Sisteme de Date Numerice

De mai multi ani, cartografii au definit elementele de bază ale cartografiei. Înaintand în

cercetarea lor, au reuşit să dezvolte o cartografie mai precisă şi au reuşit să facă rezultatele lor mult mai

viabile. În toată această perioadă de timp, un singur produs, harta, este obiectul central asupra căruia s-

a concentrat ştiinţa cartografică.

1.1.HARTA TOPOGRAFICĂ.

REALIZAREA MODELULUI NUMERIC ALTIMETRIC.

Harta topografică reprezintă o sursă de date primordială în analiza SIG. Topografia stă la baza

realizarii Modelului Numeric Altimetric (MNA), metoda de lucru bazându-se pe conversia datelor

analogice (raster) în date numerice (vectori) prin vectorizare (digitizare). De pe harta topografică se

extrag toate curbele de nivel (principale, normale, ajutătoare şi întâmplătoare) sub forma unor entităţi

de tip arc şi cote altimetrice (entităţi de tip punct).

Modelului Numeric Altimetric (MNA) poate fi definit drept o reprezentare numerică a variaţiei

continue a reliefului, atat în suprafaţă cat şi pe verticală.

Procesarea computerizată a modelelor numerice altitudinale ale reliefului a revoluţionat acest domeniu

de activitate, atăt partea de analiză topografică cat şi cea de reprezentare şi afişare a rezultatelor.

Modelarea numerică altimetrică a reliefului presupune aproximarea unei porţiuni din suprafaţa

topografică cu ajutorul mijloacelor electronice de calcul şi a unui model matematic adecvat pe baza

coordonatelor (X, Y, Z) punctelor cunoscute de pe aceasta, astfel ca prin interpolare să se obţină cota Zn

a oricarui punct de pe suprafaţa topografică, definit şi de coordonatele sale planimetrice (Xn, Yn), cu

precizii corespunzătoare scopurilor avute în vedere şi a mijloacelor avute la dispoziţie.

Pentru realizarea MNA trebuie parcurşi mai mulţi paşi obligatorii:

1.Colectarea punctelor cu valori cunoscute.

Această informaţie poate fi obţinută prin mijloace clasice din reprezentări cartografice (planuri

şi harţi topografice) prin vectorizare manuală sau automată. Este o metodă mare consumatoare de timp,

dar extrem de viabilă datorita costurilor mici de producţie. Hărţile şi planurile topografice executate în

România conţin, printre altele, informaţii referitoare la altimetrie. Reprezentarea acestora pe hartă se

face prin curbe de nivel, cote altimetrice,semne convenţionale şi valori pentru rupturile de pantă.

Obţinerea modelelor numerice pornind de la aceste harţi presupune în mod concret extragerea

informaţiei altimetrice.

Vectorizarea curbelor de nivel şi a cotelor de pe hărţile topografice scanate şi georeferenţiate se

poate face in regim semiautomat cu ajutorul aplicaţiilor de conversie “raster to vector” sau prin

vectorizare “on screen”. Vectorizarea în regim semiautomat (asistată) şi automat presupune o etapa

intermediara de separare a culorilor pe straturi. Aceasta presupune separarea unei harţi pe straturi de

culoare utilă, obţinându-se la final o imagine în două culori: 0 (valoare de fundal), 1 (elementul de

interes). Separarea curbelor (de obicei reprezentate cu sepia) de restul informaţiilor de pe harta

topografică se poate dovedi deosebit de anevoioasă în zonele înalte datorită distanţelor mici în plan

dintre două curbe vecine, de multe ori, pe anumite porţiuni limita dintre acestea fiind foarte vagă, iar

algoritmul de vectorizare poate produce rezultate eronate. În aceste situaţii se poate opta pentru o

combinaţie intre vectorizarea semiautomata şi cea manuală.

Vectorizarea “on screen” are avantajul evitării erorilor de editare, dar este o mare consumatoare

de timp.