Patologie Articulară

Semiologie articulară

I. Interliniul articular:

- Lărgirea ; presupune lichid intraarticular la articulaţiile fixe şi rezorbţie osoasă la semimobile.

- Îngustarea- se face pe seama cartilajului articular

- Dispariţia – cele două epifize vin în contact, interliniul articular fiind încă trasat sau dispărut, sau anchiloză.

II. Epifizele :lama osoasă subcondrală poate fi :

- subţiată parţial sau total, ori chiar să se lase descoperit ţesutul spongios subiacent

- denivelată prin eroziuni

- îngroşată parţial sau global

III. Axul articular care suferă abateri de la normal, fiind modificări consecutive modificărilor articulare şi periarticulare.

Afecţiuni articulare congenitale

I. Luxaţia congenitală de şold poate fi teratologică – asociată cu alte malformaţii sau displazie congenitală. Pe radiografia de faţă se delimitează linii şi puncte anatomice, măsurarea unor unghiuri. Se constată hipoplazia plafonului acetabular, deplasarea capului femural în sus şi lateral, hipoplazia nucleului femural. Luxaţia poate fi uni sau bilaterală.

II. Luxaţiile multiple congenitale; şolduri, genunchi, coate se asociază şi cu alte anomalii osteo-articulare.

III. Redorile articulare congenitale- cea mai obişnuită, „ piciorul strâmb congenital”.

Radiodiagnosticul luxaţiilor

Radiodiagnosticul stabileşte:

1. tipul de luxaţie

- luxaţie propriu- zisă ; pierderea totală a contactului celor două oase,

- subluxaţie – păstrarea unui punct de contact între oase,

- luxaţii simultane- păstrarea contactului a două oase faţă de al treilea- ex. luxaţia de cot .

2 starea epifizelor- fracturi, deslipiri epifizare.

3. factorii favorizanţi anatomici se vor căuta în luxaţiile recidivante.

Radiodiagnosticul afecţiunilor infecţioase

1) Osteoartrita T.B.C imaginile incipiente constau în îngustarea interliniului articular, neregularitatea capetelor osoase, ancoşe pericondrale, demineralizarea şi leziuni distructive osoase subcondrale. Prin evoluţie capetele osoase sunt denudate de cartilaj, vin în contact unul cu altul, procesul eroziv continuă cu distrucţii osoase importante, dacă intervine sterilizarea se instalează o anchiloză completă sau parţială, în raport cu întinderea leziunilor ulcerative.

Localizări cele mai frecvente ale osteoartritei T.B.C sunt:

- rahis (Morb Pott); particular este modificarea de poziţie – prin distrucţia hemicorpurilor vertebrale apare cifoza angulară.

- osteoartrita şoldului

- osteo-artrita genunchiului

- pot fi situate şi la pumn, sacro-iliac, cot etc

2) Osteoartrita stafilococică – produce puroi în articulaţie cu demineralizarea epifizelor, pensare articulară, distrucţia rapidă a capetelor osoase urmate de subluxaţii. După vindecare, distrucţiile articulare pot duce la anchiloză cu deformare articulară.

Artropatiile inflamatorii

1. Poliartrita reumatoidă – semnele de debut apar la articulaţiile interfalangiene proximale, intercarpo- falangiene şi pumn. Se constată tumefiere de părţi moi articulare, demineralizare epifizară cu distrugerea cartilajului, eroziuni de suprafaţă ale corticalei care apar la stiloida cubitală, capetele metacarpiene şi epifizele falangiene; mici lacune punctate, mai frecvent pe scafoid, pensări articulare..În fazele avansate, se ajunge la anchiloza carpului, mâna este dezaxată faţă de antebraţ, mâinile sunt dezaxate faţă de metacarpiene.