Politica Financiară

Tema: Politica financiară

1. Conceptul de politică financiară

2. Politica bugetar-fiscală.

3. Politica monetar-creditară

Politica reprezintă o formă de organizare şi conducere a societaţii umane, pentru satisfacerea intereselor sale sau un ansamblu a deciziilor luate de autorităţi pentru conducerea activităţii economice şi sociale.

Politica financiară este o componentă a politicii generale şi poate fi abordată la nivel macroeconomic şi la nivel microeconomic.

La nivel microeconomic politica financiară poate fi definită ca ansamblul de metode şi instrumente cu caracter financiar antrenate în procurarea, alocarea şi gestionarea resurselor băneşti, în vederea realizării obiectivului suprem al întreprinderii-maximizarea valorii de piaţă.

Politica financiară are următoarele direcţii de manifestare: selectarea proiectelor de investiţii; identificarea modalităţilor de finanţare; fundamentarea structurii financiare a întreprinderii şi asigurarea unui raport optim între capitalul propriu şi cel împrumutat; alegerea variantei de distribuire a dividendelor, respectiv a profitului net; selectarea soluţiilor optime privind modificarea mărimii capitalului propriu.

La nivel de întreprindere identificăm 3 componente a politicii financiare:

-politica de investiţiii;

-politica de finanţare;

-politica de dividend.

Politica de investiţii ne reflectă comportamentul întreprinderii în ceea ce priveşte alocarea de resurse financiare cu scopul de a obţine profit. În cadrul politicii de investiţii alternativele de decizie sunt specializarea şi diversificarea.

Politica de finanţare ne reflectă comportamentul întreprinderii în ceea ce priveste finanţarea activităţii sale. În cadrul politicii de finanţare dispunem de următoarele alternative:

a) finanţarea prin surse interne (prin uzură, profit, venituri din vînzarea activelor fixe şi curente).

b) finanţarea prin surse externe presupune atragerea de capitaluri din afara întreprinderii (subvenţii publice, credite bancare). Sursele externe pot fi: proprii (rezultă din atragerea de capitaluri noi de la acţionari sau de la asociaţi) şi împrumuate (includ resursele atrase de la bancă sau de la stat)

Politica de dividend priveşte decizia adunării generale a acţionarilor de a distrubui dividende la sfirşitul perioadei de gestiune, sau de a le reinvesti în dezvoltarea întreprinderii.

La nivel macroeconomic politica financiară este o parte componentă a politicii generale a statului şi constituie o activitate de influienţare de către autorităţile publice a proceselor economice şi sociale prin metode şi instrumente de natură financiară în vederea realizării scopurilor macroeconomice (ocuparea forţei de muncă, menţinerea stabilităţii valutei naţionale, asigurarea creşterii economice şi stabilitatea preţurilor) şi obţinerii echilibrului general în economie.

Prin conţinutul său politica financiară este indisolubil legată de celelalte componente ale politicii economice.Astfel, dacă politica economică a statului îsi popune, ca obiective dezvoltarea, retehnologizarea şi modernizarea ramurilor economiei naţionale, relansarea economică, creşterea economică, distribuirea mai echitabilă a veniturilor, politica financiară trebuie să urmărească aceleaş obiective şi să contribuie la stimularea investiţiilor şi a relaţiilor internaţionale prin acordarea de ajutoare financiare nerambursabile pentru modernizarea întreprinderilor de interes naţional, acordarea de credite pentru investiţii şi stimularea cercetările ştiinţifice prin finanţarea lor de la buget. Deasemenea includerea în programul de guvernare a obiectivului de creştere a capacităţii de apărare trebuie să fie realizat prin decizia de finanţare adoptată în cadrul politicii financiare.

Conţinutul politicii financiare este complex şi presupune realizarea următoarelor sarcini:

- elaborarea concepţiei generale a politicii financiare;

- determinarea direcţiilor şi a obiectivelor principale a politicii financiare;

- crearea unui mecanism financiar eficient;

- asigurarea condiţiilor pentru constituirea resurselor financiare într-un volum maxim;

- repartizarea şi utilizarea raţională a resurselor financiare publice;

- asigurarea reglementării şi stimulării proceselor economice şi sociale.

Pentru realizarea acestor sarcini politica financiară are următoarele domenii de manifestare:

a) mobilizarea, respectiv procurarea resurselor băneşti la fondurile financiare publice;

b) repartizarea sau alocarea pe destinaţii şi utilizarea fondurilor băneşti constituite;

c) îndatorarea respectiv activitatea de creditare, incluzînd regimul de practicare a împrumuturilor şi a dobînzilor;

d) organizarea şi funcţionarea pieţelor financiare;

e) organizarea şi realizarea activităţii privind asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă;

f) organizarea şi funcţionarea aparatului financiar-bancar;

g) organizarea şi exercitarea controlului financiar;

h) utilizarea pârghiilor financiare pentru influienţarea activităţii social-economice;

i) asigurarea condiţiilor necesare pentru menţinerea echilibrului financiar şi monetar în economie.

j) privatizarea şi naţionalizarea;

Analizând politicile financiare promovate de diverse ţări putem evidenţia 3 tipuri de politică financiară:

1. Politica financiară clasică-a dominat în majoritatea ţărilor lumii până la sfârşitul anilor 20 ai sec. XX. Direcţia principală a politicii financiare clasice constituia lipsa intervenţiei statului în economie, păstrarea concurenţei libere şi utilizarea mecanismelor de piaţă în calitate de regulator principal al economiei.

2. Politica financiară de reglementare-are drept obiectiv utilizarea mecanismului financiar pentru reglementarea economiei şi a relaţiilor sociale cu scopul atingerii unor obiective de interes naţional. Principalele instrumente utilizate de politica financiară de reglementare constituie: veniturile şi cheltuielile publice.