Radiologie

Tehnici de examinare:

Examinările imagistice pot fi împărţite în:

1. explorări radiologice

- Radiografia „standard”

- Tomografia computerizată

- Fistulografia

- Artrografia

2. explorări imagistice neradiologice.

- Scintigrafia osoasă

- Explorarea I.R.M

- Explorarea ultrasonografică

1. examinarea radiologică:

Radiografia osoasă :

-Trebuie făcută în cel puţin două incidenţe perpendiculare- pentru că examenul radiologic este reprezentarea unei structuri tridimensionale trebuie făcută reconstrucţia în cele trei dimensiuni a leziunii.

Chist osos la nivelul ulnei

– Trebuie să cuprindă cel puţin o articulaţie a osului examinat- astfel se pot stabili modificări de poziţie în ax ale osului.

– Trebuie făcut în regiunile simetrice examinări bilateral.

Tomografia computerizată- este o examinare complementară în investigaţia osteo-articulară – permite evidenţierea unor detalii de structură ale osului, a studiului rapoartelor anatomice a regiunii explorate şi evidenţiază extensia de vecinătate a procesului patologic, putânde-se efectua şi reconstrucţii. Ea permite efectuarea unor manevre intervenţionale ( puncţii) atât în scop diagnostic cât şi terapeutic.

Fistulografia – constă în introducerea unui produs de contrast printr-un orificiu preformat comunicând cu o cavitate patologică apărută în leziune.

Artrografia – permite studiul detaliat al spaţiului articular, a suprafeţelor articulare, a mijloacelor de sustentaţie(burelete, meniscuri, etc) şi a capsulei articulare. Examinarea se face folosind substanţe de contrast pozitive (radioopace) sau negative (aer) care sunt introduse intraarticular- este metodă invazivă şi este înlocuită de alte metode imagistice.

2. explorări neradiologice:

Scintigrafia osoasă: - este deosebit de fiabilă în diagnosticul incipient al tumorilor maligne, dar mai ales în bilanţul lezional al metastazelor osoase. Este utilă şi în diagnosticul distrofiilor osoase. Metoda este repetabilă şi mai puţin iradiantă decât alte examene radiologice.

Explorarea I.R.M.-este neiradiantă, permite evidenţierea tuturor structurilor anatomice, studiul atât secţional în mai multe planuri, atât în reconstrucţia 2-D şi 3-D a regiunilor investigate.

Explorarea ultrasonografică- este fiabilă în studiul părţilor moi şi a articulaţiilor.

Fractură costală

Anatomie radiologică normală

Ţesutul osos este un ţesut conjunctiv dur, alcătuit dintr-o matrice proteică, săruri minerale şi celule.70% din greutatea osului este dată de impregnarea în săruri de calciu a matricei proteice.

Tesutul osos poate prezenta două tipuri de os:

- ţesut osos compact – care radiologic se prezintă ca o opacitate în bandă cu

contururi bine precizate, regulate, de aceeaşi intensitate pe toată aria de proiecţie şi omogenă.

- ţesut osos spongios - format dintr-o reţea de lamele osoase cu dispoziţie tridemensională, aparent anarhică, care delimitează între ele areole conţinând ţesut moale medular.

Periostul este o structură conjunctivă care înconjoară osul, densitatea lui îl face invizibil în mod normal la osul adult, poate fi decelat în condiţii normale la copil. În acest caz este decelată o opacitate liniară fină, regulată, care dublează conturul osului la nivelul diafizei.

După dimensiune oasele se clasifică în:

- oase lungi

- oase scurte

- oase plate

La un os lung se descriu două epifize şi o diafiză, legătura dintre ele realizându-se prin metafiză. La periferie este o zonă de ţesut osos compact care la diafiză se numeşte compactă şi se subţiază la nivelul epifizei se numeşte corticală. Între cele două compacte se află canalul medular.