Servicii și utilități publice

1.1.Categoriile bun, produs, serviciu

Expresia bun are numeroase semnificaţii între care şi unele care interesează din punct de vedere economic: „...ceea ce este util sau necesar societăţii sau individului pentru a-i asigura existenţa, bunăstarea“, sau varianta „obiect sau valoare care are importanţă în circulaţia economică“.

Produsul constituie o componentă ambientală, rezultat al unei activităţi umane (fie şi numai parţial), care interesează o nevoie, şi care încorporează un complex de elemente specifice, interdependente, ordonate şi alcătuite într-un tot unitar“.

Într-un înţeles cotidian, serviciul înseamnă calitatea unei prestaţii, elemente adăugate unei acţiuni, menite să adauge satisfacţie clientului. Alte accepţiuni ale noţiunii de serviciu: slujbă, post, muncă prestată în folosul cuiva, subdiviziune fără personalitate juridică al unui ansamblu economic sau administrativ, ajutor dat cuiva într-o anumită împrejurare etc.

În sens economic, noţiunea de serviciu acoperă un domeniu mult mai restrâns,

delimitat de noţiunea de utilitate (valoare de întrebuinţare). În acest sens serviciile pot fi definite ca "activităţi utile destinate satisfacerii unei nevoi sociale".

Serviciile au constituit obiect de studiu de relativ recent, în a doua jumătate a secolului XX, odată cu dezvoltarea explozivă a sectorului terţiar care constituie un fenomen major al zilelor noastre.

Importanţa crescândă a serviciilor în economie şi ascensiunea lor spectaculoasă este evidenţiată de ponderea populaţiei ocupate în servicii în economiile ţărilor dezvoltate : 50-80%.

Văzute ca "utilităţi", serviciile pot fi rezultatul muncii vii, al muncii materiale (automobil, televizor etc.), sau al acţiunii unor factori naturali (izvoarele termale, razele soarelui). Privite ca efecte ale unor bunuri materiale sau ale unor factori materiali, serviciile sunt indispensabile omului, dar, de cele mai multe ori, pentru a putea deveni "efective" este nevoie de intervenţia omului. Ca atare, abordarea serviciilor ca o categorie economică presupune restrângerea la acele activităţi care presupun anumite relaţii sociale de producţie. Indiferent de criteriile cu care se operează, definirea serviciilor presupune delimitarea de celelalte categorii economice, îndeosebi de categoria bunuri.

Expresia bunuri si servicii are o sferă largă de cuprindere - de la serviciile oferite de administraţia de stat cum sunt producerea şi aplicarea legilor, apărarea naţională etc. până la producerea unor bunuri fizice cum sunt: alimente, îmbrăcăminte, bunuri casnice, minereuri etc.

În practică este foarte dificil să se facă distincţia între bunuri şi servicii, întrucât achiziţionarea unui bun include şi elemente de serviciu (toate mărfurile nealimentare sunt achiziţionate pentru serviciile lor!), după cum achiziţionarea unui serviciu, presupune, frecvent, prezenţa unor bunuri tangibile. De exemplu, autoturismul este considerat un bun, deşi el este cumpărat pentru serviciul pe care-1 oferă (transport); totodată acesta este însoţit la cumpărare de servicii cum ar fi garanţia sau facilităţile financiare. Totodată, un număr tot mai mare de servicii îmbracă o formă materială (serviciile editoriale, informatice, înmagazinate pe benzi magnetice, discuri, pelicule etc.)

