Cuprins
- MANAGEMENTUL CA ŞTIINŢĂ MANAGEMENTUL APROVIZIONĂRII ŞI DESFACERII PARTE COMPONENTĂ A MANAGEMENTULUI FIRMEI 4
- 1. CONDUCEREA ŞI ORGANIZAREA APROVIZIONĂRII ŞI DESFACERII 6
- 1.1. MANAGEMENTUL APROVIZIONĂRII ŞI DESFACERII: CONCEPT, CONŢINUT, TRĂSĂTURI 6
- 1.2. ORGANIZAREA STRUCTURALĂ A ACTIVITĂŢII DE APROVIZIONARE ŞI DESFACERE 12
- 1.2.1. Organizarea internă a subsistemelor de aprovizionare şi desfacere 12
- 1.2.2. Repartizarea atribuţiilor şi responsabilităţilor pe posturi şi funcţii, structura specifică de personal 16
- 1.2.3. Sistemul de relaţii pentru aprovizionarea materială şi desfacerea produselor 17
- 1.3. UNITĂŢILE SPECIALIZATE ÎN COMERCIALIZAREA DE MATERIALE ŞI PRODUSE ÎN SISTEM EN GROS 20
- 1.3.1. Firmele de aprovizionare materială şi cu echipamente tehnice 20
- 1.3.2. Unitatea specializată în comercializarea de materiale şi produse: rol, structura obiectului de activitate, sistem de relaţii. 23
- 1.3.3. Indicatori de apreciere a activităţii economice a unităţilor specializate în comercializarea în sistemul en-gros (cu ridicata) 26
- 2. GESTIUNEA ECONOMICĂ A STOCURILOR 29
- 2.1. ROLUL, FUNCŢIILE ŞI NATURA ECONOMICĂ A STOCURILOR 29
- 2.2. TIPOLOGIA ŞI MODUL DE EXPRIMARE A STOCURILOR 32
- 2.3. TIPURI DE GESTIUNE A STOCURILOR 38
- 2.4. GESTIUNEA DIFERENŢIATĂ A STOCURILOR DUPĂ SISTEMUL A.B.C.; EFECTE ECONOMICE 45
- 3. FUNDAMENTAREA PROGRAMULUI DE APROVIZIONARE AL UNITĂŢILOR ECONOMICE 47
- 3.1. NOMENCLATORUL DE MATERIALE ŞI ECHIPAMENTE 47
- 3.1.1. Definiţia şi scopul elaborării nomenclatorului 47
- 3.1.2. Clasificările folosite la elaborarea nomenclatorului 48
- 3.1.2.1. Clasificarea materiilor prime şi materialelor bazată pe tehnologia de fabricaţie 48
- 3.1.3. Etapele elaborării nomenclatorului 51
- 3.2. STRUCTURA ŞI INDICATORII PLANULUI DE APROVIZIONARE MATERIALĂ 54
- 3.2.1. Structura materială a planului şi a programelor de aprovizionare a unităţilor economice 54
- 3.2.2. Indicatorii care definesc conţinutul planului de aprovizionare materială 56
- 4. INDICATORII DE CONSUM ŞI VALORIFICARE 59
- 4.1. FUNCŢII, CERINŢE, SISTEMUL DE INDICATORI 59
- 4.2. NORMELE DE CONSUM DE RESURSE MATERIALE ŞI ENERGETICE 61
- 4.3. CRITERIILE DE CLASIFICARE A NORMELOR DE CONSUM 63
- 5. STRATEGIA ÎN APROVIZIONAREA MATERIALĂ 65
- 5.1. CARACTERISTICILE GENERALE ALE PIEŢEI DE FURNIZARE 65
- 5.2. TIPURI DE STRATEGII ÎN APROVIZIONAREA MATERIALĂ, PRINCIPII ŞI SITUAŢII CARE LE INFLUENŢEAZĂ 66
- 5.3. ANALIZA PIEŢEI FURNIZORILOR, EVALUAREA ŞI SELECTAREA ACESTORA 70
- 5.3.1. Segmentarea nomenclatorului de materiale 70
- 5.3.2. Segmentarea strategică a pieţei furnizorilor 71
- 5.3.3. Diagnosticarea ofertei şi a cererii pe piaţa furnizorilor 74
- 5.3.4. Evaluarea furnizorilor „agreaţi“ 77
- 5.3.4.1. Caracterizarea furnizorilor prin resursele oferite 77
- 5.3.4.2 Caracterizarea furnizorilor prin condiţiile oferite consumatorilor 80
- 5.3.4.3. Caracterizarea furnizorilor din punct de vedere al calităţii managementului 83
