Îngrijitor bătrâni la domiciliu

CAP 1. INTRODUCERE

1.1. BĂTRÂNEŢEA CA ETAPĂ DE VÂRSTĂ

Ca etapă distinctă de vârstă, bătrâneţea reprezintă o „perioadă de profundă degradare şi involuţie a principalelor funcţii ale organismului uman” (Rădulescu, 1994). Vom încerca să descriem acest ciclu de viaţă surprinzând principalele modificări biologice, psihice şi sociale pe care le presupune procesul de îmbătrânire. Este necesar să cunoaştem toate aceste modificări deoarece ele impun un anumit specific în dialogul cu persoana vârstnică.

Bătrâneţea nu reprezintă o etapă omogenă de viaţă, ci un ciclu care se manifestă diferenţiat de la o persoană la alta. Această ultimă perioadă a vieţii include mult mai mulţi ani decât oricare dintre perioadele de dezvoltare umană. Percepţia şi atitudinea faţă de persoanele în vârstă a pendulat de-a lungul timpului şi în diferite spaţii geografice între respect, veneraţie (uneori până la divinizare) şi ignorare, marginalizare, ironizare.

Trecerea la „vârsta a treia” presupune o serie de modificări în plan social, psihologic şi biologic, modificări care supun individul la un anumit stres. Pentru ca el să reuşească să se adapteze la schimbările şi pierderile experimentate în această perioadă a vieţii trebuie să accepte anumite lucruri.

Modificările fiziologice (biologice) determinate de bătrâneţe nu apar la toţi indivizii la aceeaşi vârstă cronologică sau în aceleaşi proporţii (în funcţie de capacităţile acestora de compensare). Odată cu înaintarea în vârstă creşte vulnerabilitatea la îmbolnăviri, bolile fiind contactate mai uşor (datorită faptului că modificările fiziologice, normale la această vârstă, slăbesc organismul, îi scad rezistenţa şi capacitatea de adaptare), iar vindecarea presupunând un proces mai îndelungat şi mai greoi.

Îmbătrânirea psihologică (cea firească de vârstă) are un caracter diferenţial (există diferenţe semnificative la o persoană la alta şi de la o funcţie la alta la aceeaşi persoană), este polideterminată (depinde de particularităţile genetice, somatice, morale sau sociale ale persoanei vârstnice) şi presupune deficienţe care au un caracter relativ (evoluţie neliniară, bazată pe îmbunătăţirile compensatorii).

Persoanele vârstnice suferă o serie de modificări şi în ceea ce priveşte rolurile lor. Ele se dezangajează treptat din rolurile sociale active şi adoptă alte roluri pasive (de dependenţă) sau compensatorii precum cele de văduv, bunic, pensionar, voluntar. Înaintarea în vârstă presupune mai degrabă pierderea unor roluri, decât achiziţionarea unora noi (de exemplu, rolul de soţ, rolul de persoană activă), presupune pierderea consistenţei rolurilor (de exemplu, rolul de părinte îşi pierde din conţinut).

Retragerea din activitatea profesională reprezintă o schimbare majoră de statut şi rol în viaţa unei persoane, iar sosirea acestui moment poate constitui un factor major de stres ce determină tulburări de adaptare. Semnificaţia retragerii din activitate şi adaptarea la noua situaţie depind de atitudinea faţă de muncă, starea de sănătate, situaţia financiară, relaţiile cu cei apropiaţi. Pensionarea poate constitui o etapă de criză sau o perioadă de „schimbare planificată” (dezvoltarea sau continuitatea unor interese şi anticiparea unor noi roluri disponibile în familie şi comunitate). Tulburările determinate de pensionare şi apoi chiar „moartea socială” a individului afectează mai degrabă bărbaţii deoarece aceştia sunt mai total angajaţi în activitatea profesională în timpul vieţii active decât femeile (acestea sunt angajate în paralel în activităţi casnice, în care se pot transfera total după pensionare). În mediul urban oamenii tind să suporte mai greu momentul pensionării decât cei din rural deoarece în perioada adultă s-au dedicat exclusiv activităţii profesionale (în rural încetarea activităţii nu se realizează niciodată brusc şi complet).

