Sistemul Fiscal

Sistemul fiscal este un produs al gândirii, deciziei şi acţiunii factorului uman, creat iniţial pentru a răspunde unor obiective financiare la care, ulterior, s-au adăugat şi obiective de natură economico-socială.

În doctrina juridică, sistemul fiscal este considerat ca fiind format din ”totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoanele fizice şi juridice care alimentează bugetele publice”

O altă abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale sistemului în general şi interpretează sistemul fiscal prin prisma relaţiilor dintre elementele care îl formează, astfel: ”sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o mulţime de elemente (materie impozabilă, cote, subiecţi fiscali) între care se manifestă relaţii care apar ca urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate conform legislaţiei fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului”

Sistemul fiscal este, aşadar, un sistem complex, incluzând în structura sa următoarele trei componente :

- totalitatea impozitelor, taxelor şi a altor venituri fiscale pe care statul, prin organele sale specializate, le percepe în baza unor reglementări legislative cu caracter fiscal;

- mecanismul fiscal, care cuprinde metodele, tehnicile şi instrumentele fiscale prin utilizarea cărora se asigură dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;

- aparatul fiscal, fără de care sistemul fiscal ar rămâne inert, el constituind motorul de punere în mişcare a mecanismului fiscal.

2.1.1. Prelevările fiscale

Prelevările fiscale reprezintă totalitatea resurselor financiare procurate de către stat pe seama sectorului privat, prin efectuarea de transferuri financiare obligatorii de forma impozitelor, taxelor şi contribuţiilor .

În opinia unui autor consacrat în domeniul fiscalităţii, se pot propune trei abordări pentru definirea conceptuală a prelevărilor fiscale: tehnico-operaţională, monetară şi financiară . Astfel:

- prin prismă tehnico-operaţională, prelevările fiscale reprezintă ansamblul operaţiunilor stabilite de stat, în baza puterii sale de decizie şi constrângere, prin care se asigură resursele necesare finanţării costurilor acţiunilor sale, prin preluarea unei părţi a diferitelor forme de manifestare a veniturilor subiecţilor care activează în economie;

- abordarea monetară priveşte prelevările fiscale ca ansamblul încasărilor realizate prin intermediul impozitelor şi taxelor fiscale;

- din optică financiară, prelevările fiscale constituie obligaţii stabilite în baza autorităţii de care dispune statul, fără destinaţie specială (nu există o contraprestaţie directă între preţul serviciilor oferite de stat şi cuantumul obligaţiei, dar în condiţiile existenţei unei contraprestaţii indirecte sub formă de servicii publice oferite gratuit), obligaţii care au un caracter pecuniar şi definitiv, sub formă de impozite şi taxe fiscale, destinate finanţării globale a unei părţi a cheltuielilor publice în diferite proporţii.

2.1.1.1. Definirea şi conţinutul prelevărilor fiscale

Ca rezultat al sintetizării multitudinii de concepţii şi abordări ale impozitelor în teoria şi practica fiscală, impozitului i-a fost dată următoarea definiţie : „o formă de prelevare obligatorie (silită) la dispoziţia statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerestituibil, a unei părţi din veniturile sau averile persoanelor fizice şi juridice, în vederea formării resurselor băneşti destinate acoperirii unor necesităţi publice”.

O analiză sumară a definiţiei prezentate ne permite să decelăm cu uşurinţă trăsăturile caracteristice ale impozitelor:

- impozitul este, în principiu, o contribuţie bănească (pecuniară), necesitatea perceperii lui în această formă fiind determinată de faptul că şi cheltuielile publice (acoperite pe seama veniturilor realizate, în principal, prin încasarea impozitelor) se efectuează în bani;

- impozitul reprezintă o contribuţie obligatorie, astfel că toate persoanele fizice şi juridice care beneficiază de acţiunile finanţate din fondurile generale ale societăţii trebuie să participe, în raport cu veniturile realizate sau cu averea deţinută, la formarea acestor fonduri;

- impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil, în sensul că sumele achitate de către contribuabili nu au un echivalent direct şi imediat în folosul plătitorilor de impozite, ele contribuind la formarea fondurilor generale ale societăţii, fonduri utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli ce urmează a se efectua în beneficiul tuturor membrilor societăţii.

- impozitul este datorat în baza dispoziţiilor legale, fiind emanaţia puterii publice, în sensul că orice impozit este stabilit şi perceput numai în temeiul legii.

- în fine, impozitul se datorează numai pentru veniturile realizate şi bunurile deţinute, respectiv pentru mărfurile pe care le produc sau distribuie ori pentru serviciile şi lucrările pe care le prestează sau execută, ceea ce înseamnă că subiectele impozabile (contribuabilii) datorează impozitul numai în cazul când realizează veniturile prevăzute de lege ca impozabile, precum şi atunci când dobândesc, deţin ori produc bunuri, prestează servicii ori execută lucrări care, conform prevederilor legale, sunt impozabile.

În categoria prelevărilor fiscale, alături de impozite, se includ şi taxele, definite ca plăţi efectuate de persoane fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora de către instituţii publice.

Taxele sunt sume de bani datorate şi achitate de către persoane fizice sau juridice pentru anumite acte îndeplinite sau servicii prestate, la cererea şi în folosul lor, de către anumite organe de stat, instituţii publice sau alte persoane asimilate acestora.

Taxele se aseamănă cu impozitele datorită faptului că ambele se constituie în categorii de venituri care se colectează la buget în tot cursul anului fiscal. Având însă temeiuri legale şi scopuri diferite, taxele se şi deosebesc de impozite, prezentând următoarele trăsături caracteristice:

- au caracter aleatoriu, acestea fiind datorate şi plătite numai de către persoanele care solicită îndeplinirea unor acte, respectiv prestarea unor servicii de către instituţiile statului;

- certitudinea subiecţilor plătitori este condiţionată de solicitarea îndeplinirii unui act, prestării unui serviciu ori efectuării unei lucrări din partea unui organ al statului;

- reprezintă o plată echivalentă pentru actele, serviciile prestate sau lucrările efectuate de organe de stat sau instituţii publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii sau rezolvă alte interese legitime ale diferitelor persoane fizice sau juridice;

- sunt stabilite în sarcina contribuabililor cu scopul de a se asigura astfel acoperirea în parte a cheltuielilor efectuate de către organele de stat sau de către instituţiile publice cu îndeplinirea actelor, respectiv prestarea serviciilor solicitate de diferite persoane fizice sau juridice;

- sunt anticipative, datorându-se şi trebuind să fie achitate în momentul solicitării actului, serviciului sau lucrării ce urmează a fi îndeplinit/efectuat(ă) de către organul de stat sau instituţia publică competentă;

- unicitatea, în sensul că pentru unul şi acelaşi act sau serviciu îndeplinit sau prestat unei persoane, aceasta datorează taxa o singură dată.