- 5.3.4.4. Diagnosticarea cererii 84
- 5.3.4.5. Armonizarea cererii cu oferta 86
- 5.4.4.6. Diagnosticarea raportului de putere consumator-furnizor 86
- 6. STRATEGIA ACTIVITĂŢII DE DESFACERE-VÂNZARE A PRODUSELOR 88
- 6.1. ELEMENTE CARACTERISTICE VÂNZĂRILOR DE PRODUSE 88
- 6.2. MANAGEMENTUL CREŞTERII DESFACERILOR DE MĂRFURI 89
- 6.3. VÂNZĂRILE COMPLEXE - MODALITATE EFICIENTĂ DE EXTINDERE A DESFACERILOR DE PRODUSE 94
- 6.4. INDICATORI DE EVALUARE A PLANULUI ŞI PROGRAMELOR DE DESFACERE A PRODUSELOR 96
- 7. ORGANIZAREA ŞI CONCRETIZAREA RELAŢIILOR ECONOMICE DE APROVIZIONARE - DESFACERE 101
- 7.1. NEGOCIEREA ÎN PROCESELE DE VÂNZARE-CUMPĂRARE 101
- 7.2. CONTRACTUL COMERCIAL (DE APROVIZIONARE - DESFACERE) 110
- 7.3. MANAGEMENTUL REDUCERII CHELTUIELILOR CU APROVIZIONAREA ŞI DESFACEREA 113
- BIBLIOGRAFIE 120
Extras din curs
MANAGEMENTUL CA ŞTIINŢĂ MANAGEMENTUL APROVIZIONĂRII ŞI DESFACERII PARTE COMPONENTĂ A MANAGEMENTULUI FIRMEI
Managementul ca ştiinţă s-a cristalizat relativ recent, după 1880 şi o definiţie a acestuia dată de Ovidiu Nicolescu este următoarea: „Managementul firmelor rezidă în studierea proceselor şi relaţiilor de management din cadrul lor, în vederea descoperirii legităţilor şi principiilor care le guvernează şi a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere, de natură să asigure obţinerea şi creşterea competitivităţii.“
Esenţa ştiinţei managementului o reprezintă studiul relaţiilor şi proceselor de management dintr-o întreprindere.
Funcţiile principale ale managementului:
a) previziunea: procesul prin care se determină principalele obiective ale firmei, precum şi resursele şi mijloacele de realizare a lor;
b) organizarea: adică stabilirea necesarului de muncă fizică şi intelectuală urmată de gruparea acesteia pe posturi, grupe de lucru şi compartimente şi atribuirea acestora personalului;
c) coordonarea: armonizarea deciziilor şi acţiunilor personalului organizaţiei şi subsistemelor sale;
d) antrenarea: procesul prin care personalul organizaţiei este motivat să participe la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate;
e) controlul - evaluarea: rezultatele efective sunt măsurate şi comparate cu cele aşteptate în vederea depistării deficienţelor şi eliminării lor.
Pentru înţelegerea mai uşoară a celor ce le vom discuta, ne vom referi cu precădere la fenomenele care au loc în cadrul întreprinderii industriale. În general, disciplinele economice se referă la procesele şi fenomenele economice care au loc într-o întreprindere industrială. De aceea vom da şi o definiţie a întreprinderii industriale.
ÎNTREPRINDEREA INDUSTRIALĂ reprezintă acea unitate economică producătoare, care se caracterizează printr-un gen specific de activitate, printr-o funcţionalitate şi organizare tehnologică, prin capacitate de a produce anumite bunuri, de a se conduce şi gestiona raţional şi prin autonomie financiară.
