Managementul cercetării și dezvoltării

1.Conceptul şi semnificaţia metodologiei în cercetarea ştiinţifică managerială

The Oxford English Dictionary defineşte metodologia ca studiul metodelor sistematice ale cercetării ştiinţifice. Extinzând semnificaţia, metodologia reprezintă ştiinţa integrată a metodelor, metoda fiind demersul raţional pentru descoperirea adevărului sau pentru rezolvarea unei probleme .

Vizând cunoaşterea ştiinţifică în domeniul managementului, metodologia cercetării manageriale cuprinde ansamblul principiilor, regulilor, metodelor, tehnicilor şi intrumentelor de investigaţie managerială. Menită să ghideze demersul ştiinţific, metodologia cercetării manageriale defineşte ,în principal, teoria ştiinţifică a metodelor de cercetare, ansamblul principiilor după care cercetătorul se călăuzeşte pentru a descoperi şi a produce noi cunoştinţe, contribuind în felul acesta la dezvoltarea patrimoniului ştiinţific al domeniului managerial.

Sistemul metodologic al cercetării manageriale a înregistrat un progres evident,cu impact puternic asupra înţelegerii şi explicării faptelor şi comportamentelor din practica managerială a organizaţiilor.

Obiectul de activitate.

Obiectul în cercetarea ştiinţifică reprezintă un material tematic asupra căruia cercetătorul intervine prin intermediul unei metodologii în scopul de a descoperi, înţelege şi demonstra legităţile care îl definesc şi îi explică semnificaţia.

Obiectul cercetării ştiinţifice manageriale constă în investigarea, cunoaşterea şi explicarea fenomenelor manageriale, utilizând metode şi tehnici specifice de cercetare.

Rezultatele cercetării sunt privite ca efect al acţiunii metodei asupra obiectului cercetat.

Fiecare obiect al investigaţiei manageriale se regăseşte în realitatea managerială şi este supus, în mod teoretic, unui număr nedeterminat de influenţe.Identificarea corectă a influenţelor dominante are o semnificaţie deosebită asupra gradului de veridicitate a rezultatelor cercetării. Acestea devin cu atât mai precise cu cât numărul influenţelor, supuse cunoaşterii ştiinţifice, este mai mare.

Factorii care evidenţiează influenţa mediului asupra obiectului sistemic al cercetării ştiinţifice se numesc parametrii de intrare, iar reacţia obiectului cercetării la această influenţă reprezintă parametrii de ieşire. În plan topologic, parametrii cu ajutorul cărora este descrisă starea obiectului investigaţiei sunt dispuşi astfel:

-parametrii de intrare, reprezentaţi de factorii care reflectă influenţa mediului extern asupra obiectului investigat; -parametrii structurali ( intermediari), în mare lor majoritate caracterizează propietăţile obiectului investigat;

-parametrii de ieşire, cei care reflectă reacţia obiectului la influenţele externe.Studiul acestor parametri, aflaţi în legătură directă, permite stabilirea corectă a vectorilor care acţionează asupra obiectului investigat, oferind posibilitatea unei descrieri complete a obiectului concret al cercetării.

Diversificarea şi dezvoltarea cercetării ştiinţifice manageriale a determinat extinderea obiectului activităţilor de cercetare asupra investigării unor problematici complexe, specifice managementului organizaţiei moderne.

Cercetarea ştiinţifică fundamentală şi aplicativă în management

Cercetarea ştiinţifică fundamentală vizează identificarea şi studierea unor noi teorii, lărgind astfel sfera cunoaşterii ştiinţifice în domeniul investigat. Rezultatul cercetării fundamentale presupune elaborarea unui sistem finalizat de cunoştinţe ştiinţifice destinat înţelegerii aspectelor fundamentale, de ordin foarte general ale fenomenelor, fără a se urmări o aplicaţie specifică a acestora. Aceste investigaţii pot fi:

- libere în plan teoretic ( nu se stabilesc anterior scopuri; vizează obţinerea unor cunoştinţe noi, cercetătorul alegându-şi singur direcţia de investigat);

- orientate spre un anumit scop ( presupun limitarea domeniul ştiinţific cercetat şi a obiectului investigat; cercetătorul dispune de o formulare prealabilă a problemei teoretice).

Cercetarea ştiinţifică aplicativă se diferenţiază de cea fundamentală prin faptul că activitatea de investigare este orientată către o aplicaţie practică cu caracter specific, urmărind să aibă aplicabilitate imediată în realitatea practică. La fel ca în cercetarea fundamentală, obiectivul central al cercetării aplicative este amplificarea volumului de cunoştinţe în domeniul investigat. Cercetarea ştiinţifică managerial-aplicativă este dirijată spre identificarea unor tehnici şi metode concrete de organizare, coordonare şi control a procesului managerial.

Organizaţia modernă, bazată pe cunoaştere, înregistrează procese de schimbare,amplificându-şi capacitatea de a crea, atrage şi utiliza noi cunoştinţe, de a valorifica eficient rezultatele cercetării ştiinţifice manageriale. Eficienţa cercetărilor aplicative în management este determinată de posibilitatea valorificării optime a rezultatelor obţinute în realitatea vieţii manageriale. Potrivit acestui criteriu, investigaţiile aplicative se divid în următoarele grupe: de căutare, de cercetare ştiinţifică şi de elaborare a noi metode şi practici manageriale

2.Alegerea temei de cercetare, documentarea, cercetarea, redactarea raportului şi valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice

Alegerea temei de cercetare reprezintă prima secvenţă din cadrul schemei de desfăşurare a procesului de cercetare ştiinţifică managerială.Temele de cercetare în management pot avea caracter fundamental sau aplicativ şi pot fi realizate individual sau printr-un demers de cercetare colectiv, sub coordonarea unui specialist cu experienţă şi renume în domeniul investigat. Stabilirea temei de cercetare este o operaţiune care solicită un efect intelectual susţinut, o bună informare asupra domeniului investigat, consultarea coordonatorului ştiinţific al cercetării şi, nu în ultimul rând, tenacitate şi răbdare.Opţiunea asupra temei de cercetare trebuie să ţină cont de o serie de factori-cerinţă printre care: -solicitările venite din practica managerială şi interesul pentru dezvoltarea ştiinţifică a domeniului; -cunoaşterea de ansamblu a sferei de cuprindere a temei şi formarea unei imagini concrete asupra problemelor pe care le ridică tratarea acesteia; -complexitatea şi relevanţa temei pentru domeniul managerial; -natura materialului informaţional acumulat; - accesibilitatea la sursele de documentare bibliografică şi directă; -existenţa condiţiilor concrete, a posibilităţilor reale de cercetare; -încadrarea cercetării în intervalul de timp prevăzut în contractul de cercetare

Alegerea temei de cercetare trebuie să ţină seama de aptitudinile şi interesele ştiinţifice ale cercetătorului. Acesta trebuie să aleagă un subiect semnificativ şi original pentru domeniul cercetat, subiect care îl intereseză şi pe care îl stăpâneşte, şi în legătură cu care poate aduce elemente noi, contribuind astfel la dezvoltarea fondului valoros de idei în domeniul investigat. În definitiv, tema supusă cercetării trebuie să-i permită cercetătorului să se afirme profesional, să-şi valorifice cunoştinţele, să probeze capacitatea de rezolvare a subiectului pe care şi-l asumă şi să aducă un plus de cunoaştere ştiinţifică. Nu în ultimul rând, pasiunea pentru cercetare, vocaţia pentru nou, dorinţa de cunoaştere sunt condiţii esenţiale pentru realizarea unei cercetări valoroase, originale şi formatoare.