Relieful Fluvial

RELIEFUL CREAT DE AGENŢII EXTERNI (MORFOSCULPTURA)

9.1. Legile generale ale eroziunii

Forţele sau factorii care execută erodarea suprafeţei scoarţei terestre se numesc de obicei agenţi, iar mecanismele prin care are loc distrugerea şi îndepărtarea rocilor se numesc procese (nu întotdeauna se face însă o deosebire netă între agenţi şi procese). Procesele prin care se produce distrugerea rocilor de la suprafaţa scoarţei sunt: fizice, chimice şi de transport. Din punct de vedere al morfogenezei ele pot fi clasificate în două categorii principale: (i) procese premergătoare eroziunii şi (ii) procese erozive. Totalitatea acţiunilor proceselor care se desfăşoară la suprafaţa scoarţei poartă numele general de denudare. Aceasta poate fi divizată în meteorizaţie (dezagregare, alterare, dizolvare), eroziune (eroziunea este procesul de bază exercitat de către agenţii externi şi poartă denumiri diferite în funcţie de aceştia: eroziune normală - a apelor curgătoare; abraziune - eroziunea apei marine şi lacustre; exaraţie - eroziunea glaciară; coraziune - eroziunea vântului etc.), transport (care se realizează în două moduri: gravitaţional - prăbuşiri, rostogoliri, alunecări şi prin intermediul unui agent - apa de ploaie, apele curgătoare permanente, gheţarii, zăpada, vântul, apa mării prin valuri curenţi şi maree) şi acumulare (care nu este în fapt o acţiune, ci încetarea unei acţiuni, însă poate fi considerată un proces morfogenetic deoarece construieşte forme de relief; acumulările se clasifică după agentul care le-a depus: aluviuni - râuri, morene - gheţari, depuneri eoliene, depuneri torenţiale-proluvii, sedimente marine şi lacustre, acumulări gravitaţionale, depuneri de precipitare).

Toate aceste procese ce compun denudarea nu acţionează delimitat ci îmbinat. În cele mai multe cazuri este greu de precizat cât ţine procesul pregătirilor şi unde începe eroziunea. Forme de relief propriu-zise creează numai eroziunea (prin sculptarea acestora) şi acumularea (prin construirea lor). De aici şi cele două mari categorii de forme generate de procesele exogene: forme de eroziune şi forme de acumulare.

Agenţii principali sunt acele forţe care, prin intermediul unui mediu lichid, gazos sau solid, atacă suprafaţa scoarţei şi creează relief. Ei execută, în mare, trei feluri de procese complexe: eroziune, transport şi acumulare. Aceşti agenţi sunt: apa de ploaie, râurile, apa mării, gheţarii şi zăpada, aerul (vântul), organismele, omul, gravitaţia (agent fără mediu).

Acţiunea proceselor externe, de creare a reliefurilor, se desfăşoară în spaţiu şi timp. Asocierea spaţială a proceselor, sub aspectul intensităţii lor, este dictată de climă, de etajele de relief, de unităţile structurale şi litologice. La rândul lor, agenţii morfogenetici au şi ei legile lor, proprii, după care îşi desfăşoară acţiunea de modelare şi din care rezultă forme de relief de asemenea proprii; acţiunea lor suferă însă modificări, de intensitate, uneori chiar calitative, tot în funcţie de climă, de etajele topografice, de rocă şi structură.

A) Legea zonalităţii climatice - clima determină anumite combinaţii ale agenţilor morfogenetici pe zone, influenţează intensitatea proceselor fizice sau chimice, precum şi formarea diferitelor asociaţii de vegetaţie şi soluri ca pături intermediare în procesul de modelare a reliefului. Principalele zone climatice sunt: (i) zona aridă - se caracterizează prin lipsa generală a apei şi vegetaţiei, prin oscilaţii mari de temperatură între zi şi noapte. Morfogeneza este dictată de către dezagregarea fizică, de vânt şi, foarte rar, intervin apele extrem de torenţiale provenite din ploi; (ii) zona glaciară este aceea în care temperaturile dominante sunt sub 0°C. Acţiunea principală este dezagregarea prin îngheţ (şi dezgheţ), precum şi acţiunea gheţii. La acestea se adaugă şi acţiunea vântului, a zăpezii şi chiar a torenţilor proveniţi din topirea gheţii în timpul verii; (iii) zona caldă şi umedă, unde acţiunea morfogenetică principală este reprezentată de către descompunerea chimică şi transportul materialelor în soluţie. Torenţii şi râurile au o acţiune mecanică redusă din cauza subsolului foarte permeabil (laterite). Procesul morfogenetic, prin descompunere, este completat şi de alunecări şi tasări, impuse de golurile lăsate prin migrarea materiei dizolvate; (iv) zona temperată în care rolul principal îl joacă apele curgătoare, care, prin mecanismul adâncirii văilor, declanşează procese de versant: prăbuşiri, alunecări, torenţi noroioşi, solifluxiuni. O parte din materialele transportate provin din dezagregări şi, de aceea, râurile temperate au albii cu pat de pietriş. În afară de aceste zone mari mai pot fi deosebite şi câteva zone de tranziţie: zona periglaciară, a stepelor, mediteraneeană, a savanelor.

