Curs de Preistorie

INTRODUCERE

Cursul de Preistorie şi Arheologie se adresează studenţilor din anul I, specializarea Istorie, şi are ca scop cunoaşterea culturii materiale şi spirituale a societăţii umane, din timpurile străvechi şi vechi, prin intermediul studierii vestigiilor arheologice.

Autorii propun o prezentare a noţiunilor de preistorie şi arheologie, din perspectiva conţinutului noţional al acestora, istoricul disciplinelor respective şi abordări ale diverselor subiecte care fac obiectele de studiu ale domeniilor amintite.

Întrucât studenţii la specializarea Istorie sunt pregătiţi pentru a deveni profesori, (competenţele profesorului de istorie fiind identificate în legătură cu două domenii: cunoaşterea istoriei şi cel didactic) este normal ca demersul autorilor să pună accentul pe cunoaşterea datelor referitoare la evoluţia societăţilor de la preistorie la istorie, dar mai cu seamă pe însuşirea unei metode de studiu şi investigaţie , care să le permită viitorilor absolvenţi să opereze cu datele specifice necesare, să analizeze şi să caute soluţii pentru diversele probleme pe care le va pune cercetarea propriu-zisă;

Orice investigaţie istorică se realizează având în vedere cele două coordonate care conferă veridicitate şi înţelegere logică a rezultatelor cercetării: spaţiu şi timp.

De asemenea, autenticitatea faptelor istorice este dată de studierea surselor arheologice. Pentru perioada anterioară descoperirii scrierii, dovezile arheologice sunt fundamentale în investigaţia istorică, suplinind lipsa informaţiilor de alt tip.

Finalitatea practică a cursului o reprezintă posibilitatea pe care o au absolvenţii studiilor universitare de a se specializa în domeniile respective şi de a continua demersurile ce presupun investigare, cercetare în cadrul unor institute de cercetări, muzee sau chiar în mediul universitar, în măsura în care au în planul de învăţământ trecute şi 90 de ore de practică de specialitate.

OBIECTIVE PRINCIPALE

• Cunoaşterea şi operarea cu noţiuni precum preistorie, civilizaţie, cultură, arheologie

• Studierea unor momente din preistoria omenirii;

• Cunoaşterea şi reconstituirea proceselor economico-sociale, sau a fenomenelor spirituale din etapele timpurii ale istoriei omenirii (paleolitic, neolitic, epoca metalelor);

• Familiarizarea cu metodologia cercetării istorice;

• Cunoaşterea caracteristicilor fiecărei perioade istorice, pe baza însuşirii cronologiei corespunzătoare preistoriei;

• Lucrul cu harta, planşa, desenul, planuri şi profile;

• Cercetarea (identificarea şi studierea) descoperirilor arheologice;

• Clasarea, datarea şi analiza obiectelor descoperite prin intermediul investigaţiei arheologice;

• Sistematizarea şi interpretarea rezultatelor cercetării;

• Cunoaşterea metodelor şi tehnicilor moderne de cercetare în arheologie;

• Redactarea lucrărilor ştiinţifice;

• Cercetări interdisciplinare.

PARTEA I: PREISTORIE

Capitolul 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Epoca preistorică este în general definită ca fiind perioada cronologică a societăţii umane care începe odată cu apariţia omului şi se încheie cu inventarea scrierii. În acelaşi timp, termenul desemnează şi ansamblul de discipline ştiinţifice care studiază evoluţia comportamentului social-uman în cursul acestei perioade.

Conceptul apare definit odată cu primele descoperiri a celor mai vechi mărturii ale existenţei omului.

Preistoria este o ştiinţă constituită târziu în Scandinavia, o contribuţie deosebită având-o specialişti precum Thomsen, directorul şi fondatorul muzeului de etnografie şi arheologie din Compenhaga, Nilsson, naturist suedez, professor de zoologie la Universitatea din Lunnd, geologul danez Forchhammer, Worsaae şi Streenstrup, directori ai muzeului din Copenhaga, au simţit nevoia de a urma o altă cale. Aceştia au făcut apel la o serie de date oferite de botanică, zoologie, hidrografie şi mai ales etnografie, în timp ce arheologia lor are un caracter foarte rudimentar. Important este faptul că au reuşit să creeze o bază pentru istoria preistorică, pe datele oferite de diverse ştiinţe şi tradiţii. Pentru spaţiul scandinav, unde documntele istorice (textele şi chiar tradiţia) nu coboară mai jos de o mie de ani, dorinţa de a lărgi cadrul istoriei acestei zone a fost un stimulent puternic pentru studierea istoriei de dinaintea apariţiei scrierii. În 1833, Thomsen a publicat, în Mémoires de la Société des antiquaries du Nord, o lucrare despre antichităţile pietrei, dar reveni apoi în 1836 clasificarea sa şi diviziunile timpurilor preistorice în epoca pietrei, cea a bronzului şi cea a fierului.

În accepţia lui Lucian Blaga, noţiunea de preistorie trebuie integrată într-un concept mai larg, pe care-l defineşte drept cultură minoră.

S-a vorbit într-o anumită perioadă despre comunităţile umane ale preistoriei folosindu-se sintagma de comună primitivă (punctul de plecare fiind o viziune materialist-dialectică şi istorică asupra evoluţiei omului, conform căreia progresul nu putea fi explicat decât pe seama existenţei unei proprietăţi comune).

Noţiunea de “primitivism”, apare în secolul al XVIII-lea, şi este legată de evoluţia unor societăţi neoccidentale, fiind definită din perspectiva concepţiei după care istoria înfăţişează ansamblul societăţilor umane într-o mişcare liniară, uniformă, ascendentă. S-a mers atât de departe încât s-a crezut că primitivii, aflaţi cel mai aproape de starea originală a omenirii, sunt condamnaţi prin “blestem organic” la stagnare culturală.