Climatologie

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

1.1.Obiectul de studiu al meteorologiei şi climatologiei

Meteorologia – are ca obiect de studiu atmosfera Terrei, procesele de transfer a energiei solare receptate de atmosferă, respectiv interacţiunea dintre aceste procese şi efectele rezultate.

Denumirea vine din grecescul “ meteoron” (ceea ce se produce în atmosferă) şi logos.

Meteorologia cuprinde anumite discipline independente ca:

• radiometria – care se ocupă cu studiul radiaţiei solare, terestre şi atmosferice în conexiune cu anumite caracteristici ale Terrei;

• aerologia – se ocupă cu fizica atmosferei libere;

• meteorologia dinamică – care studiază legile circulaţiei aerului atmosferic în vederea asigurării prognozei;

• meteorologia sinoptică – care utilizând informaţiile radiometrice, aerologice şi meteodinamice studiază geneza şi evoluţia fronturilor atmosferice în scopul prevederii stării vremii;

• climatologia – care se ocupă cu procesele climato-genetice şi interacţiunea acestora cu factorii de mediu;

• meteorologia aplicată – care în funcţie de domeniul pe care-l deserveşte se numeşte: biometeorologie, meteorologie silvică, aeronavală, agrometeorologie, etc.

Climatologia poate fi definită drept ştiinţa care studiază starea medie a stărilor de vreme într-un loc, regiune sau zonă geografică, pe o anumită perioadă de timp, precum şi cauzele care le generează. Cuvântul CLIMĂ vine din limba greacă, unde klima înseamnă înclinaţia soarelui. Clima este influenţată în principal de radiaţia solară şi variaţiile sale anuale, de latitudine, dar şi de structura complexă a atmosferei, de altitudine, de apropierea de ocean sau de mare, de formele de relief (mai ales munţii şi dealurile).

Cercetarea legilor obiective, caracterizarea regimului climatic al diferitelor ţări şi regiuni şi posibilităţile de utilizare practică a datelor referitoare la climă se bazează pe informaţiile furnizate de meteorologie.

1.2. Elemente de bază în prelucrarea datelor climatologice

1.2.1.Indicii climatici de bază (mediile, extremele, frecvenţa)

Pentru caracterizarea climei, indicii cei mai utilizaţi sunt valorile medii ale diferiţilor parametrii, valori calculate pe o perioadă suficient de lungă de observaţii efectuate la staţiile meteorologice. Compararea datelor referitoare la temperatură, precipitaţii, nebulozitate, vânt etc. permite identificarea regiunilor cu condiţii analoge pentru culturi agricole, direcţii de propagare a unei potenţiale poluări, amplasarea optimă a unui traseu de cale ferată sau a unei linii aeriene etc.

Hărţile cu izolinii permit descoperirea sau confirmarea legilor de formare şi evoluţie ale climei. La tropice regimul termic este cvasiuniform, la latitudini temperate variabilitatea condiţilor constituie o particularitate principală a regimului climatic. Ca urmare, în prelucrarea datelor climatologice se acordă o mare importanţă valorilor extreme (minime sau maxime absolute), precum şi valorilor medii lunare maxime sau minime. Diferenţa dintre valorile maxime şi minime se numeşte amplitudine, iar în cazul valorilor extreme absolute, amplitudine absolută.

Frecvenţa reprezintă numărul de cazuri înregistrate pentru un anumit parametru într-un anumit interval de timp (temperatură, cantitate de precipitaţii etc). Pentru fenomenele atmosferice se recurge la numărul mediu lunar de zile cu un anumit fenomen (ceaţă, grindină, viscol, ş.a.m.d.).

1.2.2. Caracteristicile variabilităţii elementelor meteorologice

Frecvenţa intervalelor parametrilor climatici, reprezentată sub formă de tabele sau sub forma curbei repartiţiei, exprimă sintetic toate valorile pe care parametrul respectiv le are în diferite intervale de timp, precum şi frecvenţa acestor valori.

Frecvenţa constituie caracteristica cea mai completă a variabilităţii parametrilor. Pentru indicarea variaţiei valorilor în anumiţi ani, se calculează abaterile medii ale parametrilor de la normală, adică de la media plurianuală. Abaterile de la normală se numesc anomalii.

Termenii „normală” şi „anomalie” au un caracter convenţional. Pentru termenul „normală” , convenţionalitatea constă în faptul că valoarea medie plurianuală nu este valoarea cea mai frecventă. Referitor la anomalii, datele pe anumiţi ani nu pot fi considerate anormale, deoarece abaterile de la media plurianuală sunt obişnuite, constituind o particularitate reală a climei.

1.2.3. Omogenitatea seriilor de observaţii meteorologice

Seriile de observaţii în baza cărora se analizează valorile parametrilor şi se realizează deducţiile plurianuale trebuie să conţină date, nu numai exacte, ci şi omogene, în vederea comparării climelor diferitelor regiuni şi studiului schimbării condiţiilor climatice în timp.

O serie de observaţii se consideră omogenă dacă variaţia datelor de la un interval de timp la altul:

- depinde exclusiv de condiţiile climatice specifice perioadei de timp;

- nu depinde de schimbarea aparaturii de măsură, de momentul efectuării observaţiilor, de modul de apreciere a fenomenelor de către observatori (subiectivismul evaluării umane).