B) Legea etajării - elementul esenţial, care dictează etajarea, este înălţimea reliefului. Astfel, de la altitudini mari spre cele mai mici, se pot deosebi următoarele etaje morfoclimatice: etajul glaciar (caracteristic pentru toate masivele care depăşesc limita zăpezilor permanente - aproximativ 5 000 m la ecuator, 3 000 în zona temperată şi 0 m la cercul polar), etajul periglaciar (se întinde obişnuit mai sus de limita pădurii) şi etajul temperat care se extinde numai în munţii zonelor temperate şi calde.

C) Legea eroziunii diferenţiale - unele strate accelerează efectul eroziunii (roci cu o rezistenţă mai redusă la eroziune), altele îl întârzie (roci dure); de asemenea, direcţia discontinuităţilor dintre strate (orizontale, monoclinale, ondulate, cutate etc.) accelerează eroziunea unor procese sau agenţi în sensul specific fiecărei structuri; are loc o eroziune diferenţială.

D) Legea echilibrului - conform căreia orice formă pozitivă sau negativă a suprafeţei terestre este supusă modelării destructive sau constructive, până la uniformizarea totală a terenului.

E) Legea nivelului de bază - toate procesele de eroziune şi transport se desfăşoară până la anumite nivele, de unde începe acumularea. Aceste nivele, cu caracter limitativ pentru eroziune, pot corespunde liniei de ţărm a Oceanului Planetar (nivel de bază general), pot fi regionale în cazul unor bazine endoreice (M. Caspică, Lacul Aral etc.) sau locale (un prag de roci dure din albia unui râu, un baraj etc.).

9.2.Procese premergătoare eroziunii - meteorizaţia

Meteorizarea ca proces morfogenetic reprezintã rãspunsul ireversibil al rocilor şi mineralelor la contactul cu atmosfera, hidrosfera şi biosfera, rãspuns concretizat prin distrugerea unor caracteristici fizico-chimice ale rocilor in situ şi formarea unor depozite cu proprietãţi noi, precum şi a unei morfologii distincte.

Se disting trei forme principale ale acestui fenomen şi anume:

-meteorizarea mecanicã (dezagregarea sau meteorizarea fizicã);

-meteorizarea chimicã (alterarea chimicã);

-biometeorizarea (alterarea prin acţiunea organismelor).

În final toate acestea conduc sau determinã tendinţe de transformare a rocilor şi mineralelor care ating anumiţi parametri (grosime, grad de transformare faţã de rocile iniţiale, texturã şi altele, funcţie de condiţiile de mediu) în "scut" de protecţie a rocilor in situ faţã de acţiunea agenţilor exogeni. Totodatã, prin "degajare" şi acumulare de depozite, se creazã morfologii specifice.

9. 2. 1. Meteorizarea mecanicã sau fizicã (dezagregarea)

Dezagregarea reprezintã procesul de distrugere şi fãrâmiţare a rocilor in situ, fãrã a afecta structura mineralogicã sau chimicã a acestora, La modalitãţile în care intervine în desfãşurarea procesului distrugerii, se pot distinge urmãtoarele tipuri principale de dezagregare:

-datoritã schimbãrii de fazã,

-datoritã hidratãrii şi altor reacţii chimice,

-datoritã stressului termic,

-datoritã descãrcãrii de sarcinã geologicã (presiune geologicã),

-datoritã stressului biotic,

-datoritã stressului antropic.