În cadrul întreprinderii există un circuit economic permanent care are trei faze: aprovizionarea - producţia - desfacerea.
a) aprovizionarea: activitatea prin care se asigură elementele materiale şi tehnice necesare producţiei în volumul şi structura, care să permită realizarea obiectivelor generale ale întreprinderii;
b) producţia: ansamblul proceselor de muncă din cadrul întreprinderii, prin care se transformă obiectele muncii în produse finite şi se creează condiţiile tehnico-organizatorice şi de deservire necesare desfăşurării fabricaţiei în bune condiţiuni;
c) desfacerea: are ca obiect principal vânzarea produselor din profilul propriu de fabricaţie al întreprinderii industriale în condiţii de eficienţă maximă.
Activitatea specifică acestei faze a circuitului economic al întreprinderii industriale asigură baza motivaţională pentru organizarea şi desfăşurarea fabricaţiei de produse. Are loc un proces complex, care începe cu studierea cererii, colectarea şi constituirea portofoliului de comenzi pentru produsele care trebuie fabricate, urmând ca acestea să fie transmise spre producţie şi apoi spre aprovizionare.
Fiecărei faze îi corespunde o disciplină a managementului astfel:
- faza producţiei - este studiată de Managementul producţiei;
- faza aprovizionării şi desfacerii - este studiată de Managementul aprovizionării şi desfacerii.
ORGANIZAŢIE ECONOMICĂ: asocierea a unor agenţi economici într-un cadrul instituţional convenit de comun acord, în care sunt precizate obiectivele şi scopul organizaţiei, modul de constituire şi administrare a patrimoniului, organele de conducere şi modul de funcţionare etc. Organizaţiile economice pot fi naţionale sau internaţionale.
1. CONDUCEREA ŞI ORGANIZAREA APROVIZIONĂRII ŞI DESFACERII
1.1. MANAGEMENTUL APROVIZIONĂRII ŞI DESFACERII: CONCEPT, CONŢINUT, TRĂSĂTURI
Managementul aprovizionării reprezintă activitatea prin care se asigură elementele materiale şi tehnice necesare producţiei, în volumul şi structura care să permită realizarea obiectivelor generale ale întreprinderii, în condiţiile unor costuri minime şi ale unui profit cât mai mare.
În acelaşi cadru se include şi activitatea de parteneriat (cooperare sau colaborare) între firme pentru realizarea unor produse. Activitatea de parteneriat se desfăşoară după aceleaşi principii ca şi cea de aprovizionare şi desfacere, deoarece fiecare unitate poate apare fie ca furnizor fie ca beneficiar.
În literatura de specialitate, cât şi în practica economică sunt utilizaţi termeni ca achiziţionare, asigurare, aprovizionare, cumpărare, alimentare.
• „achiziţionarea“ - acţiune de angajament financiar „de cumpărare“ a unor resurse materiale sau produse, fiind de fapt o tranzacţie monetară efectivă;
• „aprovizionarea“ - în raport cu achiziţionarea are un conţinut mai larg. Achiziţionarea este doar un moment al procesului complex de aprovizionare cu materiale şi echipamente tehnice, fiind precedată de stabilirea necesarului, dimensiunii şi momentului de cumpărare, când intervine cererea sau comanda, urmate de negocierea condiţiilor de furnizare, finalizată cu aducerea efectivă a resurselor materiale. „Asigurarea materială şi cu echipamente tehnice“ se apreciază ca termen similar noţiunii de „aprovizionare“. În practica economică de specialitate asigurarea capătă o accepţiune mai extinsă, aceasta incluzând atât aprovizionarea cât şi acţiunea de completare a bazei materiale şi tehnice necesare cu resurse din surse proprii (interne) ale întreprinderii.
E vorba de resursele care se produc în interiorul întreprinderii şi care sunt destinate consumului propriu. (SDV-uri, anumite forme de energie, diferite piese, subansamble, materiale refolosibile etc.).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Managementul Aprovizionarii si Desfacerii.doc