Managementul IMM-urilor

Suport teoretic

1.1 Câteva precizări de ordin legislativ

Literatura despre întreprinderile mici şi mijlocii devine tot mai bogată. Aproape toate cărţile dedicate întreprinderilor mici şi mijlocii prezintă rolul acestora în economie, evoluţia cantitativă şi calitativă, disputele pe marginea criteriilor de definire.

Aici vom spune doar atât: în România, asemenea Uniunii Europene, întreprinderile mici şi mijlocii sunt definite după un singur criteriu: numărul de salariaţi. Desigur, existenţa unui singur criteriu reprezintă un compromis, însă unul necesar, mai ales prin prisma facilităţilor fiscale acordate acestui tip de întreprindere.

Astfel, după numărul de salariaţi, întreprinderile se împart, indiferent de domeniul de activitate, cifra de afaceri, rata profitului sau alt indicator de performanţă economic o-financiară, în:

S întreprinderi mici, până la 49 de salariaţi, inclusiv;

S întreprinderi mijlocii, între 50 şi 249 de salariaţi;

S întreprinderi mari, de la 250 de salariaţi.

în România, domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii este reglementat în principal de

Legea 133 din 20 iulie 1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii .

1 Legiuitorul defineşte mai întâi întreprinderea ca reprezentând „orice formă de organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurentă".

Conform prevederilor acestei legi, întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei de bunuri materiale şi servicii, se definesc, în funcţie de numărul mediu scriptic anual de personal, după cum urmează:

S până la 9 salariaţi: microîntreprinderi;

S între 10 şi 49 salariaţi: întreprinderi mici;

S între 50 şi 249 salariaţi: întreprinderi mijlocii.

Legea 133/1999 nu se aplică societăţilor bancare, societăţilor de asigurare şi reasigurare, societăţilor de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţilor de valori mobiliare, societăţilor cu activitate exclusivă de comerţ exterior, precum şi societăţilor comerciale care au ca acţionar sau asociat persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii: a) au peste 250 de angajaţi şi b) deţin peste 25% din capitalul social.

De prevederile acestei legi beneficiază întreprinderile mici şi mijlocii cu o cifră de afaceri anuală echivalentă cu până la 8 milioane euro.

Microîntreprinderile sunt supuse unor reglementări speciale. Noutatea în ceea ce priveşte modalitatea de impozitare a fost adusă de Ordonanţa Guvernului 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, aprobată de Legea 111/12.04.2003.

Conform acestor reglementări, în categoria microîntreprinderilor intră persoanele juridice care îndeplinesc cumulativ, la 31 decembrie anul precedent, următoarele condiţii:

a) sunt producătoare de bunuri materiale, prestatoare de servicii şi/sau desfăşoară activitate

de comerţ;

b) au de la lpână la 9 salariaţi inclusiv;

c) au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de până la 100000 euro inclusiv;

d) au capital integral privat.

Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra sumei totale a veniturilor trimestriale obţinute din orice sursă. Rămâne de văzut cât timp va rezista această facilitate, existând indicii că nu este agreată de organismele specializate pe aceste probleme în Uniunea Europeană.