Marketing Direct

CAP.1 Conceptul de marketing direct

1.1. Comunicarea directă – suport conceptual al marketingului direct

Definiţiile date comunicării sunt foarte numeroase, acestea conţinând un număr de elemente comune ale conceptului de comunicare care se regăsesc în practic toate definiţiile elaborate în decursul timpului. Aceste elemente comune sunt : emiţătorul (iniţiatorul comunicării), receptorul (destinatarul comunicării), modul de comunicare (mediul, vehiculul) utilizat şi mesajul. Aceste elemente nu lipsesc din nici una dintre definiţiile şi din nici unul dintre modelele elaborate în decursul timpului în acest domeniu.

Richard Weiner consideră comunicarea drept „transmiterea sau schimbul de informaţii, semnale, mesaje sau date prin diferite mijloace – vorbire (comunicarea verbală),scriere (comunicarea scrisă), de la o persoană la alta (comunicarea personală) sau prin telefon, telegraf, radio sau alte canale, în cadrul unui grup sau orientată către indivizispecifici sau grupuri specifice”. Autorii dicţionarului de sociologie privesc comunicarea ca un „proces de emitere a unui mesaj şi de transmitere a acestuia într-o manieră codificată cu ajutorul unui canal către un destinatar, în vederea receptării”.

Modelul comunicării propus de Shannon şi Weaver (1949) este un model liniar reprezentat grafic mai jos.

Figura 1.1.2. Modelul comunicării propus de Shannon şi Weaver (1949)

Adaptare după Watson, J., Hill, A. – A Dictionary of Communication and Media Studies, third

edition, Edward Arnold, London, 1993, p.172

Modelul propus de Shannon şi Weaver reprezintă punctul de pornire pentru majoritatea

definiţiilor date comunicării, indiferent de contextul specific de realizare al acesteia, şi pentru

abordarea analitică a domeniului.

Wilbur Schramm (1954) va contribui la extinderea acestuia dintr-o perspectivă calitativă. Mult mai interesat de aspectele legate de comunicare şi mai puţin de latura tehnologică a acesteia, Schramm construieşte trei modele distincte, dintre care, unul este prezentat în figura de mai jos:

Figura 1.1.3. Modelul de comunicare ale lui Schramm (1954)

Adaptare după Watson, J., Hill, A. – A Dictionary of Communication and Media Studies”,

third edition, Edward Arnold, London, 1993, p.166

În procesul dezvoltării sale, comunicarea umană a parcurs mai multe stadii. În literatura de specialitate se menţionează şase stadii de dezvoltare ale comunicării:

(1) stadiul comunicării prin semne şi semnale: este specific indivizilor a căror existenţă s-a desfăşurat în urmă cu zeci de mii de ani. Comunicarea se realiza prin intermediul semnelor şi a gesturilor făcute instinctual de către indivizi. Este stadiul în care au apărut „comportamentele nonverbale” şi, respectiv „comunicarea non-verbală”.

(2) stadiul comunicării orale şi al folosirii limbajului articulat: a început acum circa 35000 de ani şi se caracterizează prin folosirea limbajelor.