Management

Şcolile de gândire in management-sinteza

Cunoştinţele contemporane despre management sunt produsul a trei abordări de bază: abordarea clasică, abordarea comportamentală şi abordarea ştiinţifică a managementului.

a) Abordarea clasică a evoluat de la nevoia de a spori eficienţa şi productivitatea forţei de muncă, nevoie întâlnită la începutul secolului. Abordarea clasică este bazată acum pe două perspective distincte: perspectiva managementului ştiinţific şi perspectiva teoriei organizaţiei clasice.

- managementul ştiinţific s-a concentrat pe îmbunătăţirea productivităţii, folosind munca mai eficient. Deschizător de drumuri în acest domeniu a fost Frederick W. Taylor, care a realizat o mare parte din lucrările de specialitate. Taylor credea că există cel mai bun drum, cel mai eficient pentru realizarea oricărei sarcini. Deci cheia productivităţii era găsirea celui mai bun drum. Determinarea vitezei optime de lucru, pregătirea oamenilor pentru a-şi îndeplini munca în mod corespunzător şi recompensarea performanţelor reuşite printr-un sistem de plată stimulativ. Taylor a considerat că, într-un astfel de sistem, managementul şi lucrătorii ar putea lucra mai degrabă în cooperare decât în conflict.

- teoria organizării clasice s-a concentrat pe problemele cu care se confruntau managerii de nivel superior ai organizaţiilor mari. Ea avea două scopuri majore: să dezvolte principiile de bază care ar putea îndruma proiectarea, crearea şi menţinerea unei organizaţii mari; identificarea funcţiilor de bază ale conducerii organizaţiei.

O mare parte din această temă a fost realizată de către Henri Fayol, care a fost de părere că arta conducerii ar putea fi descrisă printr-un set de principii şi funcţii. Fayol a identificat 14 principii pe care le-a considerat importante pentru management: diviziunea muncii, autoritatea, disciplina, unitatea autorităţii, unitatea conducerii, subordonarea interesului individual înţelesului comun, remunerarea personalului, centralizarea organizarea ierarhică a autorităţii, ordinea, echitatea, stabilitatea personalului, iniţiativa şi spiritul de solidaritate. În completare, Fayol a identificat cele patru funcţii ale managementului ca fiind: planificarea, organizarea, conducerea şi controlul.

Abordarea clasică a adus unele contribuţii majore la studiul managementului. Cea mai semnificativă a fost identificarea managementului ca un element important într-o societate organizată. Abordarea clasică a identificat, de asemenea, funcţiile specifice ale managementului şi a pledat în favoarea practicării managementului în concordanţă cu principiile pe care managerii le-ar putea învăţa. Critica majoră a abordării clasice este aceea că majoritatea discernămintelor sunt prea simpliste pentru complexitatea de astăzi a organizaţiilor.

b) Abordarea comportamentală s-a dezvoltat deoarece, chiar respectând principiile abordării clasice, nu au putut fi realizate eficienţa totală şi armonia la locul de muncă. Subordonaţii nu se comportau întotdeauna, aşa cum se presupunea că trebuiau să o facă.

Abordarea comportamentală are două ramuri. Prima, abordarea relaţiilor umane, a devenit cunoscută în anii ’40 şi ’50 şi a scos în evidenţă faptul că managerii trebuie să ştie de ce se comportă subordonaţii în felul în care o fac şi ce factori psihologici şi sociali îi influenţează. Abordarea relaţiilor umane a pus accentul pe importanţa muncii în echipă, văzută ca o forţă pozitivă care ar putea fi utilizată în mod productiv şi a scos în evidenţă importanţa abilităţilor umane în management. A doua, abordarea ştiinţifică a comportamentului, dezvoltată în anii ’50, i se acordă încă atenţie. Abordarea a fost avansată de către sociologi, care au început să studieze comportamentul oamenilor la locul de muncă. Aceşti cercetători ai comportamentului credeau că omul este mult mai complex decât omul “economic”, motivat monetar, descris de abordarea clasică sau decât omul “social”, motivat social, descris de abordarea relaţiilor umane. Abordarea ştiinţifică a comportamentului a fost mai preocupată de natura muncii în sine şi de gradul în care poate satisface nevoile umane de folosire a aptitudinilor şi abilităţilor. Cercetătorii comportamentului credeau că un individ este motivat să lucreze pentru multe motive, în afară de obţinerea banilor şi formarea relaţiilor sociale.

Abordarea comportamentală a contribuit cu un important număr de idei şi de rezultate ale cercetărilor asupra părţii din management referitoare la conducerea oamenilor. Ştiinţa managementului trebuie, printre altele, să ducă munca la un sfârşit, managementul fiind o aplicaţie reală a comportamentului ştiinţific.

Limita principală a abordării ştiinţifice a comportamentului a rezultat din aplicarea ei la situaţiile manageriale. Rezultatele frecvente ale cercetărilor nu sunt comunicate într-o manieră uşor de înţeles. Mai mult, ştiinţa comportamentului uman este complexă şi studiată dintr-o varietate de puncte de vedere cu privire la management, care poate diferi în funcţie de cercetătorii comportamentului.