Audit Intern

Istoricul aparitiei auditului intern în România

În România, introducerea auditului intern este de dată relativ recentă şi se încadrează în efortul general de modernizare a managementului financiar, atât în sectorul privat, cât şi în cel public.

De asemenea, trebuie precizat că introducerea auditului intern în sectorul public nu înseamnă adaptarea la particularităţile economiei româneşti a acquis-ului comunitar, pentru simplul motiv că în domeniul auditului intern acesta nu există. în acelaşi timp nu înseamnă nici adaptarea cadrului normativ şi procedural specific auditului intern din una dintre ţările membre, dat fiind faptul că nici acesta nu corespunde conceptelor actuale ale auditului intern şi cotrolului intern. în mod concret Comisia Europeană a considerat că ţările candidate reprezintă un teren fertil pentru a dezvolta aceste concepte şi a dezvoltat împreună cu acestea o construcţie instituţională adecvată imple¬mentării în practică a acestora. în momentul de faţă Comisia Europeană se află în faza de evaluare a rezultatelor acestui proces de implementare pentru a aduce corecţiile necesare pentru eficientizarea acestei activităţi.

Acest mod de abordare a problemei a avantajat ţările candidate care au acţionat cu simţ de răspundere pentru dezvoltarea sistemelor de audit intern, situându-le în acest moment înaintea multor ţări membre, cel puţin din punctul de vedere al cadrului normativ şi procedural, dar şi al existenţei instituţiilor necesare funcţionării acestor sisteme.

România s-a înscris în acest proces, iniţial prin elaborarea OG nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv, care, cu toate că nu a corespuns pe deplin cerinţelor noului concept de audit intern, a reprezentat un important pas înainte.

A urmat o perioadă de studiu al modului de abordare a problematicii de către celelalte ţări candidate, al cerinţelor Comisiei Europene, al bunei practici a unor ţări membre şi al evoluţiei conceptului de audit intern pe plan internaţional. Astfel s-au reuşit definirea conceptului de audit intern - definiţie acceptată de mediul internaţional al auditorilor intern - înţelegerea raportului de complementaritate dintre auditul intern şi controlul intern, a organizării, a rolului şi a plusului de valoare pe care auditul intern trebuie să-1 aducă organizaţiei.

Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, în baza căreia entităţile publice îşi organizează activitatea de audit intern, reglementează toate aceste aspecte, România având în acest moment un cadru normativ adecvat, acceptat de Comisia Europeană şi armonizat cu sistemele similare din ţările candidate.

Lucrarea Auditul intern îşi propune, printr-o abordare analitică, să aducă clarificări pentru înţelegerea mai bună a conceptelor şi domeniilor pe care acesta le acoperă, legăturile şi complementaritatea dintre auditul intern şi auditul extern, controlul intern, controlul extern, inspecţia şi consultanţa.

în practică, autorul insistă pe o serie de elemente specifice pentru desfăşurarea misiunii de audit intern, şi anume:

• analiza şi evaluarea riscurilor asociate activităţilor;

• managementul riscurilor;

• guvernanta corporatistă care introduce transparenţă în actul conducerii;

• valoarea adăugată a muncii de audit intern;

• implementarea conceptului „one single audit";

• creşterea rolului preventiv al auditului intern în cultura organizaţiilor;

• înţelegerea şi implementarea în totalitate a standardelor de audit intern;

• necesitatea aplicării cu rigurozitate a practicii sănătoase sau a bunei practici recunoscute în domeniu şi altele.

O problema majoră a implementării funcţiei de audit intern dezbătută în lucrare o reprezintă faptul că planificarea, pregătirea şi derularea misiunilor trebuie să se realizeze tot mai mult pe baza analizei şi evaluării riscurilor asociate activităţilor desfăşurate în interiorul organizaţiilor şi mai puţin pe intuiţia managerilor, controlorilor sau auditorilor.

Activitatea de evaluare a riscurilor din cadrul entităţilor, completată de cunoaşterea şi înţelegerea standardelor internaţionale, cu preocupare pentru adăugarea de valoare a muncii lor, reprezintă piatra de temelie a atingerii obiectivelor şi performanţelor AUDITULUI INTERN.

Scopul principal al activităţii auditorilor interni îl formează responsabilizarea atât a managementului pentru realizarea ţintelor pe care le are în faţă, cât şi a tuturor celorlalţi executanţi din interiorul organizaţiei, -aspect care poate fi atins numai prin urmărirea existenţei, formalizării şi actualizării sistematice a procedurilor interne şi a modului de implementare a lor in practică.

Autorul lucrării apreciază că, dacă etapa de decantare a activităţilor

specifice de control intern şi de audit intern s-a înfăptuit şi este pe un drum bun, aceasta negreşit va fi urmată de o etapă de consolidare a acestor activităţi, materializată prin creşterea calităţii muncii auditorilor interni şi extinderea activităţii la structurile teritoriale.

Din evaluările efectuate până în prezent autorii consideră că există un inceput bun care trebuie susţinut cu tot efortul din partea tuturor responsabililor, în primul rând de manageri, care trebuie să perceapă auditul intern ca fiind de aceeaşi parte a „baricadei", şi nu ca pe un „nou control",ci ca pe un ajutor, un sprijin competent şi independent pentru atingerea ţintelor organizaţiei.

Rapoartele de audit intern, reprezintă ,, adevărate cărţi de vizită ale entitaţii", care vor fi avute în vedere, analizate, studiate de reprezentanţii Curţii de Conturi, organismelor financiare internaţionale, Comisiei Europene ş.a. Din aceste motive, calitatea rapoartelor de audit intern are o importanţă deosebită şi ea depinde de competenţa şi profesionalismul auditorilor interni, de relaţia acestora cu managementul general, managementul nivelurilor structurale şi executanţii. în acest sens, lucrarea de faţă se constituie într-un îndrumar pentru implementarea şi eficientizarea funcţiilor auditului intern în viaţa organizaţiilor.

În România, în acest domeniu considerăm că lucrarea Auditul intern este o premieră şi încearcă să abordeze şi în mare parte să clarifice elementele care conduc încă la confuzii privind rolul şi funcţionalitatea controlului intern şi auditului intern. Desigur că această lucrare se impune să fie susţinută şi de alte lucrări care să dezvolte standardele naţionale şi practica sănătoasă recunoscută pe plan internaţional.

Un sprijin important pentru dezvoltarea teoretică a activităţii de audit intern este aşteptat din mediul academic, unde, începând cu anul universitar 2003-2004, au fost introduse în programele de studiu universitare disciplinele de control intern şi audit intern, dar desigur că acestea necesită un timp pentru a se impune în cultura universitară şi implicit în cultura organizaţiilor