Managementul operațional - curs 3

CAPITOLUL III

PROGRAMAREA PRODUCTIEI INDUSTRIALE -

BAZA NORMATIVA A PROGRAMARII PRODUCTIEI

3.1 TIPUL DE PRODUCTIE SI INFLUENTA SA ASUPRA MANAGEMENTULUI OPERATIONAL AL PRODUCTIEI

Managementul operational al productiei este într-o mare masura influentat de tipul de productie existent în cadrul fiecarei verigi structurale de fabricatie. Acest lucru impune determinarea tipului de productie pentru fiecare loc de munca, atelier sau sectie pentru a alege metoda de management cea mai eficienta.

În literatura de specialitate sunt formulate mai multe metode, care pot fi grupate în metode cantitative si metode calitativ-cantitative.

O metoda cantitativa de apreciere a tipului de productie este si aceea care se bazeaza pe indicatorul numarul de obiecte - operatie (No) ce se executa la un loc de munca. În raport cu marimea acestui indicator, determinat în mod experimental, tipul de productie este apreciat astfel:

No = 1 - tip de productie de masa;

2 d No d 6 - tip de productie de serie mare;

6 < No d 10 - tip de productie de serie mijlocie;

10< No d 20 - tip de productie de serie mica;

No > 20 - tip de productie individuala.

Un astfel de indicator masoara exact tipul de productie numai în doua cazuri:

- când la un loc de munca se executa continuu un singur obiect-operatie;

- când la un loc de munca se executa mai multe obiecte-operatie ale caror volume de munca sunt repartizate uniform în fondul sau de timp maxim disponibil.

În afara acestor doua cazuri, în practica poate fi întâlnit si cazul referitor la executarea pe un loc de munca a mai multor obiecte-operatii, ale caror volume de munca sunt repartizate neuniform în fondul sau de timp maxim disponibil. În aceste situatii, cu o mai mare frecventa în practica, indicatorul numar de obiecte-operatie nu mai permite o apreciere exacta a tipului de productie.

Înlaturarea acestor deficiente impune utilizarea unui indicator sintetic, care, incluzând toate cazurile particulare, sa permita o caracterizare unitara a tipului de productie. În acest context, un astfel de indicator trebuie sa îndeplineasca urmatoarele cerinte:

- sa înregistreze o valoare minima când fondul de timp necesar executarii unei operatii, la un reper, ocupa întregul fond de timp disponibil al unui loc de munca;

- valoarea indicatorului sa depinda de ponderea timpului necesar executarii volumului fizic (programului de productie) din fiecare reper în fondul de timp maxim disponibil al unui loc de munca;

- valoarea indicatorului sa creasca corelat cu numarul obiectelor-operatie care se executa la un loc de munca.

Un asemenea indicator, care întruneste aceste cerinte, poate fi stabilit daca fundamentarea lui se face pe baza relatiei de calcul a entropiei informationale, introdusa pentru prima data de catre Claude Shannon în anul 1948.

Pentru cazul concret al stabilirii tipului de productie, indicatorul poate fi prezentat sub forma urmatoarei relatii:

; (3.1)

unde:

- reprezinta coeficientul tipului de productie;

pi - ponderea timpului necesar executarii volumului fizic (programului de productie) al reperului i în fondul de timp disponibil maxim al locului de munca;

n - numarul de repere care se executa la un loc de munca.

Ponderea timpului necesar executarii programului de productie al reperului i în fondul de timp maxim disponibil al locului de munca se determina cu relatia:

(3.2)

unde:

ti  reprezinta durata normata de executie a operatiei reperului i ,

minute/bucata;

qi  volumul productiei reperului i , bucati;

Fd max  fondul de timp maxim disponibil al locului de munca, în minute.

Pentru determinarea tipului de productie la nivel de atelier si sectie poate fi utilizat coeficientul mediu al tipului de productie ( ), calculat ca o medie aritmetica conform relatiei: