor private, statul prin intermediul finanţelor publice neavând decât un rol de asigurare a resurselor necesare pentru întreţinerea instituţiilor publice ce asigură educaţia, apărarea ordinii interne şi externe ca şi cadrul legal al acţiunii agenţilor economici. Este proclamată neutralitatea sistemului financiar public. Concepţia modernă pune accentul pe caracterul intervenţionist al statului în economie şi de aici utilizarea finanţelor publice ca instrumente ale acestui caracter intervenţionist.

Clarificări terminologice:

• Relaţii financiare reprezintă relaţiile economice, exprimate în formă bănească, ce apar în procesul repartiţiei PIB, pentru satisfacerea nevoilor colective ale societăţii.

• Sfera finanţelor este mai îngustă decât aceea a relaţiilor băneşti, cuprinzând numai relaţiile băneşti care exprimă un transfer de valoare între persoanele fizice şi juridice şi stat şi de la acesta către beneficiari, persoane fizice şi juridice, îndreptăţiţi prin legislaţie.

• Acest transfer are caracterul unui transfer de putere de cumpărare, deoarece se diminuează puterea de cumpărare a plătitorilor de impozite şi taxe şi creşte cea a celor îndreptăţiţi prin lege să beneficieze de aceste transferuri .

• În general, se efectuează fără contraprestaţie directă (nici o persoană fizică sau juridică, plătitoare de taxe şi impozite, nu poate solicita statului rambursarea lor sau o contraprestaţie egală).

• Parţial transferul se realizează şi în condiţii de rambursabilitate (împrumuturi contractate de stat pe piaţa internă sau garanţiile vărsate de persoanele ce gestionează bani).

• Reflectă o formă de solidaritate socială generaţională