Extras din curs

Sectoarele şi compartimentele lichidiene ale organismului

Apa totală = aprox. 60%G (greutatea corporală) = aprox. 42l.

Bărbaţi: 50-70%G

Femei: 45-65%G

Apa totală este repartizată în 2 sectoare:

- Intracelular – 55-60% din apa totală

- Extracelular – 30-45% din apa totală

o Interstiţial – 16% din greutatea corporală (75% din lichidul extracelular)

o intravascular – 4% din greutatea corporală (25% din lichidul extracelular)

o conjunctiv – 15%

o transcelular – seroase, secreţii – 2,5%

Cele două sectoare sunt separate prin membranele celulare semipermeabile care menţin diferenţele între compoziţiile chimice ale mediilor lichidiene care le separă dar şi permit schimburi hidroelectrolitice foarte intense.

Apa conţine scheletul ionic al organismului – electroliţii. Sectoarele hidrice sunt sectoare hidroionice.

În celule, apa se află în cea mai mare parte sub formă de molecule izolate (monomere), într-o mică proporţie ca agregate moleculare şi în cantităţi minime disociată ionic (H+ şi OH-). Complexele intracelulare macromoleculare sunt înconjurate de molecule de apă, conţin ioni şi molecule nedisociate în soluţie; apa liberă poate fi mobilizată cel puţin parţial sub influenţe osmotice. Apa din structura complexelor macromoleculare intracelulare – apa legată – nu poate fi mobilizată sub influenţa variaţiilor osmotice.

K+ este cel mai important cation celular (140-150 mEq/l). 98% din totalul potasiului se află în celule. Mg2+ există în concentraţii intracelulare medii de 30 mEq/l., Na+: 10 mEq/l, Ca2+: <1 mEq/l. Fosfaţii (75 mEq/l) şi proteinele (46 mEq/l) sunt anionii intracelulari cei mai bine reprezentaţi. Cl+: 4 mEq/l.

Lichidele extracelulare sunt repartizate în compartimente

Interstiţiul conţine fibre de colagen, filamente lungi de proteoglicani (acid hialuronic-98%, proteine-2%) care alcătuiesc o reţea foarte fină ce umple spaţiile dintre celule şi în ochiurile căreia stau lichidele interstiţiale alcătuind gelul tisular. Lichidele curg greu prin gelul tisular, în schumb, difuzează. Această difuziune permite transportul rapid prin interstiţiu al moleculelor de apă şi al electroliţilo, substanţelor nutritive, deşeurilor. Compoziţia ionică a lichidelor interstiţială este similară cu cea plasmatică. Proteinele sunt prezente doar înb plasmă în concentraţie de 16 mEq/l şi se comportă ca anioni.

Osmolaritate. Osmolalitate. Tonicitate (osmolaritate efectivă). Diferenţă osmolară.

Molalitate = concentraţia particulelor sau concentraţia solvatului dintr-un fluid (apa). Osmolalitate = măsura particulelor osmotic active într-un litru de apă (mOsm/kg apă)

Osmolul=presiunea osmotică dezvoltată de 1Mol de substanţă nedisociată dizolvată într-un litru de apă.

Osmolaritate = nr. de particule osmotic active dizolvate într-un litru de soluţie (Osm/l sol)

Osmolaritatea plasmei = numărul de mOsm prezenţi într-un litru de plasmă (mOsm/l plasmă): 300-310mOsm/l pl.

Osmolalitatea plasmei = 285 – 295 mOsm/kg apă.

Constituentul major al osmolarităţii serice este Na2+, la care se adaugă glucoza şi ureea.

Diferenţa osmolară = osmolaritatea măsurată – osmolaritatea calculată.

Când în plasmă se acumulează substanţe osmotic active, altele decât sodiul, glucoza şi ureea, diferenţa osmolară creşte:

- Intoxicaţii cu substanţe cu greutate moleculară mică – ex.: etilenglicol, droguri, substanţe chimice.

- Acumularea de produşi de catabolism – ex.: stările de şoc.

- Intoxicaţia cu alcool etilic etc.

Tonicitatea (presiunea osmotică, osmolaritatea efectivă) = forţa exercitată de o parte şi de alta a unei membrane semipermeabile de către două lichide inegal de bogate în molecule dizolvate, membrana fiind impermeabilă pentru solvaţi şi permeabilă pentru solvent.

Tonicitatea se referă la concentraţia particulelor care nu pot trece membranele biologice. Acestea sunt sbstanţe osmotic active (nepenetrabile prin membrane).

Presiunea osmotică şi omolaritatea sunt direct proporţionale cu numărul de particule dizolvate într-un volum de lichid indiferent de masa, valenţa, volumul, încărcătura lor electrică.

Apa traversează membranele pentru a stabli un echilibru osmotic între mediul extracelular şi el intracelular, astfel încât:

Osmolaritatea fluidului extracelular = Osmolaritatea fluidului intracelular

Solvaţii intra- şi extracelulari sunt osmoli care se comportă diferit în funcţie de:

- Permeabilitate

- Prezenţa unor transportori

- Prezenţa unor pompe active

Osmolii (particulele) predominant extracelulare: Na2+, Cl-, HCO3-.

Osmolii predominant intracelulari: K+, esterii fosfaţilor organici – ATP, creatin fosfatul, fosfolipide.

Solvaţii (osmolii) care nu pot traversa membranele determină tonicitatea unui compartiment (osmolaritatea efectivă). Solvaţii care traversează membranele nu contribuie la transferul apei şi nu modifică tonicitatea (osmoli inefectivi) – ex.: ureea.

Ureea difuzează prin membranele biologice. Modificările concentraţiei ureei modifică osmolaritatea plasmei dar nu şi tonicitatea. În schimb, modificările sodiului, glucozei afectează atât osmolaritatea cât şi tonicitatea plasmei, respectiv a mediului extracelular.

Efectul hiperglicemiei asupra natremiei.

Transferul apei între compartimentele intravascular şi cel interstiţial se petrece prin peretele capilar şi este determinat de forţele Starling – presiunea hidrostatică şi presiunea coloidosmotică.