Managementul și evaluarea programelor de asistență socială

Ce este un program social?

Un program social este definit ca set de activităţi sau de proiecte orientate spre un obiectiv/grup de obiective, în care resursele umane, materiale si financiare sunt coerent organizate pentru a produce bunuri/servicii sau schimbări ale mediului, ca răspuns la anumite nevoi. Ciclul de viaţă al unui program cuprinde mai multe etape: iniţierea, dezvoltarea si consolidarea sau proiectarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea. Elementele structurale ale unui program sunt: scopuri şi obiective, activităţi, resurse umane, materiale şi procedurale şi de timp, beneficiari/populaţie-ţintă, sistem managerial, componentă de evaluare/autoevaluare. În Statele Unite, programele sunt principalul mijloc de implementare a unei politici şi de structurare a bugetului la nivel federal. În Uniunea Europeană, politicile sunt implementate prin fonduri structurale care încearcă să creeze un echilibru de dezvoltare socio-economică în interiorul Uniunii (Fondul de dezvoltare regională, Fondul agricol, Fondul pentru pescuit, Fondul social). Programele europene au o magnitudine mai mică decât în Statele Unite.

Ce este un proiect?

Un termen utilizat uneori ca sinonim este acela de proiect. Proiectele sunt definite ca un set de acţiuni planificate pe o durată determinată de timp care urmăresc atingerea unor obiective. Conform accepţiunii Comisiei Europene (1986), proiectul înseamnă "un grup de activităţi care trebuie realizate într-o secvenţă logică, pentru a atinge un set de obiective prestabilite, formulate de client; proiectul este prima subdiviziune a programului".

Programele şi proiectele au structuri asemănătoare: obiective, populaţie-ţintă, resurse, plan de activităţi, durată de desfăşurare, echipă de lucru. Există însă şi diferenţe: bugetul proiectului este de regulă, fix, iar cel al programului este flexibil, global; durata proiectelor este mai mică decât a programelor. Programele sunt un mijloc de implementare a unei politici, iar proiectele sunt componente ale programului. Rolul echipei programului este de coordonare şi supervizare, în timp ce echipa de proiect are rol de implementare.

Evaluarea programelor/ proiectelor sociale. Scurt istoric

Cu toate că, în opinia unor autori (Shadish, Cook, Leviton, 1999), "evaluarea modernă de programe sociale a apărut în anii '60", încercări aparţinând acestui domeniu au fost iniţiate încă din secolul al XIX-lea. C. Weiss identifica un studiu evaluativ datând din 1833, în Europa, care a încercat să demonstreze măsura în care programele educaţionale au determinat scăderea ratei delicvenţei juvenile. Concluzia studiului a fost că nu există nici o corelaţie între program şi rata delicvenţei. În America de Nord, în 1845 a fost efectuat un studiu evaluativ prin care au fost administrate teste scrise pentru toate disciplinele de bază din şcoală ("Boston Survey"). Rezultatele acestor studii nu au fost însă valorificate. La începutul secolului al XX-lea s-a dezvoltat o mişcare favorabilă testelor psihologice şi educaţionale, impunându-se ideea ca testele au o legitimitate şi că oferă informaţii relevante.

Un moment important în dezvoltarea evaluării programelor sociale si educaţionale, în ordine cronologică, este localizat temporal în anii '30 - '50 şi este caracterizat prin dezvoltarea modelului evaluării centrate pe obiective (R. Tyler) şi prin mişcarea în favoarea acreditării unităţilor de învăţământ.

În deceniile 6, 7, 8, se înregistrează o schimbare de optică la nivelul evaluării: scade interesul pentru obiective si pentru instrumentele de testare, pentru măsurare şi creşte interesul pentru conceptualizarea evaluării. Trebuie menţionat că dezvoltarea domeniului evaluării programelor sociale şi educaţionale a avut loc mai mult în Statele Unite ale Americii, prin influenţa contextului politic şi economic. In aceasta perioada s-au iniţiat diverse programe sociale în învăţământ, sănătate, programe de combatere a sărăciei, de asistenţă pentru bătrâni. "Majoritatea programelor au fost lansate cu speranţe mari si investiţii enorme" (Shadish, Cook, Leviton, pag.4). S-au dezvoltat sistemele de protecţie socială, iar politicile sociale au devenit o preocupare majoră a statului. Au fost alocate mari fonduri bugetare pentru iniţierea şi dezvoltarea de programe sociale. Bell (1983) estima că fondurile cheltuite în toate programele sociale au crescut de 600 de ori până în 1979, faţă de 1950.

Anii '80 - '90 se caracterizează prin consolidarea bazelor teoretice ale evaluării programelor sociale si educaţionale, prin dezvoltarea unor programe de pregătire a evaluatorilor - "profesionalizarea evaluării" - şi preocupări pentru metaevaluare, pentru definirea unor standarde de apreciere a evaluării programelor sociale si educaţionale.

Dezvoltarea programelor sociale, investiţiile financiare şi umane pe care le-au implicat au dus la creşterea nevoii de evaluare, cu scopul controlului calităţii serviciilor/produselor, justificării investiţiilor, analizei efectelor şi impactului programelor sau aprecierea măsurii în care acestea au servit la ameliorarea sau rezolvarea unei probleme. Din perspectiva economică, a crescut interesul pentru modul în care au fost cheltuite fondurile şi pentru eficienţă (analiza cost-beneficiu). Din perspectivă managerială a apărut interesul pentru coordonarea eficientă a programelor, însă puţini manageri aveau experienţa în acest domeniu. Din perspectivă politică, în Statele Unite, evaluarea a apărut ca soluţie pentru conflictul de interese între autorităţile locale şi cele federale, acestea din urmă dorind o mai mare putere asupra programelor sociale.

La aceste aspecte se adaugă unele preocupări de natură intelectuală. Criticii sociali au observat destul de repede punctele slabe ale unor programe, căutând apoi soluţii pentru ameliorare. În acest sens, ei aveau nevoie de date evaluative privind organizarea şi implementarea programului, eficienţa, eficacitatea, punctele sale slabe sau punctele forte. Toate aceste aspecte au făcut necesară apariţia unei noi categorii profesionale. La sfârşitul anilor '60, cererile de feedback asupra programelor sociale au depăşit oferta de personal existentă, determinându-i pe mulţi dintre absolvenţii de ştiinţe sociale să se orienteze spre evaluare. Numărul persoanelor specializate in ştiinţele sociale a crescut. Evaluarea de programe sociale si educaţionale "a răspuns unei necesităţi a momentului", iar "evaluarea profesionistă a devenit o alternativa viabilă de carieră, faţă de cariera academica" (Shadish, Cook, Leviton, 1999, pag.8). Evaluarea este o profesie, cu toate că evaluarea de programe nu reprezintă un domeniu de activitate complet profesionalizat. Un indicator al profesionalizării este si apariţia unor reviste de specialitate, a unor asociaţii profesionale si a standardelor profesionale.