Management

Activitatea de management, în forma sa embrionara, a aparut odata cu primele

comunitati umane, în comuna primitiva; ginta, tribul ca forme de organizare sociala

necesitau forme, metode si instrumente specifice de management, de la desemnarea

conducatorilor cu sarcinile, competentele si responsabilitatile lor, pâna la modalitatile

de organizare a colectivitatilor, adoptarea hotarârilor privind viata acestora, metodele

folosite pentru conducere s.a.

Continutul activitatilor de management a evoluat odata cu evolutia societatii,

progresul societatii omenesti datorându-se, în mare parte, progresului activitatii de

conducere.

În comuna primitiva

grupurile umane erau constituite, în general, dupa legaturi

de rudenie, în calitatea de conducatori fiind desemnati cei mai înzestrati indivizi: cel

mai bun razboinic, cel mai bun vânator etc., având de a face cu forme de conducere

unipersonale (sef de trib, sef religios), dar si cu unele forme democratice, cum sunt

“sfatul batrânilor”, “adunarea obstei” s.a.

În sclavagism cresc dimensiunile colectivitatilor umane, se dezvolta factorii de

productie, apare scrisul si se dezvolta sisteme informationale, se permanentizeaza

transmiterea ereditara a conducerii, dar si asigurarea unui minim de cunostinte de

cultura generala si de conducere pentru familiile regale, apar posturi de colaboratori

specializati ai conducerii (scribii la faraonii egipteni), se diversifica organizatiile

economice (manufacturi, corporatii) si sistemele de conducere ale acestora si apar

unele elemente teoretice ale conducerii, prin intermediul unor lucrari, ca:

“Întelepciunea lui Solomon” si “Codul lui Hummurabi” .

Feudalismul aduce progrese în diversificarea sistemelor de conducere,

multiplicarea numarului de niveluri ierarhice în cadrul sistemelor structuralorganizatorice,

dezvoltarea sistemului informational, cresterea motivatiilor de ordin

economic, extraeconomic si morale si, în acelasi timp, apar mai multe contributii

teoretice la conducerea stiintifica, prin lucrari precum:

“Cartea administratiei”, si “Tratatul despre ceremonii” scrise de împaratul Constantin

al VII- lea al Bizantului, “Cetatea Virtutii” de Al. Farabi, “Utopia” de Thomas

Morus, “Despre comportarea eroica” si “Testamentul tatalui catre fiul sau” de Ivan

Pososkev.

Capitalismul, prin cresterea complexitatii si a dinamismului în toate

domeniile, si, în special, în cel economic, a impus o conducere pe baze noi si

conturarea, la începutul secolului al XX- lea, a managementului ca stiinta.

Contributii esentiale la întemeierea stiintei managementului le-au avut Henry

Fayol, prin lucrarea sa “Administratia industriala si generala” si Frederic Taylor, cu

lucrarea “Principiile managementului stiintific”, lucrari prin care autorii au realizat

analize stiintifice ale procesului de management si ale principalelor elemente ale

6

acestuia, elaborând reguli, principii si metode de conducere stiintifica a organizatiilor,

în general, si a firmelor, în special. Cei doi autori sunt considerati “parintii stiintei

managementului”, punând bazele acesteia, la care, ulterior, numerosi alti specialisti

si-au adus contributii valoroase.

1.1.2. Scolile de management

În literatura de specialitate se regasesc mai multe clasificari ale scolilor de

management.

O clasificare a scolilor de management, grupeaza patru curente principale:

scoala clasica, scoala behaviorista, scoala cantitativa si scoala sistemica. Alti autori1,

adauga la acestea si scoala contextuala, iar în alte opinii-scoala managementului

modern2.

Scoala clasica

este reprezentata, în primul rând, de parintii acestei stiinte,

Henry Fayol si Frederic Taylor, prin lucrarile mentionate anterior, ca si de o serie de

discipoli ai acestora, Georg Barth, Henry L. Gantt, Lillian si Frank Gilbreth si altii.

Specific lucrarilor clasicilor, este utilizarea conceptelor si instrumentelor

economice. Astfel Taylor critica practicile traditionale de management si a recurs la o

analiza stiintifica pentru formularea unor metode mai bune de management, aratând

ca sistemul managementului stiintific implica o revolutie a starii de spirit a

muncitorilor si în acelasi timp, a celor care sunt de partea conducerii.

Fayol precizeaza, pentru prima data, functiunile unei întreprinderi industriale,

care, în opinia sa sunt: tehnica, comerciala, financiara, contabila, de securitate si

manageriala. Fayol identifica, pentru prima data, si functiile managementului: a

prevedea, a organiza, a comanda, a coordona si a controla. El considera ca managerii

trebuie sa dispuna de o serie de calitati fizice, mentale, morale, educationale si de

experienta.

Scoala behaviorista sau comportista (sociologica, a relatiilor umane)

Un reprezentant de seama al acestui curent de gândire, Friedman, arata ca

“motorul” uman nu poate fi comparat cu un motor cu ardere interna, trebuind avuta în

vedere, întotdeauna, atitudinea omului în raport cu propria munca. Principalii

reprezentanti ai acestei scoli au fost: E. Mayo, Ch. Arghiris, D. Mc. Gregor, H.

Maslow si altii. Ei situeaza resursele umane ale întreprinderii, pe primul plan în

procesul de management, stabilind o serie de principii, reguli si metode care sa puna

în valoare, la maximum, potentialul uman. Reprezentantii acestei scoli utilizeaza

concepte si metode sociologice si psihologice în studierea functiilor de coordonare,

organizare, antrenare-motivare si control-evaluare.

Scoala cantitativa,

reprezentata prin americanii J. Starr si F. Goronzy, rusul E.

Kaufman, ungurul Kornay s.a. foloseste, prioritar, concepte si metode din matematica

si statistica: teoria grafelor, teoria firelor de asteptare, programarea liniara, analiza

combinatorie etc., în abordarea functiunilor de previziune, organizare, cercetaredezvoltare

si comerciala, adaptând instrumentarul matematico-statistic la cerintele

practicii sociale.