Tehnici Fiscal-bugetare

Bugetele publice sunt prezente în practica financiara prin corelarea a doua pozitii: una, pe

fondul teoriei relatiilor specifice în sensul continutului lor economic si alta, ca instrumente

de actiune din partea statului si a unitatilor administrativ-teritoriale.

Exprimarea si sensul dat de continutul economic definesc bugetele publice drept relatii

economice banesti ce apar în procesul repartitiei valorii nou create (venitului national) cu

prilejul constituirii si repartizarii de fonduri centralizate (la si de la dispozitia statului si a

unitatilor administrativ-teritoriale) în scopul satisfacerii unor nevoi generale, de ordin public,

atât la nivel central, cât si local.

Prin prisma continutului economic, bugetele publice exprima relatii banesti în contextul

economico-social în legatura cu mobilizarea si repartizarea de fonduri între stat (ori/si

unitatile administrativ-teritoriale), pe de o parte, si „partenerii” lui, pe de alta parte, aflati întro

dubla ipostaza de contribuabili si de consumatori ai banului public. Mobilizarea mijloacelor

banesti, cu titlul de venituri bugetare, la dispozitia statului, are loc, în cea mai mare masura,

în economie, respectiv în procesul realizarii de produse, marfuri, al prestarilor de servicii si al

executarii de lucrari. De aici, semnificatia pe care o au bugetele publice de relatii economice

sub forma baneasca, de o factura specifica, prin prezenta, încadrarea si manifestarea lor în

baza economica a societatii.

Individualizarea bugetelor publice ca relatii economice specifice, potrivit cu afirmatia de

mai sus, este sustinuta de necesitatea constituirii si repartizarii unor fonduri publice, la si de

la dispozitia statului, în vederea satisfacerii unor nevoi de interes general (si comun) ale

populatiei. Respectivele relatii, într-un sens mai restrâns, apar pe fondul repartitiei valorii nou

create (venitului national), la care participa cei implicati în realizarea acesteia atât în mod

direct, cât si indirect. La fel ca în cazul finantelor, în sensul determinarii lor, pornind de la

stat si la bugetele publice apare în prim plan acelasi organizator al activitatilor socialeconomice

în societate, statul. Structura activitatilor în care este implicata populatia se afla

într-o pronuntata diversitate si complexitate. Totusi, în planul unor grupari ori asezari

structurale, respectivele activitati pot fi clasificate în: sfera activitatilor materiale

(producatoare de bunuri, prestatoare de servicii, realizatoare de lucrari, toate comensurabile

ca efort si efect) si sfera activitatilor nemateriale (concretizate în nevoi de ordin educativ,

cultural, de protectie sociala, de aparare, de justitie). Functie de aceste doua sfere de

activitate, venitul national se repartizeaza în doua etape (distribuire si redistribuire) catre stat

si „partenerii” lui din relatiile bugetare.

Într-o prima faza, a distribuirii sau repartitiei primare, se mobilizeaza la dispozitia statului,

de la regiile autonome, societatile comerciale cu capital de stat si institutiile publice, mijloace

banesti cu titlu de varsaminte, contributii, prelevari, impozite si taxe. Distribuirea valorii nou

create are loc în cadrul proprietatii de stat. Practic, de la întreprinderile, domeniile si

institutiile statului, potrivit cu sensul comun de „obiect al asezarii veniturilor bugetare”, sunt

preluate mijloace banesti cu destinatia fondurilor publice centralizate, în cadrul aceleiasi

forme de proprietate.

În faza redistribuirii venitului national, având drept determinare sfera activitatilor

nemateriale, tot la dispozitia statului, se mobilizeaza din celelalte forme de proprietate

(particulara si cooperatista sau de grup) sume de bani cu titlu de impozite, taxe si contributii.

Repartitia secundara (derivata) a venitului national contureaza în materie de relatii bugetare,

în mare masura, sensul si semnificatiile date de fiscalitate (în plan institutional si procedural).

Formele concrete, ca exprimare baneasca a relatiilor bugetare, rezultate prin repartitia

venitului national, mobilizate la dispozitia statului, sunt folosite cu sensul de repartizare

având drept destinatii pe acelea care exprima satisfacerea unor interese de ordin public.