Problematica Specifică Teoriei și Metodologiei Instruirii

Curs nr. 1

Problematica specifica teoriei si metodologiei instruirii

1.1. Conceptul de didactica

Ramura pedagogiei care se ocupa cu studiul procesului de învatamânt, ca principala modalitate de realizare a instruirii si educatiei, se numeste didactica. Termenul deriva din termenii grecesti didaskein = a învata, didactikos = instructie, intruire, didasko = învatare, învatamânt, didactike =arta, tehnica învatarii. Termenul a fost consacrat de Comenius (1592 - 1670), o data cu publicarea lucrarii Didactica Magna, aparuta în anul 1632 în limba ceha si apoi în 1657 în limba latina. Aceasta liucrare reprezinta opera fundamentala a lui Comenius si contine teoria sa pedagogica si întregul sau soistem de educatie.

În conceptia lui Comenius învatamântul (sau instructia) reprezinta forma principala de realizare a educatiei. Arta universala de a-i învata pe toti toate co nsta în in troducerea metodica, sistematica, dupa anumite principii, a tinerilor în tainele cunoasterii. Însusirea cunostintelor se realizeaza treptat, prin largirea continua a volumului de informatii, asemenea unor cercuri concentrice. Pe baza teoriei cercurilor concentrice, Comenius a elaborat un plan de învatamânt si programe scolare. El a accentuat necesitatea utililizarii metodei exemplificarii pentru asimilarea cunostintelor, dar si pentru formarea moral religioasa. Comenius este convins de faptul ca: ,,scrierea se învata scriind, vorbirea vorbind, cântarea cântând, calculul calculând”.

Deosebit de interesante sunt propunerile lui Comenius cu privire la programul scolar, la formele de organizare a procesului de învatamânt si la structura anului scolar. Orarul cuprinde doua ore de studiu dimineata si doua ore de repetitii si aplicatii dupa-amiaza. El a introdus sistemul vacantelor, a folosit expresia de an scolar, a fixat data începerii studiilor la 1 septembrie. Marele pedagog teoretizeaza asupra sistemului de organizare pe clase scolare si pe baza de lectii. Astfel, Comenius indica mai multe trepte sau momente ale lectiei:

- Pregatirea prealabila a copiilor în vederea întelegerii a ceea ce este nou;

- Prezentarea si analiza elementelor noi, demonstrarea în vederea receptarii lor;

- Memorarea cunostintelor, reflectarea asupra a ceea ce se primeste prin stabilirea unor reguli sau a definitiilor;

- Realizarea unor exercitii aplicative, demonstrarea ipotezelor sau a regulilor.

Teoria didactica a lui Comenius are ceva comun cu principiile carteziene si presupune ca fiecare etapa a cunoasterii sa se cladeasca pe o baza aperceptiva, conducând astfel spre ansambluri de cunostinte mai bogate si mai complexe.contributia lui Coemnius la constituirea si dezvoltarea didacticii este absolut remarcabila, chiar fara precedent, valoarea intrinseca a operei sale si a miscarii pe care acesta a produs-o si care a generat o autentica revolutie în învatamânt, fiind decisive în evolutia didacticii. Opera sa pedagogica a constituit primul mare sistem de educatie, a fost deschizatoare de drumuri si se constituie într-o doctrina pedagogica care îsi pastreaza, în mare parte, si azi actualitatea. Secolul XVII a fost supranum it în pedagogie si secolul didactice.

Un alt mare didactician este considerat Johann Friederich Herbart. Instructia sau învatamântul, în opinia pedagogului german reprezinta partea cea mai importanta a educatiei, constând în formarea unui cerc de idei din ce în ce mai complete si mai consistente. Prin instructie se au în vedere 2 scopuri: dobândirea virtutii si atingerea multilateralitatii interesului.pedagogul german a identificat mai multe tipuri de interese ce rezulta din cunoasterea lucrurilor si din cunoasterea lumii sociale:

- Interesul empiric, provocat de noutatea, intensitatea, coloritul obiectelor percepute;

- Interesul speculativ, prin care raspunde la întrebarea ,,pentru ce?”;

- Interesul artistic, stimulat de contemplarea si aprecierea artisitica a lumii;

- Interesul moral simpatetic, ce se manifesta prin atentia acordata membrilor familiei, prietenilor, cunoscutilor;

- Interesul social, îndreptat spre un cerc de indivizi ce apartin comunitatii;

- Interesul religios, care se materializeaza prin contemplarea si cugetarea asupra tainelor lumii.

Formarea unor reprezentari clare se realizeaza cu ajutorul aperceptiei, înteleasa de Herbart ca fiind acel proces de largire a cunoasterii prin însusirea ideilor noi cu ajutorul celor vechi, prin încadrarea noilor informatii în unitatea cunoasterii personale. Conturarea cercului de idei se realizeaza în patru trepte, numite apoi formale:

- Claritatea, adica expunerea lectiei de catre profesor, pe baza intuirii obiectelor si fenomenelor;

- Asocierea, mai exact realizarea unei conexiuni dintre materialul nou si cel vechi;

- Sistemul, adica avansarea unor generalitati precum definitiile, legile, normele;

- Metoda, care consta în extinderea si aplicarea cunostintelor noi.

Ideea treptelor psihologice este motivata de faptul ca evolutia cunoasterii are ca punct de plecare intuitia, de la care se trece treptat la notiuni si, mai departe, de la notiuni cu o sfera mai mica si continut mai mare la notiuni cu o sfera mai mare si un continut mai redus. Cele patru etape enuntate mai sus au fost ,,canonizate”, având numerosi urmasi. S-a nascut astfel curentul herbartianist în pedagogie.