Marketingul în Micile Afaceri

Capitolul 1 Antreprenorul-promotorul afacerilor

1.1.Istoricul afacerilor

Originea afacerilor se pierde în negura timpului. Acestea au avut o evoluţie sinuoasă, cu perioade de glorie şi decădere. Cauza acestei evoluţii o constituie modul în care ele au fost percepute de-a lungul timpului. În continuare, prezentăm câteva repere mai importante din această evoluţie.

Antichitate. În vechiul Regat babilonian afacerile erau în floare. Cu două milenii înainte de Cristos a apărut Codul lui Hammurabi, care prevedea principiile de comportament şi conduită ale comercianţilor şi vânzătorilor ambulanţi. În Grecia antică, afacerile şi îndeosebi comerţul s-au dezvoltat. Totuşi, filozofii greci priveau comerţul cu dispreţ. În Roma antică deşi comerţul a fost tolerat, nu era văzut nimic nobil în această activitate.

Evul mediu. Această perioadă este una de stagnare. Sistemul feudal şi biserica catolică au inhibat dezvoltarea economică. Doar în ultima parte Evului mediu s-a înregistrat o modificare importantă, în special în oraşele-republică italiene. Comerţul fiind considerat o activitate degradantă, clerul, nobilii, militarii nu puteau face acte de comerţ. În schimb, negustorii nu aveau bani pentru a-şi desfăşura normal activitatea lor. Soluţia găsită a fost apariţia formei de asociere “societa en comandita semplice” – societatea în comandită simplă, existentă şi astăzi în unele ţări. În felul acesta, se unea capitalul nobililor, militarilor şi clerului cu priceperea negustorilor – oamenii fără de odihnă - pentru a obţine satisfacţii ambele părţi.

Capitalismul etic. Dezvoltarea urbanismului şi comerţul de peste mări au schimbat atitudinea faţă de afaceri în general şi faţă de comerţ în special. Un rol important în schimbarea opticii despre afaceri a avut şi religia.

Există două explicaţii interesante cu privire la modificările în valorile religiei şi a atitudinii acesteia faţă de afaceri.

Werner Sombart arată că iudaismul a fost cel care a avut un rol esenţial în schimbarea acestei optici. Deoarece evreii nu puteau deţine pământ în Europa şi le era interzis să desfăşoare activităţi în anumite domenii, ei au fost impinşi spre domeniul afacerilor. La acestea, se adaugă şi valorile iudaice: sobrietatea, economia şi autocontrolul.

Max Weber arată în lucrarea Etica protestantă şi spiritul capitalist că protestantismul a avut un rol fundamental în schimbarea atitudinii faţă de afaceri şi dezvoltarea spiritului antreprenorial. Martin Luther, întemeietorul protestantismului german, a pus accent pe rolul acţiunilor individuale, interpretarea Bibliei şi importanţa muncii. Jean Calvin, fondatorul calvinismului, a subliniat valorile calvine: modestia, cumpătarea şi hărnicia. Calvin a considerat că bogăţia este un semn al graţiei divine, ea fiind agreată de Dumnezeu, dacă este obţinută prin muncă.

Modificarea atitudinii faţă de afaceri are şi explicaţii de natură economică. Apariţia, în anul 1776, a cărţii lui Adam Smith Avuţia Naţiunilor a fost esenţială pentru fundamentarea teoretică şi dezvoltarea eticii capitaliste. Smith a pledat pentru libertatea economică - principiul laissez-fair-ului - pe baza premisei că prin maximizarea interesului personal, fiecare individ va aduce beneficii şi avantaje pentru întreaga societate. “Mâna invizibilă” a pieţei şi concurenţa creată vor asigura maximizarea beneficiilor sociale, intervenţia statului fiind considerată negativă. El a argumentat că piaţa liberă este un mecanism ingenios, care este reglementat de cerere şi ofertă. Mâna invizibilă de astăzi este competiţia, care aduce preţuri mai mici, servicii mai bune, calitate superioară şi o mai mare varietate de bunuri şi servicii. Tocmai de aceea Adam Smith a fost considerat “părintele economiei”.

Un alt moment important în schimbarea atitudinii faţă de afaceri a fost apariţia darwinismului social. În anul 1858, Charles Darwin a scris cartea Originea speciilor, prin care explică evoluţia organismelor biologice de la formele inferioare de viaţă la cele superioare. Esenţa acestei teorii evoluţioniste este că cel mai bine adaptat supravieţuieşte. Acest concept s-a extins şi la societate în general, darwinismul social reliefând faptul că oamenii cei mai capabili şi mai dotaţi se vor ridica în vârful ierarhiei sociale şi aceasta este ordinea naturală a lucrurilor (homo homini lupus).

Darwinismul social a întărit etica protestantă şi conceptul laissez-fair – ului a lui Adam Smith. În acest fel, darwinismul social a prevăzut baza ideologică a omului de afaceri din ultima perioadă a secolului al XIX-lea.

Perioada contemporană. În perioada contemporană afacerile au luat o amploare fără precedent. Progresele realizate în tehnologie şi comunicaţii reduc distanţele şi timpul. Consecinţa o constituie globalizarea pieţelor, în condiţiile menţinerii specificului local. Chiar şi micile firme se implică în afaceri internaţionale. Internaţionalizarea nu mai este un apanaj doar al marilor corporaţii.

1.2.Conceptul de întreprinzător

Definiţie şi evoluţia comceptului de întreprinzător

Noţiunea de ”întreprinzător” provine din cuvântul franţuzesc ”entreprendre”, care înseamnă a întreprinde, a se apuca de făcut ceva, a se angaja în ceva. În decursul timpului, aceasta noţiune a avut diferite semnificaţii. Iată care sunt câteva dintre acestea.

Perioada timpurie. În timpurile mai vechi, întreprinzătorul tipic putea fi găsit în rândul militarilor şi negustorilor. În acel timp, războaiele se purtau adesea din motive economice. Conducătorii militari, asumându-şi riscuri considerabile, printr-o strategie de succes puteau obţine câştiguri substanţiale. Negustorii acelor timpuri îşi riscau şi ei averile. De multe ori negustorul şi aventurierul puteau fi găsiţi în aceeaşi persoană. Marco Polo, de exemplu, a fost un aventurier care a căutat să stabilească rute comerciale spre Extremul Orient. Negustorul-aventurier îşi asuma riscul fizic şi emoţional al unei asemenea acţiuni, iar capitalistul pe cel economic. La sfârşitul misiunii, capitalistul primea 75% din câştig, iar negustorul restul.

Evul mediu. Datorită faptului că în evul mediu comerţul era considerat un act degradant şi a restricţiilor impuse de biserică asupra ofertei de capital, întreprinzătorul tipic era un cleric. Acesta avea ca însărcinare construirea de mari lucrări arhitecturale, precum castele şi fortificaţii, clădiri publice, mănăstiri şi catedrale. Angajat în asemenea proiecte uriaşe, întreprinzătorul nu îşi asuma nici un risc, ci mai degrabă era un conducător de proiect ce folosea resursele furnizate de cele mai multe ori de guvern.

Deşi preocupaţi în primul rând de deontologie, scriitorii evului mediu au afirmat totuşi că un bun negustor trebuie să fie cumpănit în ale riscului, bine informat asupra calităţii, preţului şi costului mărfurilor, atent la detalii şi pregătit sufleteşte în caz de eşec.