Managment Financiar

1.1.Managementul financiar: definitie, obiective, atributii, functii

În conditiile economiei de piata, eficienta unei întreprinderi depinde într-o proportie covârsitoare de capacitatea managerilor de a întelege si aplica principiile, metodele si tehnicile moderne de management. Calitatea actului de management este o conditie vitala pentru ca firmele sa obtina avantaje competitive si sa reziste în mecanismele concurentiale. Afirmatia anterioara este cu atât mai importanta cu cât, în ultimii ani, s-a demonstrat ca factorul principal al falimentului unei întreprinderi îl reprezinta incompetenta managerilor si greselile de conducere datorate unor erori în materie decizionala. Într-o analiza structurala, acest factor detine o pondere de 60%, fiind urmat la mare distanta de evolutia nefavorabila a pietei (cu o pondere de 20%), fenomene naturale, incendii, calamitati, cutremure (cu o pondere de 10%) si alte cauze (10%).

Având în vedere ca falimentul apare ca urmare a imposibilitatii întreprinderii de a-si onora obligatiile de plata si este determinat de lipsa de lichiditati, putem sustine ca managementul activitatii financiare este cauza succesului sau esecului întreprinzatorilor. Asadar, conducerea prin finante a unei întreprinderi vine în sprijinul fundamentarii politicii financiare la nivel microeconomic, concretizându-se într-o multitudine de decizii financiare, cu impact asupra performantelor financiare. În aceste conditii, întreprinderea apare ca un centru autonom de decizie care detine putere economico-financiara.

„Existenta unei structuri de putere- afirma P. Conso- constituie suportul procedurii interne de luare a deciziilor. Gradul de rationalitate al deciziei depinde de rolul oamenilor si de sistemul de valori la care acestia accepta sa adere.”

Notiunea de putere este fundamentala pentru întelegerea procesului decizional, iar argumentele care pledeaza pentru conservarea si sporirea acesteia sunt, prin excelenta, de natura financiara.

Prin urmare, din multitudinea formelor de management, un rol fundamental a dobândit managementul financiar care, în contextul actual al Uniunii Europene, trebuie sa contribuie la formarea unei noi mentalitati despre afaceri si la sporirea competitivitatii. Astfel, la summit-ul organizat la Barcelona în primavara anului 2002, s-a ajuns la concluzia ca procesul de integrare europeana trebuie sa se bazeze, nu numai pe marile concerne, ci si pe întreprinderile mici si mijlocii. Acestea din urma, printr-un management financiar adecvat, au rolul de a reinstaura încrederea investitorilor si consumatorilor si, implicit, de a relansa initiativa si activitatea economica în spatiul comunitar.

Asadar, indiferent de marimea si forma de proprietate a întreprinderii, managementul financiar îsi asuma în cea mai mare parte raspunderea pentru politica financiara adoptata la nivel microeconomic care urmeaza a se aplica în vederea atingerii obiectivelor urmarite de proprietarii si/sau administratorii resurselor financiare. Din acest motiv, multitudinea definitiilor întâlnite în literatura de specialitate, identifica managementul financiar cu domeniul care se ocupa cu fundamentarea deciziilor financiare la nivelul întreprinderii. Managementul financiar reprezinta un ansamblu de principii, metode, tehnici, instrumente si actiuni prin intermediul carora se fundamenteaza deciziile financiare în contextul realizarii unor obiective organizationale, formulate printr-o strategie de firma.

În cazul managementului financiar, obiectivul sau general este de a asigura eficienta constituirii si utilizarii capitalului, realizând pe aceasta cale suportul financiar maximizarii valorii de piata a firmei si implicit, cresterea averii actionarilor. În raport cu acest obiectiv, unii autori definesc managementul financiar si într-o forma simplificata, focalizându-l numai pe conducerea eficienta a procesului de alocare corecta si profitabila a resurselor.

Apreciem ca o asemenea privire restrictiva asupra problematicii managementului financiar constientizeaza importanta fundamentarii deciziei de investitii, abordata adesea cu sintagma „alocarea capitalului” („capital budgeting”), dar minimizeaza problematica stabilirii structurii financiare si determinarii costului capitalului. Or, capitalul reprezinta un factor important de productie, dar este o resursa limitata, se procura de pe piata financiara la un anumit cost. Acest efort financiar face obiectul fundamentarii deciziilor de investitii si de finantare, devine implicit, limita minima a randamentului financiar scontat cu care trebuie valorificate activele firmei si se înscrie în preocuparile managerilor financiari.

Se poate aprecia ca decizia financiara devine actul fundamental al managementului financiar, fiind rezultatul unui proces rational de alegere constienta din mai multe variante posibile, a unei solutii considerate optime în planul activitatilor si operatiunilor financiare. Fundamentarea corecta a deciziilor financiare nu este posibila fara o analiza financiara prealabila al carei obiectiv consta în diagnosticarea starii de performanta financiara a întreprinderii la încheierea exercitiului. Ea îsi propune sa stabileasca punctele tari si punctele slabe ale activitatii financiare, în vederea fundamentarii unei noi strategii manageriale de mentinere si expansiune într-un mediu concurential. De asemenea, analiza financiara face obiectul preocuparilor externe ale partenerilor economici si financiar-bancari pentru fundamentarea unor posibile actiuni de cooperare cu respectiva întreprindere. În fine, „bugetarea” oricarei actiuni a întreprinderii, atragerea de capitaluri externe (proprii si împrumutate), pastrarea si extinderea segmentelor de piata gasesc în analiza financiara o baza de fundamentare ca premisa esentiala în efectuarea unei judecati profesionale si adoptarii de decizii financiare optime.