Cuprins
- 1. Definitii ale pedagogiei
- 2. Taxonomia stiintelor pedagogice / stiintelor educatiei
- 3. Definitii ale educatiei
- 4. Natura educatiei
- 5. Caracteristicile generale ale educatiei
- 6. Finalitătile educatiei. Ideal, scop si obiective educationale
- 7. Structura generală a activitătii de educatie
- 8. Functiile generale ale educatiei
- 9. Formele generale ale educatiei
- 10. Continuturile generale ale educatiei
Extras din curs
Definirea pedagogiei si repere evolutive
Pedagogia devine stiintă – initial sub denumirea de “Didactica”- când studierii educatiei i se
asociază observatia sistematică ca metodă de investigare legată de numele lui J. A. Comenius
care, în secolul XVII publică lucrarea Didactica magna. Lucrările lui Fr. Herbart – Pedagogie
generală,1806 si Prelegeri pedagogice, 1835 – consacră denumirea generică a stiintelor
educatiei – Pedagogia.
De la această dată, pedagogia îsi mentine si consolidează continuu acest statut prin faptul că:
îsi înnoieste continuu principiile în functie de noile cunostinte ce apar în sistemul stiintelor si de
dinamica reală a fenomenului educational.
De asemenea, principiile sale teoretice si metodologice instrumentează din ce în ce mai eficient
educatia în sensul că permite producerea unor rezultate bine definite, cu efecte anticipate .
Ce este pedagogia? Cu ce se ocupă ea? sunt întrebări care au răspuns unanim acceptat doar la
un nivel ridicat de generalitate: pedagogia este stiinta educatiei, sau pedagogia se ocupă cu
studiul fenomenului educational.
”Stiintele educatiei sunt constituite de ansamblul disciplinelor care studiază conditiile de
existentă, de functionare si de evolutie ale situatiilor si faptelor educatiei” precizează autorul
mentionat. Coerenta disciplinelor stiintelor educatiei este dată de pluridisciplinaritate, criteriu
care-i asigură unitatea.
După 1980, crescând, se revalorizează statutul pedagogiei; pedagogia generală capătă din nou
statut de stiintă fundamentală în categoria stiintelor educatiei. Ea se ocupă în principal de
(re)sistematizarea continuă a cunostintelor si integrarea experientelor conceptualizate privitoare
la situatiile educationale, inclusiv a celor cotidiene. Această sinteză se adresează explicit
educatorului, dar principalul beneficiar trebuie să fie educatul.
Stiintele educatiei/pedagogice reprezintă rezultatul a două directii de dezvoltare a pedagogiei:
diversificarea internă si diversificarea externă.
În interiorul pedagogiei s-au constituit progresiv diferite domenii de sine stătătoare (teoria
instruirii, teoria curriculumului, teoria evaluării, fundamentele pedagogiei, istoria pedagogiei,
2
pedagogia comparată, pedagogia prescolară, pedagogia adultilor, pedagogia universitară,
pedagogia familiei, psihopedagogia specială etc.).
Pe de altă parte, pedagogia si-a diversificat registrul relatiilor cu alte domenii stiintifice si, pe
această cale, s-au constituit noi domenii pluri si interdisciplinare printre care: psihologia
educatiei, sociologia educatiei, antropologia educatiei, filozofia educatiei, economia si
planificarea educatiei, politici educationale s.a. Toate acestea constituie componente ale
dezvoltării pedagogiei si stiintelor educatiei astăzi.
DEFINIłII ale pedagogiei
Pedagogia studiază dimensiunea profundă a educatiei care vizează functionalitatea si structura
specifică a activitătii de formare-dezvoltare a personalitătii proiectată si realizată la nivelul
corelatiei dintre subiectul si obiectul educatiei, dintre cel care educă si cel care este educat.
S. Cristea: Pedagogia este stiinta socioumană care studiază educatia la nivelul functiei si a
structurii sale specifice prin metodologii de cercetare specifice, care vizează descoperirea si
valorificarea unor legităti, principii si norme de actiune specifice.
C. Cucos (1996): stiinta educatiei care “studiază esenta si trăsăturile fenomenului educational,
scopul si sarcinile educatiei, valoarea si limitele ei, continutul, principiile, metodele si formele de
desfăsurare a proceselor paideutice.”
Émile Planchard: „Pedagogia se ocupă de ceea ce este (realul), de ceea ce trebuie să fie
(idealul), de ceea ce se face (realizarea)”, dovedindu-se astfel că este, în acelasi timp, o „stiintă
teoretică si descriptivă, stiintă normativă si tehnică de actiune.”
St. Bârsănescu: „stiintă a educatiei cu un dublu obiect: să descrie educatia ca pe un proces
natural, asa cum procedează stiintele descriptive; apoi să fixeze un ideal de educatie si să dea
norme pentru urmărirea acestuia, deci să procedeze ca stiintele normative.”
G. G. Antonescu: „stiinta care, bazându-se pe cunoasterea naturii omenesti si tinând seama de
idealul către care trebuie să tindă omenirea, stabileste un sistem de principii după care se va
îndruma influenta intentionată a educatorului asupra celui educat.”
René Hubert: Pedagogia „are ca obiect elaborarea unei doctrine a educatiei, în acelasi timp
teoretică si practică, precum doctrina moralitătii a cărei prelungire este, si care nu este exclusiv
nici stiintă, nici tehnică, nici filosofie, nici artă, dar toate acestea la un loc si ordonate după
articulatii logice”.
Lucien Cellerier, 1910: „Pedagogia este teoria generală a artei educatiei grupând într-un sistem
solid legat prin principii universale experientele izolate, metodele personale, plecând de la
realitate si separând cu rigurozitate ceea ce apartine realului de ceea ce apartine idealului.”
Cezar Bîrzea: Pedagogia poate fi interpretată ca o stiintă a paradigmelor în rezolvarea
problemelor cheie ale educatiei. Mai poate fi înteleasă si ca stiintă a modelelor de interpretare si
realizare a educatiei deoarece: obiectul ei este un proiect; educatia este o totalitate; educatia
este o actiune socială, un sistem deschis; interventia educativă este supusă conditionării moralei
si ideologiei pe care le putem evita prin modele.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Cursuri Pedagogie I.pdf