Principiile Didactice

1. Conceptul de principii didactice

Principiile didactice reprezintă un ansamblu de cerinţe, norme, reguli generale care fundamentează teoria şi practica educativă şi care orientează proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor de predare-învăţare.

Principiile didactice se constituie ca idei de bază care trebuie respectate în procesul de învăţământ, fiind un rezultat al practicii educaţionale, al cercetărilor psihopedagogice realizate de specialişti de-a lungul timpului. Pe aceste adevăruri fundamentale urmează să se sprijine toate raţionamentele şi deciziile unui profesor, în legătură cu modul de desfăşurare a activităţii educative, indiferent de situaţia concretă cu care se confruntă.

Principiile didactice reflectă legi şi legităţi a căror respectare asigură realizarea optimă a obiectivelor educaţionale.

Jan Amos Comenius şi-a adus contribuţia la identificarea şi formularea principiilor pedagogice, care au fost menţionate în opera sa „Didactica Magna” din secolul al XVII-lea.

2. Caracteristicile principiilor didactice

Principiile didactice au următoarele caracteristici :

a) Caracterul normativ al principiilor didactice rezultă din fundamentarea lor legică. Respectarea lor se recomandă în toate etapele procesului de învăţământ. Caracterul normativ “rezidă în funcţia lor orientativă şi reglatoare, care îşi găseşte ecou în stabilirea obiectivelor, în structurarea conţinutului, alegerea formelor de realizare a procesului de predare/învăţare şi a diverselor variante ale acestuia, în stabilirea şi aplicarea strategiilor didactice.” (V. Preda, Didactica modernă, 1995)

b) Caracterul obiectiv este determinat de faptul că principiile sunt formulate în concordanţă cu realitatea, acţionează independent de subiectul şi obiectul educaţiei, prin respectarea particularităţilor fiecărei etape din evoluţia individului.

c) Caracterul sistemic este determinat de faptul că principiile intră în relaţie unele cu altele, realizând un ansamblu de legităţi care se caracterizează prin interdependenţă şi interacţiune. Astfel se recomandă implicarea simultană sau succesivă a principiilor în proiectarea şi realizarea obiectivelor propuse.

d) Caracterul dinamic (deschis) este determinat de nevoia continuă de adaptare a activităţilor educaţionale la realitatea mereu în schimbare. Principiile didactice se caracterizează prin deschidere în faţa schimbărilor şi exigenţelor impuse de progresele realizate în ştiinţele psihopedagogice. Astfel pot apărea alte principii noi sau cele clasice pot fi reformulate şi esenţializate în funcţie de cercetările existente .

3. Sistemul principiilor didactice

Sistemul principiilor didactice cuprinde :

- Principiul intuiţiei (al corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract)

- Principiul legării teoriei de practică

- Principiul participării conştiente şi active a elevului la activitatea didactică

- Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare

- Principiul accesibilităţii şi al individualizării (al respectării particularităţilor de vârstă şi individuale)

- Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor

Principiul intuiţiei (al corelaţiei dintre senzorial şi raţional, dintre concret şi abstract)

Principiul intuiţiei exprimă importanţa cunoaşterii senzoriale a realităţii, realizată prin intermediul simţurilor, ca bază a cunoaşterii logice, raţionale. Conceptul de intuiţie a fost folosit la un moment dat în psihologie şi pedagogie cu sensul de cunoaştere directă, prin intermediul simţurilor, a obiectelor, fenomenelor, proceselor. Plecând de la concret, elevul ajunge la generalizări şi abstractizări, iar atingerea acestui ultim nivel se realizează prin desprinderea de datele intuitive, de concreteţea şi individualitatea obiectelor şi proceselor, prin intermediul gândirii abstracte. Intuiţia nu trebuie înţeleasă numai în sensul strict, de a vedea sau a atinge ceva, ci şi într-un sens mai larg, de a accede direct la semnificaţii, la înţelegere, printr-o trăire şi sesizare imediată, directă a realităţii.

Principiul intuiţiei se realizează prin:

- selectarea sau confecţionarea unui material didactic bogat, potrivit funcţiei pe care o îndeplineşte;

- folosirea raţională a materialului didactic;

- îmbinarea materialului didactic intuitiv (obiecte reale sau substitute ale lor) cu cuvântul, cu mijloace logico – matematice sau informatice;

- implicarea elevului/studentului în efectuarea unor activităţi variate de observare, selectare, analiză, sinteză, comparaţie, verbalizare;

- dirijarea atentă a observaţiei elevilor/studenţilor spre ceea ce este constant în cunoaştere.

„Nu există nimic în intelect care să nu fi fost mai întâi în simţuri.” (John Locke, Câteva cugetări asupra educaţiei, 1693)

„Şi ca totul să li se imprime cât mai uşor trebuie apelat, ori de câte ori este posibil, la simţuri... să fie unite auzul cu vederea şi gustul, cu mâna ..., materia care trebuie învăţată să nu fie doar expusă, ca să pătrundă numai în urechi, ci ea trebuie prezentată şi prin imagini, ca astfel reprezentarea să se imprime ochiului, urechii, intelectului şi memoriei. Aceasta este regula de aur a cunoaşterii.” (J.A. Comenius , Didactica Magna, 1632)