Etică

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Etimologie, definitii si delimitari conceptuale

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Istoric si abordari ale eticii

Capitolul 3 (Unitatea de curs 3): Rolul si functiile eticii în societate

Concepte de baza:

Etica, ideal social, bine/rau, corect/gresit, virtute, cadru normativ, libertate.

Obiective urmarite:

1. Stabilirea originilor si etimologiei cuvântului "etica";

2. Definirea Eticii ca stiinta;

3. Precizarea obiectului de studiu al Eticii;

4. Realizarea unei scurte incursiuni în istoria Eticii;

5. Cunoasterea rolului si a functiilor Eticii în societate;

6. Stabilirea problemelor centrale ale moralei.

Recomandari privind studiul:

" Se impune însusirea corecta a conceptelor cu care opereaza Etica;

" Este necesara aprofundarea tematicii propuse prin parcurgerea serioasa a titlurilor bibliografice obligatorii;

" Ar fi foarte util pentru fiecare student sa citeasca cât mai mult din filosofia Eticii, apelând cel putin la bibliografia suplimentara atasata la sfârsitul acestui material;

" Initierea unor discutii si analize legate de bine/rau, corect/gresit, ideal social, etc.

Rezultate asteptate

În urma parcurgerii atente a continutului modulului I (Notiuni generale de Etica), studentii trebuie sa fie familiarizati cu conceptele de baza ale Eticii. Acestia trebuie sa cunoasca obiectul de studiu si continutul Eticii ca stiinta. Un aspect foarte important îl constituie întelegerea si recunoasterea rolului si functiilor Eticii în societate, precum si identificarea problemelor centrale ale moralei.

Studentii trebuie sa urmareasca cautarea suportului rational a unor pozitii morale fata de altele, sa identifice obiectivele în legatura cu felul în care ar trebui sa traiasca, ce înseamna o viata cu sens, cum trebuie sa-i trateze pe semeni, etc.

Capitolul 1 (Unitatea de curs 1): Etimologie, definitii si delimitari conceptuale

Sinteza

Din punct de vedere etimologic, "etica" provine de la cuvintele grecesti:

" ETHOS (Homer) = primordial, patrie, locuinta, loc de întâlnire, locul natal, obiceiuri, caracter;

" ETHIKE (Aristotel) = stiinta cunoasterii.

Din "ETHOS" a derivat cuvântul "ETHICOS", cu sensul "din sau pentru morala", utilizat de greci atunci când discutau despre principiile comportamentului uman.

Pentru început, putem considera etica ca fiind stiinta ethosului (a moralei), a binelui/raului (Socrate, Platon, Cicero), a fericirii, a virtutii (Aristotel), a placerii (Aristip), a idealului social.

Etica a aparut ca ramura distincta a cunoasterii, datorita lui Socrate. Ca disciplina stiintifica ea exista din timpul lui Aristotel, care a ridicat etica la nivelul "demnitatii stiintelor".

Etica este definita ca "stiinta care se ocupa cu studiul principiilor morale, cu legaturile lor de dezvoltare istorica, cu continutul lor de clasa si cu rolul lor în viata sociala; totalitatea normelor de conduita morala corespunzatoare ideologiei unei clase sau societati".

Etica reprezinta forma de cunoastere si legitimare în constiinta prin intermediul normelor si imperativelor morale, a unor acte si fapte omenesti.

Desi înrudite, conceptele de etica si morala, au origini si substante diferite: etica este teoria si stiinta moralei, în timp ce morala reprezinta obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etica este de origine greaca în timp ce morala îsi are originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a aparut si termenul moralis, etimonul modern al termenului morala.

Asadar, putem considera etica drept o stiinta a comportamentului, a moravurilor, un ansamblu de prescriptii concrete sau o teorie asupra moralei. Acesta este si sensul pe care îl ofera Wundenburger, care spune ca etica reprezinta "ansamblul regulilor de conduita împartasite de catre o comunitate anume, reguli care sunt fundamentate pe distinctia între bine si rau, în timp ce morala cuprinde un ansamblu de principii de dimensiune universal-normativa."

Capitolul 2 (Unitatea de curs 2): Istoric si abordari ale eticii

Sinteza

Daca facem o incursiune în istoria eticii ca filozofie practica, putem constata ca toti autorii sunt de acord ca obiectul eticii îl constituie cautarea unui raspuns la întrebarea Ce este binele? Raspunsurile la o asemenea întrebare a provocat însa, numeroase dispute. Abia în secolul XX lucrurile sunt lamurite într-un fel, iar disputele atenuate, caci G. E. Moore demonstreaza într-o lucrare de anvergura, Principia Ethica, ca binele nu este capabil de nici o definitie. Întelegem argumentul sau (acela ca riscul de eroare în cautarea unei definitii complete a binelui va fi mai redus) de vreme ce nu conteaza cum îl denumim, cu conditia sa îl recunoastem atunci cînd ne întîlnim cu el.

De aici, probabil, demersul celor interesati de etica de a-si îndrepta atentia de la proprietatile conceptului de bine spre problema comportamentului fiintei umane, cautând raspunsuri la întrebari de genul: Ce este bine?, Ce este rau?, Ce este corect?, Ce este gresit?. Raspunsurile la asemenea întrebari ofera prilejul de a constata caracterul complex pe care îl ofera realitatea relatiilor interumane si inter-cauzalitatea care domina sfera comportamentului uman.

Analiza problemelor pe care le pune etica în general, si etica manageriala în particular, trebuie sa aiba ca punct de plecare principalele repere istorice care au contribuit la constituirea acestei stiinte. Evident, reperele istorice sunt marcate de contributiile filosofilor la constituirea principalelor doctrine morale si prin urmare, a eticii manageriale de astazi.

Dincolo de amestecul de legenda si adevar pe care îl ofera morala brahmanica si cea budista, ale Indiei antice, învataturile lui Confucius si Lao-tse din China secolului VI î.e.n., încercam sa luam ca reper în întelegerea izvoarelor scrise ale eticii, gîndirea elina care, odata cu aparitia lui Socrate, face trecerea de la preocuparea spre deslusirea tainelor universului, la determinarea legilor fundamentale ale conduitei umane.