Astmul Bronșic

Definiţie

Astmul bronşic = inflamaţie cronică a căilor respiratorii pe fondul căreia o multitudine de stimuli nespecifici pot produce episodic constricţia generalizată şi tranzitorie a conductelor aeriene (bronhospasmul).

- Principala caracteristică: extrema variabilitate simptomatică de la pacient la pacient, iar la acelaşi pacient de la un episod acut la altul.

Epidemiologie

Pe plan mondial

- 3-8% din populaţia globului.

- costurile asociate astmului bronşic depăşesc pe cele legate de tuberculoză şi SIDA la un loc.

În Europa, prevalenţa astmului este de aproape 2 ori mai mică decât cea a BPOC

Tablou clinic

Clinica astmului bronşic în criză este dominată de triada:

- Tuse neproductivă

- Dispnee expiratorie

- Weezing în ambele faze ale respiraţiei.

Simptomele apar episodic, izolate sau asociate.

Intercritic: pauci-/asimptomatic.

Crizele de astm se instalează preponderent în cursul nopţii, datorită ritmului circadian al calibrului bronşic: noaptea, creşterea tonusului vagal scade calibrul bronhiilor, efectul fiind amplificat la astmatic de hiperreactivitatea nespecifică a căilor respiratorii.

Absenţa crizelor nocturne din istoricul unui pacient obligă la reevaluarea diagnosticului de astm bronşic.

Criza astmatică este rezolutivă spontan sau sub tratament, deşi unul sau mai multe simptome pot persista indefinit.

Episodul acut se termină printr-un acces de tuse cu expectoraţie vâscoasă, redusă cantitativ, a cărei eliminare uşurează bolnavul.

Examenul fizic în cursul crizei pune în evidenţă:

- Inspecţia:

– creşterea diametrului toracic antero-posterior

– tahipnee cu inversarea raportului inspir/expir

– musculatura respiratorie accesorie activă

– (posibil) cianoză

- Percuţia: hipersonoritate

- Palparea: tahicardie ± puls paradoxal

- Ascultaţia:

- diminuarea/dispariţia murmurului vezicular

- raluri sibilante şi ronflante („zgomot de porumbar” )

ATENŢIE:

În perioadele intercritice examenul fizic al toracelui nu evidenţiază - în general - semne patologice.

Starea de rău astmatic (status astmaticus) = orice criza astmatică

- prelungită

- severă

- însoţită de cianoză

- care nu răspunde tratamentului bronhodilatator obişnuit

Investigaţii paraclinice

Diagnosticul pozitiv al astmului bronşic este clinic, dar trebuie confirmat prin demonstrarea caracterului reversibil al obstrucţiei bronşice prin spirometrie.

DIAGNOSTICUL SPIROMETRIC:

1. Obstrucţie reversibilă a căilor respiratorii = VEMS sub 80% din valoarea ideală + creşterea VEMS cu ≥ 15% după administrarea a 2 pufuri de beta-2 agonist.

2. Dacă VEMS = normal, demonstrarea hiperreactivităţii bronşice prin scăderea VEMS cu ≥ 15%

- după administrarea de bronhoconstrictoare

( histamină, metacolină, aerosoli non-izotonici )

- hiperventilaţie de aer rece

- exerciţiu.

Debitmetria:

Debitmetrul (peak flow-meter) = dispozitiv simplu şi ieftin, destinat să măsoare debitul expirator de vârf (peak expiratory flow, PEF) la domiciliu pentru urmărirea bolii.

Măsurarea PEF se face dimineaţa şi seara, înaintea administrării medicaţiei bronhodilatatoare.

Astm sub control = PEF se menţine ≥ 80% din valoarea teoretică / din cea maximă a pacientului respectiv.

Alte investigaţii paraclinice

1.Examenul sputei poate evidenţia:

- mulaje de mucus vâscos ale bronhiilor mici (spiralele Curschmann)

- produşi de degradare a eozinofilelor (cristale Charcot - Leyden).

2.Radiografia toracică în criză evidenţiază doar hiperinflaţia.

Ea devine utilă în diagnosticul eventualelor complicaţii ale astmului

- pneumotoraxul

- pneumomediastinul