Amenajarea Turistică a Teritoriului

Turismul şi dezvoltarea socio–economică

La sfârşitul secolului XX şi începutul acestui mileniu, industria turismului şi a călătoriilor reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, în acelaşi timp, cel mai important generator de locuri de muncă. În perspectiva secolului următor este acceptată ideea că economia mondială va fi dirijată de trei tipuri de activităţi specifice sectorului terţiar: tehnologia informaţiilor, telecomunicaţiile şi „industria” turismului şi a călătoriilor.

Activităţile turistice reprezintă o sursă principală de redresare a economiilor naţionale a tuturor ţărilor care dispun de resurse turistice importante. Pe de altă parte, se constată că acestă activitate reprezintă o „industrie” producătoare de servicii care nu se confruntă cu lipsa clienţilor. Produsul turistic este solicitat permanent în fiecare an, sezon sau chiar zilnic, de un segment tot mai mare de populaţie din toate regiunile globului, indiferent de existenţa unor situaţii conjuncturale care se manifestă pe plan local sau regional. În acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării turismului rezultă din următoarele aspecte:

- resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul este unul dintre activităţile economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;

- exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice însoţite de o promovare eficientă pe piaţa externă, poate constitui o sursă de creştere a încasărilor valutare ale statului, contribuind astfel la echilibrarea balanţei de plăţi externe;

- turismul reprezintă o activitate cu largă capacitate de încadrare a forţei de muncă şi de absorbţie a celei disponibilizate din sectoarele economiei, puternic restructurate;

- turismul, prin efectul său multiplicator acţionează ca un element dinamizant al sistemului economic global, generând o cerere specifică de bunuri şi servicii, care la rândul său antrenează o creştere în sfera producţiei de bunuri, contribuind în acest fel la diversificarea structurii sectoarelor economiei naţionale;

- dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creşterea economică şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind o sursă importantă de sporire a veniturilor populaţiei;

- turismul este un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale prin extinderea ariei ofertei specifice şi crearea de locuri de muncă în mediul rural, altele decât cele tradiţionale, ameliorând condiţiile de viaţă şi sporind veniturile populaţiei locale;

- în condiţiile respectării şi promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare a potenţialului istoric, cultural şi folcloric al ţării;

- prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi impunerea unor măsuri de protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, floră, faună, a ecosistemelor vulnerabile etc.) turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică;

- în plan social turismul se manifestă ca mijloc activ de educare şi ridicare a nivelului de instruire şi civilizaţie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului liber al populaţiei.

Turismul reprezintă o activitate economică specifică sectorului terţiar, ce valorifică un set de resurse naturale şi antropice specifice, care nu pot fi valorificate într-un alt mod şi satisface un set de necesităţi umane legate de odihnă, tratament şi educaţie ce nu poate fi realizat de către alte ramuri ale economiei.

Pe fondul creşterii productivităţii muncii, datorită mecanizării şi robotizării acesteia, creşte în paralel venitul populaţiei, dar şi timpul liber de care dispune aceasta. În paralel, datorită artificializării tot mai excesive a habitatului uman şi a amplificării factorilor de stres, activităţile recreative oferite de către turism reprezintă o supapă de descărcare şi ameliorare a repercursiunilor negative asupra trupului şi minţii umane.

Derularea activităţilor turistice în cadrul unei regiuni sau zone geografice nu se poate derula decât în contextul întrunii următoarelor condiţii:

- populaţia să dispună de un venit net mai mare decât nevoile curente (hrană, îmbrăcăminte, cheltuieli curente etc.) din care o parte să poată fi cheltuit pe activităţi recreative. Pentru a se putea vorbi despre rentabilizarea turismului din punct de vedere al cererii, venitul mediu lunar al populaţiei trebuie să se încadreze între 600 – 900 €;

- să dispună de o ofertă turistică cât mai variată care să acopere cererea de-a lungul întregului sezon turistic, an calendaristic şi toată gama de consumatori (tineri, adulţi, vârstnici, populaţie rurală şi urbană, populaţie cu venituri modeste, medii şi mari etc.);

- să dispună de o infrastructură turistică variată care să fie capabilă să susţină procesul de valorificare al produsului turistic. Având în vedere că majoritatea ofertei turistice (în special cea de factură naturală dar şi o mare parte a celei antropice) are un caracter static, fiind localizată într-un anumit loc în cadrul teritoriului şi neputând fi mutată, valorificarea acestei oferte nu se poate realiza decât la faţa locului. Susţinerea valorificării produsului turistic la faţa locului nu se poate realiza decât prin intermediul infrastructurii turistice reprezentată de către căile de acces rutier, feroviar, aerian, naval sau speciale (telescaun, telecabină, poteci turistice) spre produsul turistic;

- existenţa unităţilor de cazare, odihnă şi de servire a mesei;

- existenţa unităţilor de tratament cu rol de valorificare a factorilor curativi ai mediului;

- existenţa punctelor (birouri) de informare şi vânzare a produsului (sejururilui) turistic;

- existenţa complexelor recreative cu rol de completare a ofertei turistice (săli de sport, cazinouri, cinematografe, teatre etc.);

- existenţa infrastruturi auxiliare de susţinere a infrastructurii turistice.

Amplasarea optimă în teritoriu respectiv definirea tipologiei şi dimensiunii infrastructurii turistice reprezintă obiectul de studiu al amenajării şi organizării turistice a teritoriului. La aceasta se adaugă corelarea permanentă a cererii şi ofertei turistice la care se adaugă rentabilizarea economică a activităţilor turistice.

Activităţile de amenajare a infrastructurii turistice reprezintă o etapă premărgătoare implementării propriu-zise a dotărilor ce compun infrastructura turistică. Având în vedere faptul că, teritoriul dispune deja de o infrastructură foarte variată şi complexă, care asigură alte categorii de nevoi umane (nevoi de transport şi comunicaţii, locuire, educaţie etc.), că valoarea investiţiilor care se realizează în cadrul infrastructurilor turistice sunt mari şi de lungă durată, că unele dotări şi infrastructuri civile pot fi folosite şi în scop turistic sau transferate spre folosirea exclusivă în acest scop, gândirea în prealabil a măsurilor şi etapelor de dezvoltare, a investiţiilor ce se impun a fi realizate sunt de bun augur în vederea evitării stărilor conflictuale şi de risc, a ineficienţei economice.

Amenajarea turistică reprezintă un proces cu derulare continuă spaţio-temporală de proiectare şi localizare a noilor dotări şi infrastructuri turistice, de redimensionare a celor existente, de regularizare şi orientare a fluxului turistic în funcţie de jocul cererii şi al ofertei, de rentabilizare economică a activităţilor turistice, de protecţie a mediului ambiant din ariile de localizare a obiectivelor turistice (naturale şi antropice), şi implicit al infrastructurii şi dotărilor turistice.