Curs Pedagogie

Acquerir une langue, ce n’est pas stocker par répétition des éléments de cette langue (mots et

règles de grammaire), mais en reconstruire et internaliser les systèmes de production du discours.

Car la langue est un outil de communiquer, c’est agir sur l’autre. La communication est donc une

pratique sociale régulée par des conventions socio-culturelles qui définissent qui a le droit de dire

quoi à qui, où et quand.

Noţiunea de competenţă de comunicare a evoluat foarte mult, înglobând astăzi

domenii de cunoaştere din ce în ce mai vaste. Consiliul Europei consideră că există şase

componente în aptitudinea de comunicare (şi trebuie remarcat faptul că mulţi autori sunt de

acord cu acest lucru) şi anume: competenţa lingvistică, competenţa socio-lingvistică,

competenţa discursivă, competenţa socio-culturală, competenţa strategică şi competenţa

socială. Ne ocupăm acum doar de competenţa lingvistică, încercând să scoatem în evidenţă

ce trebuie şi cum trebuie să lucrăm la clasă cu studenţii, astfel încât ei să-şi dezvolte

competenţa de comunicare.

Plecăm de la premisa că, specialiştii în domeniu susţin acest lucru, competenţa de

comunicare este considerată ca o capacitate globală iar competenţa de comunicare într-o

limbă străină este doar o componentă a acesteia. Prima, cuprinde capacităţi comunicative

globale deja dobândite de către studenţi inclusiv de-a lungul anilor de şcoală, în timp ce a

doua va fi definită ca o capacitate lingvistică şi se va realiza prin intermediul orelor de

limbi străine. A învăţa să comunici într-o limbă străină înseamnă să reînveţi să vorbeşti ”il

faut reapprendre à parler”. Astfel se redescoperă calea de acces spre lume cu ajutorul altei

limbi, ceea ce implică o metodologie aparte care poate să îmbunătăţească cunoştinţele deja

dobândite şi să pregătească o competenţă de comunicare mai performantă pentru viitor.

Lingviştii susţin că nu există limbă fără comunicare, nici comunicare fără limbă, fără

o bună cunoaştere a acesteia; iată deci o funcţie dinamică a limbii. În acest context, trebuie

să ne reamintim că limba străină (ca şi limba maternă de altfel) trebuie predată şi înţeleasă

sub toate cele trei aspecte ale sale:

- de construcţie identitară, o identitate individuală şi colectivă în acelaşi timp;

- de posibilitate de comunicare – cel care vorbeşte va da expresie intenţiilor

sale care corespund imaginilor sale comunicative în situaţii diverse;

- de stabilire a diferitelor tipuri de discurs, ce vor reflecta relaţia dintre vorbitor

şi partenerul său de discuţie (şi bineînţeles că vor reflecta şi tipul de influenţă

pe care vorbitorul său va încerca să-l exercite).

Robert Lado susţine că „limba reprezintă o structură de comunicaţie”, ca atare

„Predaţi limba aşa cum este, nu cum ar trebui să fie ... lingviştii ne sesizează că formele

folosite de vorbitorii nativi culţi, nu orice standard nefiresc şi închipuit, constituie un ghid

pentru ceea ce este corect şi accesibil ca vorbire nativă cultural. Prin acest principiu se

subînţelege că tipul de limbă care trebuie predat este cel folosit de vorbitorii nativi culţi”.

În aceste condiţii, pentru a obţine competenţa de comunicare dorită, în timp relativ

scurt şi cu mai puţină risipă de energie, trebuie să găsim nu numai metodele cele mai

accesibile studenţilor ci şi materialele cele mai bune. Iată de ce majoritatea lingviştilor sunt

de acord că documentele autentice sau de ce nu, cele fabricate pe obiective specifice, pot fi

folosite ca suporturi pedagogice.

Am notat în mod intenţionat ambele variante – autentic sau fabricat – pentru că acest

lucru constituie de fapt primul criteriu de care trebuie să ţinem cont în momentul în care

pregătim un curs – în acest caz de limbă franceză – pe obiective specifice. Documentul pe

care dorim să-l folosim trebuie să răspundă unor cerinţe, şi anume: legitimitate, motivaţie,

posibilitate de a-l utiliza în scopuri pedagogice şi, bineînţeles, să corespundă nivelului

lingvistic al studenţilor.

Legitimitatea: documentul ales trebuie să corespundă domeniului în care va fi folosit,

să fie reprezentativ pentru acesta, să fie conceput într-o formă apropiată de ceea ce

studenţii vor trebui la rândul lor să reformuleze, să realizeze. Absolut logic, în acest caz

vom alege documente autentice, plecând de la ideea potrivit căreia competenţa de

comunicare se bazează atât pe cunoştinţe de limbă, cât şi pe cele de cultură şi civilizaţie de

care studenţii au nevoie pentru a înţelege şi a transmite un mesaj. Să nu uităm că trebuie să

punem, mai ales la începutul cursului, accentul pe aspectul funcţional al limbii. Dacă

problemele de ordin cultural nu sunt lămurite la timp, studentul ar putea crede că ele sunt

identice cu cele din cultura sa, ceea ce, în opinia lui Robert Lado, ar duce la neînţelegeri

sau comportamente eronate. Normal că toate aceste explicaţii de natură culturală se vor

putea da atunci când studenţii au deja un nivel mediu de însuşire a limbii, pentru că într-o

clasă de limbă străină este ideal să nu folosească de loc limba maternă.

La noi, pentru studenţii Academiei, vom folosi fie metode de învăţare a limbii

franceze (Tempo, Espace etc.), reviste, ziare franţuzeşti sau, pentru limbajul militar de

specialitate, reviste militare (Armée d’aujourd’hui, Terre magazine) ori documente militare.