Extras din curs

I. CADRUL CONCEPTUAL ŞI METODOLOGIC AL ŞTIINŢEI MĂRFURILOR

1.1 Locul şi importanţa conceptelor fundamentale ale ştiinţei mărfurilor

Spre deosebire de domeniul ştiinţelor exacte şi al celor larg consacrate (de ex., matematica, fizica, statistica etc.) unde s-au impus riguros conceptele specifice terminologiei de bază, în domeniul studiului mărfurilor se poate vorbi în mod real de o fază a cristalizării acestei consacrări. Acest fapt este ilustrat şi de inconsecvenţele şi chiar dezacordurile în folosirea unitară a acestor concepte.

Astfel de necorelări sunt specifice între terminologiile materiilor legislativ-normativă, standardelor, literaturii de specialitate şi foarte evidente în cazul terminologiilor producătorilor şi comercianţilor şi îndeosebi a terminologiei (vocabularului) consumatorilor, foarte puţin unitară.

Crearea şi consacrarea unei terminologii unitare constituie un prim pas în afirmarea unui domeniu al ştiinţei. Unele trăsături esenţiale ale terminologiei şi vocabularului specifice ştiinţei mărfurilor, cum sunt accesibilitatea şi relativa simplitate, sunt date de caracterul prin excelenţă neelitist al activităţii comerciale, antrenează cu precădere ca operatori indivizi cu mare potenţial de care comunicare la niveluri medii şi joase, element esenţial pentru asigurarea profitabilităţii activităţilor din acest domeniu .

Fondul conceptual elementar al merceologiei cuprinde o suită de termeni care, spre deosebire de semnificaţiile pe care le au în vocabularul general, în merceologie fac obiectul utilizării cu o conotaţie bine precizată, reclamând cunoaşterea şi utilizarea corectă în special de către cei implicaţi în circulaţia mărfurilor. Pe aceste concepte se organizează întreaga problematică merceologică.

Între aceste concepte se regăsesc: marfa şi termenii folosiţi cu semnificaţie similară - bun, produs, articol, ca şi o suită de concepte referitoare la marfă: proprietăţi, caracteristici, indicatori, parametri, indici, funcţii etc.

1.2. Importanţa şi semnificaţia conceptului marfă. Semnificaţii particulare

Cercetarea teoretică a mărfii cunoaşte o etapă de emancipare la nivelul principiilor şi tezelor, remarcându-se o părăsire a abordărilor doctrinar-materialiste care au monopolizat ştiinţa economică românească în ultimele decenii.

În acest context se disting câteva încercări de abordare a problematicii mărfii în tradiţia şcolii economice occidentale. Astfel, marfa nu mai este considerată exclusiv un bun gândit şi realizat pentru schimb şi vândut ulterior, ci, aşa cum îl consideră numeroase surse, până la nivelul dicţionarelor curente, reprezintă „un bun care se vinde şi se cumpără". Realitatea evidenţiază frecventele situaţii în care bunuri din cele mai variate categorii îşi alternează statutul economic în mod repetat, conform contextului economic şi intereselor deţinătorilor de bunuri.

Situaţia respectivă impune deconcentrarea obiectului de studiu al merceologiei din spaţiul producţiei bunurilor de consum - respectiv producţia de tip industrial - a unor segmente reprezentative prin ponderea lor în consumul populaţiei şi în comerţul cu bunuri de consum, respectiv alimente, mărfuri metalo-chimice, electrice şi electronice, mărfuri textile şi din piele etc. şi orientarea studiului mărfurilor spre zone sensibil mai cuprinzătoare.

Categoria marfa include nu numai bunuri materiale - şi nu doar pe cele realizate de producţia mare, ori pe cele cu pondere majoră în comerţ - ci şi bunuri imateriale - servicii, informaţii, asistenţă, consultanţă etc, la nivelul comerţului, al altor domenii - transporturi, logistică extraproducţie, al strategiilor de dezvoltare socială, şi chiar la nivelul politic, când acestea au caracter comerciabil.

Însăşi denumirea de merceologie - cea mai recentă dintre denumirile ştiinţei mărfurilor - evidenţiază că întreaga problematică merceologică gravitează în jurul categoriei marfă.

Marfa reprezintă unul din termenii cu veche utilizare atât în vorbire, cât şi în scris. Primele texte de limbă română au evocat mărfuri variate, iar textele biblice tipărite în secolul al XVI-lea au folosit diverse cuvinte pentru traducerea termenului marfă din sursele de origine.

Din definiţiile surselor româneşti din perioada economiei libere (până în 1945) şi din perioada de tranziţie la economia liberă (după 1989) rezultă următoarele trăsături esenţiale:

a) marfa este orice bun care se vinde şi se cumpără;

b) marfa este rezultat al muncii omeneşti;

c) marfa este destinată schimbului, deci este gândită şi realizată exclusiv

pentru nevoi nepersonale;

d) schimbul mărfii se face prin vânzare-cumpărare, adică prin fapte de comerţ /Codul comercial român, art.3, al.1,2/.

Aceste trăsături conturează un câmp categorial mult mai larg şi mai adecvat varietăţii de ipostaze mărfare specifice economiei libere.

O dovadă în acest sens o constituie definiţiile mărfii în sursele occidentale. Marfa - se spune în Grande Dizionario Enciclopedico /Italia, 1958/ - reprezintă orice bun mobil care poate forma obiectul unui act de vânzare-cumpărare şi care este destinat schimbului. În sens larg, sunt mărfuri şi bunurile imateriale - deschiderea unei întreprinderi, brevetele, riscurile asigurabile, pentru că pot fi obiecte de tranzacţie comercială .

O notă de maximă rezumare la esenţialul definiţiei se remarcă şi în lucrările Larousse, care consideră marfa ca „obiect, produs care se vinde şi se cumpără".

1.3. Substituiri terminologice: articol, bun, produs

Dintre variatele domenii de activitate umană, comerţul excelează prin mobilitatea conceptuală şi căutarea noului nu numai în domeniul activităţilor operative, ci şi în plan teoretic. Marfa - concept merceologie fundamental - prezintă particularităţile fenomenului precizat: atât teoria cât mai ales practica utilizează frecvent alte concepte cu semnificaţia de marfă, după cum şi noţiunea marfă a pătruns cu variante omonime în limbajul comun.

Limba română a consacrat o serie de categorii lingvistice care înlocuiesc categoria marfă în situaţii variate, mai mult sau mai puţin corect ori justificat.

Termenii care constituie sinonimele cele mai frecvente pentru categoria marfă sunt: articol, bun şi produs.