Geomorfologie

FORMA DE RELIEF repr. o combinatie geometrică simplă a suprafetei scoartei terestre sau a unei părti a acesteia si a cărei unitate rezultă din geneza în cea mai mare parte comună a părtilor acestei.

RELIEFUL TERESTRU repr. totalitatea asperitătilor pozitive si negative pe care le are scoarta terestră, atât în domeniul oceanic, cât si in cel al uscatului.

GEOMORFOLOGIA este geostiinta care studiază formele de relief atat dpdv al genezei, vârstei si succesiunii fazelor de evolutie al dimensiunilor (morfometric), al fizionomiei (morfografic), al derulării proceselor actuale de modelare (morfodinamic) si de asemenea al repartitiei spatiale, dpdv al importantei practice, aplicative.

STUDIUL RELIEFULUI se desfăsoară tinând cont de legile fundamentale ale geomorfologiei, precum si de o seamă de idei conducătoare, ca de ex. cele 10 concepte formulate de americanul W.Thornburry (1967):

I. Aceleasi procese si agenti de modelare ce actionează asupra scoartei terestre au actionat si în trecutul geologic însă nu neapărat cu aceeasi intensitate. (prinicipiul actualist)

II. Roca si structura sunt factorii de control în geneza reliefului si se reflectă în aspectul si caracteristicile acestuia. (legea eroziunii diferentiale: relieful litologic structural)

III. Suprafata terestră are într-o foarte mare măsură în relieful diferentiat în fc. de diversitatea de exprimare a procesului geomorfologic.

IV. Procesul geomorfologic lasă urme distincte pe suprafata reliefului preexistent, fiecare proces geomorfologic, etalând si dezvoltându-si o manieră caracteristică a formelor rezultate.

V. Diferitii agenti erozionali actionează asupra scoartei terestre producând secvente ordonate de formele reliefului, în functie de predominarea unor secvente specifice unei anumite zone morfoclimatice sau etaje morfoclimatice.

VI. Complexitatea geomorfologică a scoartei terestre este mai comună decât exprimarea manierei simpliste de caracterizare a morfologiei terestre.

VII. Relieful scoartei terestre are putine forme, mai vechi decât tertiarul, dar nu foarte multe sunt mai vechi decât pleistocenul. Orogeneza alpină a modificat relieful cu toate fazele ei, individualizat în paleozoic si mezozoic. Schimbările climatice majore din pleistocen cu prezenta marilor calote climatice glaciare a extins unele zone afectate de glaciatia montană si fluctuatiile de nivel ale Oceanului Planetar. (scăderea max. la -180m)

VIII. Cea mai potrivită interpretare a reliefului scoartei terestre este cea care tine cont tocmai de fluctuatiile climatice si de mediu ce au avut loc în timpul pleistocenului si care s-au repercurtat si asupra specificului modelării.

IX. De asemenea o interpretare corectă a morfologiei terestre a modelului actual de desfăsurare a morfogenezei este corelată cu tipurile si subtipurile climatice în fc. de care se conturează nu doar conditiile de modelare, cât si exprimarea directă a agentilor morfogenetici.

X. Geomorfologia ajunge în utilitatea sa maximă pt specificul Terrei, atunci când se tine cont de transformările si evolutiile climatice si de mediu din timpurile istorice.

LEGILE FUNDAMENTALE ALE GEOMORFOLOGIEI

I. Relieful terestru este rezultatul confruntării dintre 2 mari categorii de forte pe de-o parte fortele interne (geologice) si fortele externe (agentii de modelare a scoartei). Acestia din urmă au tendinta de a diminua ceea ce au creat fortele interne = exprimarea legii unitătii si luptei contrare din filosofia dialectică.

II. Legea dezvoltării selective a dialectului datorită diferentei de masă, volum, energie, agentii modelatori ai scoartei în foarte variate forme de existentă si a spatiilor diferite afectate, relieful terestru va avea aspecte diferite de la loc la loc si de la un ciclu climatic la altul.

III. Legea repartitiei spatiale a reliefului- la nivelul scoartei terestre marile ansambluri morfo-structurale sunt repartizate în fc. de legea evolutiei geotectonice a planetei noastre. În timp ce formele de debut trebuie corelate cu tipurile si subtipurile climatice prin individualizarea zonelor si etajelor climtice.

IV. Legea dezvoltării progresive a reliefului: formele d relief au o evolutie graduală (apar, se dezvoltă si mor) si în acelasi timp are drept rezultat individualizarea de serii de forme de relief.

CURS 4-5

REPERE ALE DEZVOLTĂRII ISTORICE ALE GEOMORFOLOGIEI

1. TEORIA DEZVOLTĂRII STADIALE A RELIEFULUI (Teoria ciclului geografic/Teoria ciclului eroziunii normale)

A fost lansată în 1899 de William Moris Davis. O regiune parcurge de-a lungul unui ciclu geologic de 3 stadii de evolutie, evolutia fiind marcată de ”competitia” dintre factorii interni si factorii externi erozionali.

Davis considera că relieful parcurge 3 stadii:

- tinerete

- maturitate: înăltimile se diminuează, versantii se tesesc, iar văile devin treptat tot mai largi

- bătrânete: interfluviile se prezintă ca suprafete netede sau larg ondulate, rotunjite, dominate pe alocuri de martori de eroziune (monodockuri). Aceste monodockuri pot fi de natură litologică sau monodockuri pozitionate în zona axială a interfluviilor, adică acolo unde eroziunea a fost mai slabă.

Suprafetele netede sau larg ondulate specifice stadiului de bătrânete sunt numite peneplene sau suprafete de eroziune.

Emmanuel de Martonne a aplicat teoria lui Davis la studiul Carpatilor, stabilind existenta celor 3 nivele de eroziune: Borăscu, Râu-Șes, Gornovita.