Riscuri Naturale

Încă din cele mai vechi timpuri omenirea a încercat să stabilească o cauzalitate a fenomenelor ce se petrec în lumea înconjurătoare, să gasească soluţii şi răspunsuri. În antichitatea romană sau greacă totul era pus pe seama zeilor, iar tot ce nu putea fi explicat era considerat a proveni de la zei şi a fi un hazard.În zilele noastre cauzalitatea fenomenelor nu mai este considerată un parametru de referinţă în definirea hazardelor, ci accentual s-a mutat pe incertitudinea momentului de apariaţie şi a modului de manifestare a unui fenomen.

Şi în geografie , ca în multe alte domenii ale ştiinţei, se resimte în ultimile decenii influenţa unor curente inovatoare cum ar fi modernismul. Plecând de la o abordare istorică, care deduce succesiuni de evenimente ce au stat la baza edificării fizionomiei actuale a suprafeţei terestre, se conturează în prezent o abordare funcţională, care cuantifică procesele contemporane şi comportamentul substratului şi transpune înţelegerea proceselor în analize detaliate, cu aplicabilitate practică în folosul populaţiei.

În cadrul demersului didactic, dar şi în cel ştiinţific, este necesar a se stabili o terminologie comună, unanim acceptată. Limbajul şi conceptele comune reprezintă temelia dezvoltării, înţelegerii şi creşterii efectivităţii reducerii dezastrelor. Fiecare termen folosit definit pentru explicarea într-un mod logic şi consistent al mesajului dorit. În diverse ştiinţe s-au dezvoltat simultan definiţii pentru aceiaşi termeni.

Definirea termenilor utilizaţi în studiul hazardelor şi al riscurilor este un demers anevoios, din mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că fiind utilizaţi în viţa de zi cu zi, aceşti termeni îşi accentuează înţelesul, căpătând noi valenţe sau atenuându-li-se semnificaţia. Apoi, folosirea lor în mai multe discipline presupune elaborarea unei definiţii foarte complexe, care să fie suficient de cuprinzătoare, lucru destul de greu de realizat. Un alt impediment este traducerea în diferite limbi, care aduce un şir lung de definiţii ce pot introduce ambiguităţi.Ceea ce pentru unii înseamnă hazard, pentru alţii poate fi risc.

Termeni ca vulnerabilitate sau risc incubează parametri şi procese complexe şi interconectate.În ultimul timp, în domeniul hazardelor şi al riscurilor se evidenţiază din ce în ce mai mare a problemelor ce nu ţin de ştiinţele naturale, ci de cele sociale.

2.1. Hazardele naturale

Etimologic, termenul de hazard provine de la cuvântul arab « az-zahr », care înseamnă joc de zaruri. Această loterie a unor întâmplări neprevăzute cu cauze necunoscute denotată de etimologia cuvântului nu mai este de actualitate de vreme ce se consideră astăzi că hazardul este o soluţie a devenirii.

Mulţi autori consideţă că există o interacţiune între oameni şi un eveniment, hazardele fiind legate de prezenra omului intr-un anumit areal. De aceea hazardul este văzut ca o pierdere potenţială ce dăunează oamenilor, societăţii, mediului, economiei sau ca o ameninţare pentru oameni şi bunurile lor.Aceste abordări ale hazardelor sunt eronate, deoarece identifică hazardul cu riscul.

Hazardul reprezintă, de fapt, o categorie fenomelogică, referindu-se la obiecte şi fenomene (mase de aer, biomasă), la acţiunile acestora (inundaţii, alunecări de teren) precum şi însuşirile lor.

Hazardele se caracterizează printr-o serie de atribute care le conturează dimensiunea spaţio-temporală şi energetică : magnitudinea- depăşirea unui anumit prag de acceptabilitate, a unei limite valorice dincolo de care pot apărea prejudicii aduse omului sau bunurilor sale duce la apariţia fenomenelor extreme ; frecvenţa- reprezintă gradul de repetabilitate al unui unui eveniment de o magnitudine dată ; viteza de manifestare- este intervalul dintre primul moment al manifestării unui hazard şi momentul său maxim ; temporalitatea- însuşirea evenimentelor pe o linie continuă de la cele aleatoare la cele periodice.

Definirea termenilor utilizaţi în studiul hazardelor ajută la o mai bună înţelegere a definiţiilor menţionate mai sus, astfel tratând în ordinea importanţei lor primul element îl reprezintă analiza hazardului ceea ce reprezintă procesul de identificare a probabilităţii de manifestare a unui fenomen periculos. Odată analizat hazardul se urmăreşte frecvenţa acestuia adică măsurarea probabilităţii exprimată printr-un număr de manifestări ale unui eveniment într-un interval de timp dat. Un alt termen utilizat în terminologia specifică este hazardul dinamic sau rezultatul comportamentului episodic activ al unui proces, urmat de hazardul static ce relevă acţiunile umane care duc la îndeplinirea condiţiilor periculoase statice.