Vârstnicii pot fi ajutaţi să îşi completeze agenda săptămânală cu alte genuri de activităţi: implicarea în asociaţia pensionarilor, organizarea unor colecte sau tombole, participarea la programele unor cluburi, implicarea în activităţi de voluntariat etc.. Cei recent pensionaţi pot fi îndrumaţi să-şi aducă contribuţia la soluţionarea unor probleme sociale având în vedere experienţa acumulată şi perspectiva dobândită. În concluzie, este necesar ca să orienteze vârstnicii spre activităţi prin care să se valideze utilitatea lor. La vârsta senectuţii relaţiile cu cei apropiaţi (soţ/soţie, copii, nepoţi, fraţi, surori, prieteni) prezintă anumite particularităţi şi cresc în importanţă deoarece schimbările care apar în ceea ce priveşte starea de sănătate, nivelul economic şi rolurile sociale solicită resursele fizice şi psihologice ale persoanei şi duc la creşterea vulnerabilităţii sale.

Factori precum sărăcia, absenţa unor măsuri de sănătate publică, apartenenţa la grupuri etnice şi rasiale, diferenţa de gen, handicapul, reprezentarea socială a bătrâneţii, problemele asociate bătrâneţii, starea de sănătate fizică şi psihică, situaţia de dependenţă, situaţia economică, locuirea, discriminarea, statusul în declin, excluziunea socială, singurătatea şi izolarea socială, abuzul, accesul la servicii (de asistenţă socială, medicale) şi bunuri adecvate cerinţelor speciale generează vulnerabilităţi la „vârsta a treia”. Dintre grupurile de vârstnici cel mai grav afectaţi par să fie: indivizii foarte în vârstă (peste 85 de ani); vârstnicii care trăiesc singuri (celibatarii, văduvii şi divorţaţii); femeile în vârstă (în particular celibatarele şi văduvele; diferenţele demografice, culturale şi de venituri dintre genuri); vârstnicii din centrele rezidenţiale; vârstnicii fără copii; vârstnicii care suferă de afecţiuni sau handicapuri grave; cuplurile în vârstă în care unul dintre membri este grav bolnav.

Problemele sociale (pensionarea, izolarea), cele economice (scăderea veniturilor, sărăcia), cele morale (nerespectarea drepturilor sale legitime) agravează problemele de sănătate ale vârstnicului, fapt care impune sarcini deosebite atât serviciilor de sănătate, cât şi celor de asistenţă. Pe de altă parte, abandonul grijii faţă de propria sănătate, stilurile nesănătoase de viaţă, deficitul de acces la serviciile medicale, deficitul serviciilor de prevenţie şi tratament ambulatoriu contribuie la situaţia critică a stării de sănătate a multor vârstnici.

1.2. DESCRIEREA OCUPAŢIEI

Ocupaţia se aplicã îngrijitorului la domiciliu bãtrâni şi presupune o sferã largã de competenţe pentru desfãşurarea activitãţii de îngrijire.

Îngrijitorul la domiciliu bãtrâni trebuie sã-şi dovedeascã competenţele în principal la aplicarea normelor de igienã atât pentru persoana asistatã cât şi pentru propria-i persoanã, la mobilizarea şi transportul persoanei asistate, la alimentaţie şi administrarea alimentelor şi la supravegherea permanentã a stãrii de sãnãtate a persoanei asistate.

Îngrijitorul la domiciliu a bãtrânilor necesitã cunoştinţe medii din sfera medicalã, rãbdare, calm şi abilitatea de combinare a programul zilnic de îngrijire obligatoriu, cu alte activitãţi de relaxare pentru a asigura starea de confort a bãtrânului asistat.

Deoarece activitãţile specifice se desfãşoarã în permanentã colaborare cu persoana asistatã /familia/echipa medicalã, comunicarea la locul de muncã contribuie la buna desfãşurare a activitãţilor specifice.

1.2.1. COMPLETAREA FIŞEI DE ÎNGRIJIRI A PERSOANEI ASISTATE

Îngrijitorului la domiciliu bătrâni trebuie să sesizeze şi să noteze în fişa de îngrijiri aspecte privind situaţiile noi apărute în starea generală a persoanei asistate, precum şi măsurile imediate adoptate pentru eliminarea riscurilor.

Orice modificare survenită în comportamentul persoanei asistate trebuie identificată rapid şi notată în fişa de îngrijiri. Datele identificate sunt evaluate cu corectitudine pentru adaptarea îngrijirilor imediate, necesare şi semnalate familiei. Datele specifice sunt consemnate corect, lizibil, concis în formulare corespunzătoare. Fişa de îngrijiri este pusă zilnic la dispoziţia familiei/echipei medicale.

Modificările survenite se referă la starea de sănătate ( apariţia febrei, modificarea simptomelor deja cunoscute, apariţia de simptome noi etc.); stări comportamentale (apatie, tristeţe, lipsa poftei de mâncare etc).