Dezvoltarea largă a serviciilor a generat o industrie a serviciilor (service industries), care este structurată pe criteriile ocupaţii şi organizaţii pretatoare de servicii. Din lista acestor services industrie fac parte, într-o ordine alfabetică: agrementul (distracţii, loisir, sport), alimentaţie publică, asistenţa financiară, asistenţa socială, coafură, consultanţa, curăţătoriile, educaţia (acces la informaţii, biblioteci, meditaţii, predare de cunoştinţe, evaluare), grădinăritul, intervenţiile calificate(electricieni, instalatori etc.), îngrijirea copiilor, pompele funebre, procesarea de date, reparaţiile, rezolvarea disputelor (arbitraj, avocatură, mediere, negociere), sănătatea, securitatea, spălătoriile şi curăţătoriile, traducerile, transportul.

1.2. Continuum produs-serviciu

Devine tot mai evidentă relaţia complexă bun – serviciu. Dihotomia bunuri fizice - servicii conţine nenumărate situaţii de bunuri care ocupă o anumită poziţie pe o scală ce se intinde de la ipostaza serviciului pur la cea a produsului pur. Un restaurant, de exemplu, oferă simultan preparate culinare (bunuri fizice) dar şi ambianţă etc.

Wikipedia conţine un ilustrativ exemplu de continuum serviciu pur – produs pur (pure commodity good), astfel: Teaching (pure service) > House Cleaning > Reparaţii instalaţii (Plumbing repair) > Restaurant > Confecţii la comandă (Made to measure clothing) > Autoturism nou > Radio > Băuturi răcoritoare (Soft drinks) > Sare (pure commodity good).

1.3. Bunuri publice

Diversele bunuri din economie aparţin mai multor categorii, care se structuează în funcţie de criteriile exclusivitate şi rivalitate, astfel:

Diviziunea clasică a bunurilor în economie Excluderea de la consum (exclusivitate)

DA NU

Competiţia în consum (rivalitate) DA Bunuri private: alimente,îmbrăcăminte, mobilier etc. Bunuri comune sau cu proprietate comună: mediu natural, peştele oceanic

NU Bunuri de club (club good): şcoli private, cinematografe, cluburi Bunuri publice: securitatea naţională (armată, poliţie)

Exclusivitatea este situaţia când o persoană poate fi împiedicată să folosească un bun, acest drept aparţinând altcuiva (persoane / grup);

Rivalitatea este situaţia când o persoană utilizează un bun, iar acest fapt determină diminuarea posibilităţii de folosire a bunului de către altcineva.

Bunurile publice pure, sunt alocate în afara relaţiilor de piaţă datorită următoarelor două caracteristici fundamentale pe care le deţin:

A) Non-exclusivitate: imposibilitatea ori dificultatea de a exclude indivizii de la folosirea acestor bunuri. De exemplu, nimeni nu poate fi exclus de la beneficiile pe care le oferă iluminatul străzilor, apărarea ţării în cazul unor conflicte armate, interesul şi plăcerea de a vizita parcurile publice, de a merge pe stradă fie în calitate de pieton fie în calitate de automobilist. Toate acestea ţin de domeniul public. Orice tentativă de a exclude pe unii dintre cetăţeni (de exemplu, pe cei ce nu-şi plătesc impozitele) de a folosi aceste domenii, devine ori imposibilă, ori prea costisitoare.

B) Non-rivalitate: lipsa de rivalitate dintre utilizatori în ce priveşte consumul acestor bunuri. Această caracteristică se explică în felul următor: dacă la mulţimea care se bucură de utilizarea bunurilor publice se va mai ataşa un individ sau un grup, acest fapt nu va costa nimic în plus. Se spune că în acest caz costul marginal al consumului adiţional de astfel de bunuri este egal cu zero. De exemplu, dacă la mulţimea existentă se mai adaugă un individ sau un grup care să se bucure de apărare, de iluminatul public, de protecţia poliţiei, de apa râurilor etc, folosirea suplimentară a acestor bunuri nu urcă costurile şi, ca atare, aceasta nu costa nimic în plus. Neexistând nici proprietate privată asupra acestor bunuri şi nici costuri suplimentare pentru utilizarea lor, nu există nici rivalitate între utilizatorii sau beneficiarii acestor bunuri.