Etică în afaceri

Necesitatea studierii eticii în afaceri/manageriale

Pentru a răspunde chemării lăuntrice a oamenilor care doresc o derulare cinstită a facerilor;

Haloul globalizării cere repere pe care să se sprijine afacerile într-o lume în permanentă şi rapidă schimbare;

Reprezintă avantaj pentru o firmă care în mediul concurenţial poate prezenta tuturor celor interesaţi adevăratele valori prin care firma stabileşte, realizează obiectivele stabilite şi răspunde de produsele, serviciile şi/sau informaţiile furnizate.

Definirea eticii în afaceri

Studiul comportamentului membrilor unei organizaţii( firme ) care conştienţi şi liberi îşi procură în mod eficient resursele necesare prin efortul şi priceperea lor în vederea realizării obiectivului/obiectivelor organizaţiei.

Lămuriri semantice

Morala – este studiul principiilor conduitei. Se bazează pe principiul prin care propriile fapte sau ale altora se judecă nu după fapta în sine, ci după valoarea sau voinţa acesteia. Morala este o ştiinţă practică şi normativă, deoarece evaluând faptele după valoare lor are nevoie de etaloane, modele, norme.

Etica – este ştiinţa capacităţii moralei de a divide oamenii în buni şi răi.

Idealul moral - Este căutat într-un bine suprem care la rându-i este catalogat în diferite feluri în funcţie de legea morală după care se judecă.

Conduita morală sau obiceiurile – sunt acele reguli şi legi morale prin care o colectivitate într-o anumită perioadă de timp se identifică cu ele.

Binele ideal - este idealul moralei, respectiv voinţa superioară a moralei.

Omul bun- este omul a căror fapte corespund legii moralei sub simplul motiv că morala o impune. ( Omul care mă sprijină, pe care mă pot bizui. )

Realizare bună - este aceea care se conformează regulilor sau legităţilor acelei activităţi

Principii

Oamenii în adâncul conştiinţei lor descoperă o lege care nu şi-o dau ei dar căreia simt că trebuie să i se supună şi al cărei glas, chemându-i neîncetat să facă binele şi să evite răul, răsună în momentul potrivit în urechea inimii: fă asta,fugi de aceea.

Omul nu se poate întoarce spre bine decât în mod liber.

Libertatea este preţuită mult şi este căutată cu pasiune. Totuşi adesea se promovează în mod greşit, ca pe o îngăduinţă de a face orice, cu condiţia de a fi plăcut, inclusiv răul.

Libertatea adevărată este un semn privilegiat, fiindcă este bine ca omul să fie lăsat în mâna sfatului lui, astfel ca să caute spontan adevărul, să ajungă în libertate la perfecţiune deplină şi fericită.

Demnitatea omului îi cere să acţioneze conform unei alegeri conştiente şi libere, adică în mod personal, împins şi călăuzit dinăuntrul său şi nu dintr-un impuls orb sau dintr-o pură constrângere internă.Omul dobândeşte o asemenea demnitate când, eliberându-se de ori ce robie a patimilor, se îndreaptă spre scopul său într-o alegere liberă a binelui.

Iubirea egoistă ( ex. faţă de banii iubiţi ) pare uneori dezinteresată. Pentru bani, omul fiind înclinat să facă ori ce concesie, numai să-i ţină prizonier ; nu cunoaşte altruismul ci numai vampirismul.