Istoria economiei

Cap. 1 Activităţile economice de pe teritoriul Daciei în Perioada Romană

În Perioada Romană, activităţile economice au cunoscut o dezvoltare fără precedent. În urma războaielor dintre anii 101 – 102 şi 105 – 106, dezvolştarea economică a fost influenţată de politica Imperiului Roman, prin care au fost aduse câteva schimbări importante privind metodele de producţie tradiţionale utilizate în agricultură, atât în ceea ce priveşte creşterea animalelor , dar mai ales în cultura plantelor, au fost modernizate metodele utilizate în cadrul meşteşugurilor, s-a dezvoltat comerţul şi, odată cu acesta, s-a intensificat circulaţia monedei.

Principala activitate economică era agricultura. Pamântul se afla în proprietate publică (“ager publicus”), aşa după cum era prevăzut în dreptul roman, iar indivizii aveau dreptul de folosinţă asupra unor suprafeţe de teren, care erau, în general, de dimensiuni mici. Romanii au introdus noi metode de producţie şi unelte mai performante, ceea ce a condus la creşterea eficienţei, a productivităţii muncii şi a cantităţilor de produse obţinute. Principalele activităţi agricole erau cultivarea cerealelor, viticultura şi pomicultura, iar creşterea vitelor şi a cailor. Cele mai apreciate produse româneşti în acea perioadă, atât pe teritoriul propriu, cât şi în exterior, erau: vinul, ceara şi mierea.

În perioada romană s-au dezvoltat semnificativ şi activitaţile de prelucrare a metalelor, în primul rând a fierului, folosit pentru producţia de unelte, în special unelte agricole. De asemenea, s-au înregistrat progrese deosebite şi în extragerea şi prelucrarea aurului şi argintului, folosite în principal pentru producţia de bijuterii şi a cuprului. S-au dezvoltat în mod deosebit activităţile de prelucrare a ceramicii, pentru confecţionarea de vase, ţigle, cărămizi, teracote. Mai trebuie menţionate şi activităţile de prelucrare a pieilor de animale, producţia de sare şi de produse textile.

Ca urmare a creşterii producţiei agricole şi meşteşugăreşti, s-a dezvoltat şi comerţul interior şi exterior, favorizat de construirea a noi drumuri, care au facilitat accesul la noi pieţe de desfacere. La export predominau cerealele, vitele, aurul, argintul, iar la import fructele, mirodeniile şi obiectele de arta.

Dezvoltarea comerţului a impus intensificarea circulaţiei monetare. În general, pe teritoriul Daciei circulau monede romane şi greceşti şi într-o mai mică masură monede autohtone.

Cap. 2 Activităţile economice din provinciile româneşti în Perioada Feudală

În această perioadă, se poate aprecia faptul că activităţile economice au cunoscut o dezvoltare relativ lentă, s-au intensificat schimburile de mărfuri, însă producţia a crescut, în principal, pe cale extensivă. Spre sfârşitul perioadei feudale, cele şapte războaie turco-ruso-austriece din secolul XVIII şi începutul secolului XIX, de pe teritoriul Ţării Româneşti şi Moldovei, au afectat grav activitatea economică provocând numeroase pierderi umane şi materiale. Pe de altă parte, Imperiul Otoman a impus anumite restricţii privind produsele exportate (mai ales pentru grâu) de către Ţara Românească şi Moldova, a favorizat intrarea pe teritoriile româneşti a unor monede străine cu putere de cumpărare scăzută şi a fixat cursurile monetare la un nivel nefavorabil provinciilor româneşti.

2.1. Agricultura

Cea mai importantă activitate economică era agricultura, în toate provinciile româneşti, având anumite particularităţi în funcţie de tipul solului şi de dimensiunea suprafeţelor care puteau fi cultivate, acestea fiind de dimensiuni relativ reduse faţă de potenţialul efectiv existent. Suprafeţele cultivate au rămas de dimensiuni relativ mici în principal din cauza deselor invazii otomane, a numeroaselor calamităţi naturale (ploi, secete) şi a instabilităţii politice şi legislative. Uneltele erau în general înapoiate şi exista un deficit acut de lucrători, în special dintre cei calificaţi. Au continuat sa predomine culturile de cereale, în condiţiile în care Imperiul Otoman a urmărit reducerea suprafeţelor cultivate cu grâu şi extinderea celor cultivate cu porumb. În continuare, produsele agricole cele mai apreciate şi în străinătate erau vinul, ceara şi mierea.

În cadrul activităţilor de creştere a animalelor, au continuat să predomine creşterea vitelor şi a cailor, care beneficiau de suprafeţe întinse ocupate de păşuni şi fâneţe, vitele fiind exportate în continuare în cantităţi relativ mari.

În Ţara Românească şi Moldova, proprietatea funciară era împărţită între marii proprietari reprezentaţi de boieri şi micii proprietari, ţăranii liberi, care deţineau, în general, suprafeţe de sub 5 ha, majoritatea nedepăşind 2 ha. Marea proprietate funciară, aflată în creştere, era “limitată” deoarece boierii erau obligaţi să cedeze ţăranilor dreptul de folosinţă asupra unor suprafeţe de teren în schimbul unor obligaţii în produse şi în muncă. S-a dezvoltat în paralele fenomenul de arendăşie feudală, în principal în Ţara Românească. Arendăşia nu a favorizat dezvoltarea agriculturii deoarece persoanele care luau pământurile în arendă urmăreau, de fapt, obţinerea unor privilegii feudale, erau prost plătite, nefiind interesate de dezvoltarea activităţii şi nici de posibilitatea de a investi o parte din veniturile obţinute pentru dezvoltarea producţiei. În Moldova, fenomenul s-a produs la o scară mult mai redusă deoarece majoritatea proprietarilor funciari se ocupau personal de cultivarea pământurilor aflate în proprietatea lor.

Pe teritoriul Transilvaniei erau cultivate doar jumătate din suprafeţele disponibile celelalte fiind ocupate de păşuni şi fâneţe. Majoritatea suprafeţelor de teren arabil erau ocupate de cereale. Dezvoltarea agriculturii a fost întârziată de faptul că Curtea de la Viena urmărea să obţină din Transilvania produse agricole în condiţii avantajoase, aplicând anumite restricţii la exportul produselor agricole ale Transilvaniei către alte ţări. Pe de altă parte, dezvoltarea agriculturii a fost favorizată de creşterea preţurilor produselor agricole pe pieţele europene şi de faptul că nobilii au încercat relativ timpuriu să introducă pe terenurile lor unelte mai performante, metode mai eficiente de producţie, nu numai în cultivarea cerealelor, dar şi în viticultură, pomicultură şi cultivarea plantelor industriale, să îmbunătăţească modalităţile de creştere a animalelor.