Consecințele Primului Război Mondial

1.1. Obiective

- Familiarizarea studenţilor cu bagajul conceptual specific fenomenului studiat.

- Descoperirea consecinţelor pe termen mediu şi lung ale Primului Război Mondial.

- Identificarea mutaţiilor sociale, politice, economice şi mentale provocate de „Marele Război”.

- Dimensionarea conexiunilor dintre fenomenele politice şi cele social-economice.

1.2. „Marele Război” şi începutul secolului XX

„La Belle Epoque”

A doua revoluţie industrială

Africa

China

America latină

Războiul

Majoritatea istoricilor plasează începutul secolului XX nu în termeni cronologici obişnuiţi, respectiv anul 1901, ci undeva la sfârşitul Primului Război Mondial luând în consideraţie substanţialele transformări petrecute în timpul şi mai ales la sfârşitul primei conflagraţii totale cunoscute de umanitate.

Pentru contemporani secolul XX începuse firesc, cronologic, iar pentru europeni, mai ales cei din clasele înalte, de mijloc şi chiar pentru o fracţiune din segmentele inferioare ale societăţii, noul secol fusese întâmpinat cu bucurie. Invenţiile şi inovaţiile, descoperirile tehnice, noile tehnologii produse de o ştiinţă mereu în expansiune demonstrau, până la nivelul vieţii cotidiene, că viitorul nu poate fi decât unul luminos. Cel puţin pentru Europa Occidentală, pe atunci centrul politic şi economic al unei lumi din ce în ce mai bine cunoscute şi apropiate, „La Belle Epoque” – epoca frumoasă desemna o realitate stabilă, suficientă şi chiar abundentă, în care burghezia devenise în sfârşit clasa dominantă nu numai din perspectivă economică dar şi politică.

În general valorile politice liberale dominau continentul chiar dacă din punct de vedere politic monarhiile autoritare (Germania, Austro-Ungaria, Rusia) continuau să joace un rol important. Până şi în aceste cazuri însă modernizarea politică, deşi lentă şi inconstantă îşi facea încet loc.

În Germania, devenită, dacă nu prima, cel puţin una dintre primele mari puteri industrila ale lumii, alegerile parlamentare intraseră în tradiţia politică şi Partidul Social-Democrat câştiga consecvent majoritatea legislativă deşi nu forma cabinetul acesta fiind numit direct de Kaiser.

Imperiul multinaţional al Austro-Ungariei, aflat în plină recuperare economică, trăia o viaţă politică efervescentă iar speranţele pentru o modernizare coerentă şi lipsită de tulburări ale aristocraţiei, burgheziei şi naţionalităţilor îşi găsise în sfârşit omul providenţial - moştenitorul tronului arhiducele Ferdinand.

Schimbarea îşi făcea loc până şi în Rusia Ţaristă, autocrată şi retardată economic. Sub presiunea unei burghezii în creştere, guvernul şi Ţarul acceptaseră după 1905 unele reforme (reforma agrară, înfiinţarea Dumei etc) ce dădeau cel puţin speranţe privind deplasarea treptată a uriaşului multinaţional spre Europa modernă.

În democraţiile occidentale, Anglia şi Franţa în primul rând, valorile lumii burgheze păreau a fi o certitudine. Mari Imperii coloniale, economii capitaliste în plină dezvoltare, societăţi moderne şi inovative, cele două state ofereau modelul potrivit pentru noul secol. Dezbaterea în societate se concentra asupra perfecţionării vieţii democratice (dreptul de vot pentru femei) şi a raporturilor sociale (cererile proletariatului privind reglementări profesionale şi salariale) sau asupra noului val cultural – avantgardismul – ce provoca tiparele societale deja stabilite.

Europa trăia la începutul secolului XX efectele celei de-a două revoluţii industriale. Introducerea pe scară tot mai largă a unei noi forme de energie – electricitatea, transformările profunde în mediul de producţie (apariţia marilor aglomerări industriale, a unor noi metode de gestiune) dezvoltarea sistemului bancar şi bursier, toate îşi puneau amprenta asupra vieţii cotidiene. Bunuri de consum din ce ce în ce mai variate şi mai ieftine amplificau confortul familiei burgheze, transporturi tot mai moderne micşorau distanţele, ziare, reviste, cărţi contribuiau la crearea culturii de masă, învăţământul se deschidea, din ce în ce mai democratic, publicului larg, petrecerea timpului liber, până atunci cantonată numai la nivelul elitelor, devenise o preocupare pentru clasa de mijloc şi nu numai.

