Carpații Românești

Fac parte din Carpaţii Sud-estici cuprinzând cea mai mare parte a acestora.

Pe teritoriul româniei realizează aproape un cerc, pe care N. Bălcescu şi după el şi alţii, l-au asemuit cu meterezele unei cetăţi, în mijlocul căreia se află depresiunea colinară a Transilvaniei.

Prin poziţie şi desfăşurare constituie osatura reliefului României. Podişurile, dealurile şi câmpiile de la exteriorul şi interiorul Carpaţilor sunt strâns legate genetic şi evolutiv de aceştia. Ca urmare toate constituie un domeniu morfostructural unitar (domeniul carpatic) realizat treptat de la finele cretacicului până în cuaternar.

Definitivarea sistemului orografic românesc la finele pliocenului şi mai ales în cuaternar a fost marcată de cantităţile imense de materiale sedimentare de provenienţă carpatică, care au fost transportate de râurile carpatice şi depuse în lacurile limitrofe lanţului montan, prin ele realizându-se nu numai colmatarea lor, dar şi construirea unor vaste câmpii.

Ridicarea Carpaţilor în mai multe faze în cuaternar a facilitat impulsuri epirogenetice pozitive în regiunile limitrofe, ce-au fost transformate în trepte cu altitudini de mai multe sute de metri; prin fragmentarea lor au rezultat podişuri, dealuri.

Realizarea treptată a lanţului Carpaţilor în mai multe faze orogenetice s-a realizat pe plan morfologic în patru situaţii distincte: - individualizarea de masive cu alcătuire şi structură specifice în cel puţin două perioade (cretacic mediu – paleogen şi mio-pliocen) care s-au alăturat uneori până la unire; - dezvoltarea în lungul unor fracturi profunde a unor grabene şi bazine tectonice ce-au funcţionat mai mult sau mai puţin timp ca bazine sedimentare, iar după exondare (frecvent în pliocen superior-cuaternar) ca largi depresiuni intramontane; - crearea prin efuziuni magmatice însemnate a numeroase aparate vulcanice şi platouri vulcanice care în Carpaţii Orientali se îmbină într-un lanţ, iar în M. Apuseni se constituie în grupări; - o evoluţie diferită regional şi ca timp cu reflectare în formele de relief rezultate (trepte de nivelare, forme structurale, petrografice etc.), dar şi în ierarhizarea lor.

În concordanţă cu formarea şi evoluţia sistemului de masive carpatice s-a realizat structura hidrografică care reflectă două caracteristici de poziţie, divergenţa generală pentru marea majoritate a râurilor şi convergenţa unora spre Depresiunea colinară a Transilvaniei. Râurile şi-au extins cursurile în regiunile limitrofe pe măsură ce acestea exondau ca urmare a antrenării lor de către ridicarea carpatică şi a umplerii cu sedimente.

Carpaţii prin desfăşurare şi altitudine constituie bariere orografice importante pentru masele de aer ce ajung deasupra României provocând: schimbarea direcţiei lor de propagare, modificări ale caracteristicilor meteorologice şi stării vremii prin traversarea munţilor, diversitate de topoclimate (alpin, depresionar, munţi de altitudine medie, culoare de vale etc.).

Fragmentarea mare impusă de tectonică, culoare de vale şi depresiuni dezvoltate în toate direcţiile, altitudinile nu prea ridicate, mulţimea pasurilor, resursele de subsol, pădurile şi păşunile bogate, topoclimatele relativ blânde etc., au constituit condiţii extrem de favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea aşezărilor care în prezent constituie o reţea bine înrămurată şi închegată pe întreg spaţiul