Istoria Economică a României

CAP. I – CURS INTRODUCTIV

1. Obiectul istoriei economiei naţionale

a) Tradiţii în predarea acestei discipline.

2. Izvoarele şi metodele istoriei economiei nationale.

3. Periodizarea istoriei economiei naţionale a ţării noastre.

Istoria economiei naţionale este o disciplină situată la hotarele dintre economie şi istorie,fiind o componentă a ştiinţelor care abordează studiul societăţii. Obiectul unei ştiinţe inseamnă domeniul sau sfera de cercetare. Pentru istoria economiei naţionale acest obiect constă în studierea evenimentelor, faptelor, fenomenelor economice derulate de-a lungul timpului sau într-o anumită perioadă pe teritoriul patriei noastre, pornind de la existenţa obiectivă a acestora. Istoria economiei naţionale poate studia o ramura (agricultură, industrie etc.) sau un aspect al unei ramuri.

Istoria economiei naţionale include pe pe de o patre studierea ramurilor producţiei materiale (agricultură, meşteşuguri, comerţ, industrie, transport etc.), în al doilea rând ramurile care deservesc repatiţia în societate (comert, circulaţia mărfurilor, circulaţia banească, creditul, finanţe publice, bursa de valori etc.), mutaţiile care se produc in structura socio-profesionala a forţei de muncă.

Putem spune că în obiectul cercetării acestei discipline intră evoluţia productiei sociale, elemente care conduc la progres social înregistrat în baza materială, în mijloacele de producţie, în sistemul de organizare a producţiei, în pregătirea forţei de muncă.

Nu sunt excluse nici formele de proprietate, relaţiile de proprietate, relaţiile de muncă, nivel de trai al populaţiei în diverse perioade ale evoluţiei noastre istorice. Studiază raporturi care se stabilesc între diverse elemente ale bazei materiale şi componente ale suprastructurii sociale (stat, legatura dintre partidele politice, legislaţia economică, instituţii juridice etc.).

Nu pot lipsi din acest studiu concepţiile economice care sunt aplicate, cu efectele lor în plan economic şi care nu au o evoluţie liniară în raport cu cea a forţelor politice care eleboreaza asemenea concepţii. În acest contxt rezulta că această disciplină se află în raporturi de conexiune cu economia politică, cu economiile de ramură, cu discipline vizând prospectarea pietei, cu sociologia, cu istoria,derinzând din aceste raporturi legităţi care decurg din interpretatrea materialelor cercetate de aceste ştiinţe, ca la rândul ei istoria economiei naţionale să le ofere acestor dicipline propriile concluzii. Istoria ecinomiei naţionale face apel şi la rezultatele obţinute de alte ştiinţe: matematică, satistică, tehnică,politică.

Obiectul istoriei economiei naţionale constă în studierea evenimentelor şi fenomenelor economice care au avut loc de-a lungul timpului pe teritoriul naţional,pe baza legităţilor care au determinat dezvoltarea economiei naţionale în ansamblu şi a ramurilor sale complete. De aceea această disciplină este fundamentală în pregătirea economistului.

Consecinţele însuşirii acestor cunoştinţe:

- îi furnizează economistului date menite să conducă la soluţii pentru a verifica ipotezele formulate;

- îl ajută la o mai bună înţelegere a procesului schimbărilor economice anterioare, dar reprezintă şi o bază pentru a formula probleme de perspectivă în ceea ce priveşte dezvoltarea economică;

- istoria economiei naţionale pune în lumină tradiţiile poporului nostru pe tărâm economic: talentul, aptitudinile pentru agricultură, meşteşuguri, ştiinţă, cultură etc.;

- această disciplină pune în evidenţă contribuţia oamenilor la ştiinţa şi cultura din ţara noastră, la dezvoltarea forţelor producţiei ale societăţii;

- îi învaţă pe economişti să accepte ideea că poporul nostru, în avoluţia sa istorică a înfruntat multe greutăţi provocate din interior sau din exterior. De fiecare data poprul roman a reuşit să depăşească prin eforturi peste aceste dificultăţi.

Din studiul economiei naţionale rezultă că perioadele de progres economic ale ţării noastre au coincis si au condiţionat reciproc cu perioadele în care s-au lupata pentru a-şi menţine suveranitatea, indepemdenţa, naetârnarea statului, integritatea teritoriala. Când aceste atrubite fundamentae ale statului au fost ainse, economia naţionala nu a mai ţinut pasul cu dezvoltarea celolalte ţări.

Revoluţia tehnico-ştiinţifică, ce însumează mai multe faze şi care s-a derulat cu apariţia a noi state independente, a noi naţiuni, a făcut ca relaţiile economice dintre state să se amplifice, să devină mai complexe atât cantitativ cât şi calitativ. Cert este că intr-o asemenea conjunctură complexă a rporturilor interstatale, a dezvoltării economiei mondiale, fiecare popor caută să adapteze la condiţiile specifice anumite metode cu bune rezultate folosite în alte ţări.

Această ampla dezvoltare economică a statelor lumii se reflectă şi prin creşterea numarului manifestărilor şiinţifice prin care se abordeaya aceste probleme (congrese,simpozioane, reviste, lucrări, rapoarte de institute, universităţi) pentru a face mai ulşoară această colaborare economică între statele lumii. Se studiază în prezent probleme caracteristice unor zone geografice, unor continente, ca şi probleme globale (lichidarea subdezvoltării etc.)

Trebuie să nu uităm că tocamai această complexitate a problemelor economice ne obligă să nu scăpăm din vedere aspecte ale vieţii cultural –politice a societăţii. În fiecare etapă a dezvoltării vom desprinde anumite scopuri,tendinţe, elemente specifice ale vieţii spirituale.

a) Tradiţii în predarea istoriei economice a ţării noastre.

Pentru pima dată în România, istoria economiei naţionale a fost predată în 1913 la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. După ce s-a costituit statul naţional unitar roman (1 decembrie 1918), la Cluj s-a înfiinţat Academia Comercială unde se preda această disciplină. Apoi se extinde şi în alte centre.

Profesorii de seamă care au predat această disciplină: N. Iorga, Virgil Madgearu, Victor Jinga, Victor Slavescu, Ion N. Anghelescu etc.

După 1948 (noua reformă a invăţământului) au apărut în mai multe zone ale ţării institute cu profil economic în care s-a predat istoria economiei naţionale, iar la Galaţi ne aflăm în al V-lea an de activitate în acest profil.

2. Pentru disciplina aceasta, pornind de la complexitatea problemelor care formează obiectul ei, este necesră o metodă de cercetare determinată riguros şiinţific. Vorbind de metode avem în vedere sensul filozofic, dar şi cel practic.

Din punct de vedere filozofic, prin, metodă, înţelegem principiile prin prisma cărora este cercetată şi explicată realitatea economică sau duntr-un anumit domeniu.

Din punct de vedere tehnic (practic) prin metodă înţelegem procedeele, istrumentele folosite pentru atingerea acestiu obiectiv.

În ambele cazuri metoda nu trebuie să facă abstracţie de interacţiunea dintre economic şi politic, de anumite naştere la convulsii sociale,de faptul că şi în domeniul economic contradicţia este un izvor şi o lege a dezvoltării.

De aceea tehnicile de lucru vor însuma o serie de elemente: va fo folosită o metodă statistică, o metodă comparativă (pentru extragerea unor concluzii), metoda inductivă, metoda deductivă.