Piața Capitalului

Piaţa capitalului

• Piaţa capitalului reprezintă relaţiile băneşti care se formează în procesul atragerii şi plasării fondurilor băneşti, relaţii rezultate din confruntarea cererii şi ofertei de capital, formându-se resursele financiare ale agenţilor economici.

• Oferta de capital cuprinde totalitatea mijloacelor băneşti disponibile pentru plasament la un moment dat sau într-o anumită perioadă de timp şi la un anumit preţ (dobândă). Ea include economiile care se formează în perioada dată, capitalul eliberat dintr-un împrumut sau dintr-o folosinţă anterioară, transformarea sumele inactive, a imobilizărilor, în lichidităţi active, capitaluri băneşti care devin disponibile pentru un interval de timp.

• Cererea de capital reflectă totalitatea nevoilor de capital ale agenţilor economici la un moment dat, ori într-o anumită perioadă, având în vedere şi nivelul dobânzii pe care sunt dispuşi s-o suporte. Are drept componente capitalul solicitat pentru investiţii, resursele suplimentare necesare pentru funcţionarea capitalului împrumutat.

• Piaţa capitalului cuprinde toate posibilităţilor de procurare a capitalului, respectiv atât pieţele de credit, cât şi pieţele de titluri de valoare negociabile.

• Dacă se are în vedere perioada de timp pentru care se solicită şi se oferă capitalul, piaţa capitalului cuprinde două componente principale aflate în strânsă legătură:

• - piaţa capitalului pe termen scurt, cunoscută mai ales sub denumirea de piaţă monetară;

• - piaţa capitalului pe termen mijlociu şi lung, cunoscută şi sub denumirea de piaţă financiară.

• Piaţa de capital pe termen scurt cuprinde relaţiile care se formează în domeniul atragerii şi plasării fondurilor pe termen scurt, până la 1 an, având rol deosebit în finanţarea pe termen scurt a activităţii economice. Este în esenţă o piaţă interbancară, prin care băncile se împrumută între ele, cele care au un surplus de încasări îl împrumută celor care au surplus de plăţi (pe termen de o zi până la un an), realizându-se o funcţie de compensare a excedentului şi deficitului de lichidităţi bancare.

• Piaţa de capital pe termen mijlociu şi lung cuprinde relaţiile ce se formează în domeniul atragerii şi plasării fondurilor pe termen mijlociu (1 – 7 ani) şi lung, peste 7 ani. Are următoarele componente:

• a) piaţa financiară, formată din piaţa acţiunilor, obligaţiunilor şi altor titluri financiare pe termen lung;

• b) piaţa împrumuturilor pe gaj de titluri pe termen lung (lombardul);

• c) piaţa ipotecară.

Creditul: conţinut, funcţii, forme

• Creditul este o relaţie bănească care se formează, odată cu acordarea de împrumuturi băneşti sau sub formă de bunuri materiale şi servicii, unor persoane fizice sau juridice, iar rambursarea urmează să se efectueze la o dată ulterioară numită scadenţă.

• Relaţia bănească de credit presupune:

• a) un raport juridic contractual, prin care o persoană numită creditor pune la dispoziţia altei persoane, numită debitor, o sumă de bani, un bun material sau servicii evaluate în bani;

• b) plata unui anumit preţ de către debitor, creditorului, se face sub forma dobânzii, pentru folosirea împrumutului;

• c) rambursarea sumei împrumutate (plus dobânda), de către debitor creditorului, se face după o anumită perioadă, numită scadenţă.

• Funcţiile şi rolul creditului:

• a) Funcţia distributivă - mobilizează resursele băneşti disponibile în economie, redistribuindu-le apoi, prin acordarea de împrumuturi;

• b) Funcţia de creştere a acţiunii productive a capitalului - pune în mişcare forţe economice latente;

• c) Influenţează creşterea economică, ca urmare a rolului său în procesul transformării economiilor în investiţii;

• d) Contribuie la dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, stimulându-se concurenţa;

• e) Funcţia de emisiune monetară a banilor de cont;

• f) Rolul important în desfăşurarea relaţiilor economice externe.

• Printre elementele care asigură elasticitatea creditului în economia de piaţă, deci o largă accesibilitate, sunt:

• A. Consemnarea;

• B. Transferabilitatea.

• Consemnarea - raportul de credit se materializează în consimţământul debitului privind datoria, creându-şi înscrisul sau titlul de credit. Pe această bază, creanţa poate fi înstrăinată şi deci, se poate transfera calitatea de creditor.

• Transferabilitatea – creditorul nu este legat definitiv de raportul de credit respectiv, ci poate renunţa la această calitate cedând-o, de regulă, prin vânzare, altei persoane interesată în valorificarea capitalului pe această cale.

Formele creditului

• I. După forma în care se acordă creditul poate fi:

• 1. Credit comercial;

• 2. Credit bancar.

• 1. Creditul comercial este creditul acordat de furnizor cumpărătorilor sub formă de livrări de mărfuri, executării de lucrări sau prestării de servicii, cu plata la o dată ulterioară.

• În cazul creditului comercial, obligaţia de rambursare se consemnează într-un instrument specific care este cambia, utilizându-se însă şi trata ori biletul la ordin.

• 2. Creditul bancar reprezintă creditul acordat în bani, de către bănci, firmelor sau persoanelor fizice care au nevoie de anumite disponibilităţi băneşti, pe o durată determinată. Se deosebeşte de creditul comercial prin faptul că se acordă din capitalul inactiv, aflat în căutare de plasament.

• Obiectul creditului bancar îl constituie capitalul de împrumut. La acordarea sa se are în vedere şi riscul insolvabilităţii debitorului, fiind garantat cu mărfuri, efecte publice, acţiuni, etc.

• Creditul bancar are o dublă destinaţie:

• a) împrumut de capital, când măreşte capitalul real;

• b) împrumut în bani, folosit numai ca mijloc de plată fără a contribui la creşterea activităţii economice.

• Creditul bancar îmbracă mai multe forme:

• de scont;

• în cont curent;

• de lombard (pe gaj de efecte publice, de efecte de comerţ şi de mărfuri);

• ipotecar;

• documentar;