Sigur, această imagine, uşor idilică, se aplică numai unei zone geografice şi numai unor realităţi sociale. Chiar în Europa Occidentală existau suficiente disparităţi sociale şi nemulţumiri iar Europa de Est rămânea spaţiul retardării tehnologice, a polarizării sociale şi a lipsei de reformă.

Cu cât ne îndepărtăm de Vestul Europei, cu rare excepţii (Statele Unite de pildă), întâlnim o realitate ce contrazice imaginea propusă mai sus. Africa împărţită între puterile coloniale (Anglia, Franţa, Germania, Italia, Belgia, Portugalia) era captiva unui dublu plan – cel superficial, al unei minore elite coloniale şi cel profund, al unei majorităţi tribale şi, după standardele europene, primitive.

China, măcinată de conflicte interne, împărţită şi ea în zone de influenţă a Marilor Puteri europene, cu o viziune complet opusă faţă de Europa în ceea ce priveşte modernizarea, era fracturată între o elită locală sofisticată, comerciantă şi o imensă masă umană rigidizată în tradiţie şi supunere.

America Latină propunea o imagine nu cu mult diferită. Aflată sub „protecţia” Statelor Unite (Doctrina Monroe), această zonă prezenta o realitate polarizată, cu mari latifundiari, imobili însă din punct de vedere economic şi o majoritate ţărănească, lipsită de pământ şi permanent nemulţumită. La mijlocul spectrului social se găsea un segment burghez minor atât ca dimensiuni cât şi ca rol politic dar dornic, în condiţiile unei modernizări economice lente, de a obţine preeminenţa politică. Totuşi America Latină rămânea la periferia sistemului economic mondial.

În ciuda acestor realităţi contrastante, tonul general era dat de centrul sistemului mondial, de Europa. Iar aici, la începutul cronologic al secolului XX, deşi existau multiple focare de nemulţumire, imaginea unui viitor formidabil construit pe explozia tehnico-ştiinţifică constituia speranţa, certutudinea chiar, a majorităţii segmentelor şi palierelor sociale.

Războiul era privit de o diplomaţie europeană încă aristocratică şi conservatoare, defazată faţă de societatea modernă şi burgheză, drept „ultimul instrument”, util fără îndoială atunci cînd negocierile eşuau. Conflictele anterioare se stinseseră repede, nu antrenaseră decât armate profesioniste şi se încheiaseră cu compensaţii materiale şi/sau teritoriale. În mod paradoxal, în iulie 1914 chiar, atunci când situaţia diplomatică era într-un vădit impas, remarca unui bancher german – „războiul european nu va dura mult, ar fi prea costisitor pentru noi toţi” - întruchipa sentimentul general: un război scurt care să rezolve definitiv neînţelegerile dintre Marile Puteri.

Poate de aceea debutul ostilităţilor a fost întâmpinat cu atâta entuziasm, soldaţi din toată Europa plecând la război în sunet de fanfară, în uniforme viu colorate şi în aplauzele tuturora. Ceea ce era însă greu de înţeles pentru contemporani, cu câteva rare şi periferice excepţii, era faptul că societatea industrializată şi modernă crease un alt tip de război – cel industrial. Numai câteva luni mai târziu crâncena realitate a conflictului modern transforma dramatic nu numai uniformele (ce preluau culoarea câmpurilor de luptă) ci şi destinele şi mentalitatea a zeci de milioane de oameni soldaţi şi necombatanţi deopotrivă.

Primul război mondial prin dimensiunile sale temporale (patru ani) şi geografice (Europa, Africa, Orientul Mijlociu şi Oceanul Atlantic în primul rând), prin uriaşele eforturi umane şi materiale făcute de toate statele combatante, prin caracteristicile sale militare şi nu în ultimul rînd prin numărul nemaiîntâlnit de victime a marcat, în mod tragic, sfârşitul brusc al unei lumi şi intrarea într-un secol nou, al violenţei pe scară largă, al ideologiilor combatante, al totalitarismelor şi al crimelor de masă programatic induse de stat.

În acelaşi timp, „scurtul” secol XX va fi, poate tocmai datorită conflagraţiilor nimicitoare ce l-au marcat, un secol al proiectelor paşnice grandioase, al preocupărilor formidabile pentru drepturile individului la nivel internaţional, al unui extraordinar avans tehnico-ştiinţific precum şi un reper fundamental în construirea unei lumi a valorilor democratice şi a libertăţii.